Arta bizantină medievală este una dintre cele mai importante ramuri din studiul istoriei artei fiind tributară atât Antichităţii cât şi transformărilor religioase de la nivelul societăţii. Îndeosebi literatura, muzica şi pictura au servit, dincolo de rolul artistic, drept mijloace de popularizare ale creştinismului. Dacă literatură porneşte de la povestirile hagiografice şi este atent controlată de ochiul vigilent al Bisericii pentru a servi unor scopuri etice şi didactice şi pentru a înlătura ereziile, muzica este o metodă de a reţine mai uşor textul liturgic şi un mod mult mai plăcut de transmitere al acestuia păstrat până în zilele noastre. Pictura era rezervată în primul rând lăcașelor de cult, fiind aleşi cei mai renumiţi pictori pentru redarea scenelor biblice. Nici arhitectura nu iese de sub sfera de influenţă a Bisericii, dezvoltarea stilurilor arhitecturale şi a ornamentelor fiind specifică mai ales locurilor sfinte, Biserica deţinând o vistierie mereu îndestulată. Singura ramură a artei care, pornind din Biserică, iese de sub sfera de influenţă a acesteia ulterior este teatrul.

Într-o perioadă în care figurile reprezentative erau călugărul – ca simbol al divinităţii – şi cavalerul – bărbatul brav ce apăra patria şi credinţa creştină – arta se dezvoltă sub auspiciile tradiţiei antice greceşti, dar susţinută şi influenţată mai ales de Biserică.

Literatura bizantină din perioada medievală

Literatura bizantină din perioada medievală întruchipează un model de a gândi şi a scrie cât mai aproape de modelele clasice. Scriitorii încearcă să folosească un limbaj cât mai frumos, aspectul formal al lucrării fiind preeminent. ,,Caracteristica cea mai evidentă a literaturii bizantine este tradiţionalismul sau […] De rolul pe care îl juca literatură în societatea bizantină era strâns legată însuşi poziţia scriitorului în această societate.”¹ Bizantinii au cultivat literatura de delectare, povestirile hagiografice conţinând toate elementele pe care fantezia putea să le folosească în construcţii epice româneşti. ,,În domeniul prozei, literatura bizantină şi-a adus contribuţiile cele mai valoroase în scrieri cu caracter istoric, în operă hagiografice şi câteva romane. […] O capodoperă a literaturii bizantine, mult răspândită în epocă, tradusă în toate limbile de cultură şi citită cu un viu interes şi azi e Alexiada. Autoarea Ana Comnena (1083 – 1153) fiica împăratului Alexios, face un elogiu neîntrerupt părintelui său, dar şi un amplu tablou al epocii, pe baza unei vaste şi variate documentaţii […] precum şi a amintirilor personale.”² În Bizanţ au fost cultivate foarte multe genuri şi specii literare: poeme didactice, versificări pe cele mai variate teme, epigrame, poezii ocazionale, encomiastice, satirice, parodii, poveşti şi legende, poezii prodronice, poeme curtene, cavalereşti sau de derivaţie occidentală.

Dezvoltarea literaturii bizantine, ca şi în cazul picturii sau al arhitecturii, şi-a propus să îmbine fantezia formelor cu o imagine fotografică a societăţii din acea vreme. S-a pus foarte mare accent pe ornamente şi stilul îngrijit, dar şi pe redarea veridică a faptelor istorice sau a frescii sociale.

Arhitectura bizantină din perioada medievală

Arhitectură şi pictura bizantină au fost puternic influenţate de perioada iconoclastă. Din cauza luptelor cu anticreştinii, o mare parte dintre picturile bisericeşti preţioase a fost distruse, la fel şi clădiri foarte importante din punct de vedere architectural. ,, După Sinodul de la Niceea, reluarea luptelor între cele două partide va avea două consencințe grave, prin victoria iconoclaştilor: una, care a determinat distrugerea unor monumente şi opere de artă deja existente, iar a doua, părăsirea teritoriului de către artişti şi îndreptarea lor spre zonele libere de manifestare.”³ Opere memorabile ale artei bizantine s-au păstrat în deosebi din timpul dinastiilor macedonenilor şi al comnenilor din secolele IX-XII. Influenţa acestor două culturi a condus în timp la dezvoltarea a arhitecturii şi picturii laice, întrucât ele vin cu o serie de influenţe non-crestine preluate mai târziu în stilurile abordate în construirea locuinţelor individuale sau a clădirilor publice. Arhitectura profană se remarcă prin luxurianță şi exotism, în timp ce arhitectura religioasă cunoaşte patru tipuri principale. Biserica Sfântă Sofia din Niceea este un exemplu pentru stilul denumit Biserica tăvănită. Sfânta Irina din Constantinopol este reprezentativă pentru stilul bazilicilor boltite şi înzestrate cu cupolă. Sfânta Sofia din Salonic, spre deosebire de aceea din Niceea este reprezentativă pentru stilul bsericii în cruce grecească cu braţele egale. Ultimul tip arhitectural este tipul central cu variante multiple: patrulab, patru-conc, treflat. În timpul dinastiilor macedonenilor şi comnenilor au existat ,,de la Caucaz până la Peninsula Balcanică, vii interferenţe culturale şi o remarcabilă circulaţie de valori estetice şi valori ale ideologiei bizantine``.⁴ Această perioadă este marcată de Renaşterea Paleologă. În locul monumentalităţii îşi face apariţia construcţia cu dimensiuni mici precum şi atmosferă discretă. ,,În arhitectura civilă, la Mistra, în sud-estul Peloponezului, s-a păstrat un singur complex ( secolele XIII-XV), deteriorat azi, dar despre care se spunea că este un Pompei bizantin. De asemenea, la Constantinopol, în ansamblul fostului palat al Blachernelor, se afla clădirea cunoscută sub numele Teckfur Serai sau Palatul lui Constantin Porphyrogenetul din perioada paleologă, palat despre al cărui lux şi splendoare se spunea că trezise invidia apusului.”⁵ În timpul dinastiei paleologe a existat o bogată înflorire a culturii cu focalizarea forţelor în sensul dezvoltării civilizaţiei bizantine şi a construirii la Mistra a unui avanpost al imperiului. Pentru vizitatorii de astăzi Mistra este un vast patrimoniu de cercetare a culturii bizantine, loc de admiraţie a arhitecturii ecleziastice, a clădirilor civile, a edeficiilor decorate cu fresce bizantine. Arhitectura religioasă a conservat vechiul stil arhitectonic. Ceea ce apare nou în cadrul elevaţiei este etajarea succesivă a spaţiilor care ordonează registrele arcadei, tribune şi ferestrelor: 1. şarpanta de lemn, 2. bolţile semicilindrice din cărămidă crudă sau arsă, 3. cupola pe pandantivi sau pe trompe de unghi din piatră. Ceea ce defineşte stilul arhitectural al acestei perioade este clădirea de dimensiuni mici, cu graţie şi eleganta datorate proporţiilor şi zvelteţii turlelor şi unui aspect particular oferit de alternanta pietrei cu cărămidă şi de prezenţa arcadelor oarbe.

Pictura bizantină din perioada medievală

Pictura din perioada bizantină se concretizează prin fresca şi mosaic. În fresca, au fost favorizate motive decorative din arta paleocreştină, evitând elementul figurativ uman: copaci, păsări, animale, vrejuri de viță de vie. Pictura din această perioadă prezintă două tendinţe principale, una de continuitatea spiritului antic, cealaltă îndreptată către o viziune nouă. Mozaicul folosit anterior evoluează spre o viziune monumentală discretă în perioada de răspândire a picturii paleologe din Peninsula Balcanică şi în nordul Dunării. Acesta se regăseşte la Biserică Mântuitorului din Constantinopol. Mozaicul s-a dezvoltat în principal înaintea perioadei iconoclaste marcate de prigonirea artei antropomorfe. În secolul al VII-lea apar teme precum cea din scenă Iisus Pantocrator amplasată în calota absidei capelei San Venanzio. Ţinând seama că mozaicele bizantine sunt forma cea mai răspândită a vremii, acestea au apărut în punctele principale de interes cultural. Sunt renumite mozaicele veneţiene reprezentate la bazilica S. Marcu şi cele siciliene regăsite în construcţiile ecleziastice din Palermo, Monreale şi Chefalum. Acestea ar fi tipurile principale de artă plastică de dinaintea secolului al XIII-lea din Bizanţ. După perioada iconoclastă mozaicul a atins apogeul în secolul al XI-lea, prin Şcoală constantinopoliteana şi prin Şcoală greacă de la care s-a păstrat cel mai important complex de mozaicuri de la Dafni. ,,Mozaicele de la Dafni, unde predomneşte concepţia caracteristică bizantină, cu aceleaşi figuri, aduse la tipuri, după acelaşi canon şi deosebite numai prin semne convenţionale de vârstă, formă, culoare, tunsura a bărbii şi părului, cu aceeaşi cunoaştere a perspective peisajului şi arhitecturilor,au rămas totuşi că o năzuinţă mai ainalta a artistului.Căci uneori se vede o grijă mai mare la înşirarea şi echilibrarea maselor în jurul figurilor mai însemnate, o grupare mai armonică a lor, deşi n-am zice că este clasică, o varietate la draperiile mai bine prinse după natură şi în sfârşit un simţ pitoresc ce a dat putinţa mozaicistului să-şi înmulţească grupele şi amănuntele”.⁶ În secolul al XII-lea au fost realizate impresionante mozaicuri în Sicilia la catedralele din Chefalum şi Monreale. Nautatea acestora constă în sobrietate şi expresivitatea fetei. ,,Obrazul ascet al lui Iisus de la catedrala de la Chefalum, privirea lui întrebătoare au expresia puternică a personajului august a cărui autoritate supremă solicita evaluarea etică după criteriile maxime.”⁷ Alături de acestea se mai remarcă pictura a fresco. Aceasta se realizează deobicei pe pereţii scării turnurilor, duce la galeriile de sus, unde se văd compoziţiile cu foarte numeroase figuri ce dau un tablou al vieţii de petreceri şi sărbători bizantine. ,,Bisericile pe care se desfăşoară această veche artă călugărească şi populară, în districtele Matchan, Guereme, Soghanle, înfăţişează tipuri felurite: nave rectangulare cu bolţi semicilindrice sau plafoane şi cu trei abside, forma în cruce greacă, planuri treflate, tipuri cu patru coloane ce sprijină o cupolă centrală.”⁸

În ceea ce priveşte pictura musivă din perioada bizantină, se observă o încercare tot mai vădită de înlăturare a decoraţiei sculptate în relief şi de a dezvelii gustul pentru policromie. Aceasta duce la o răspândire şi mai mare a bogăţiei picturale decât cea atinsă până atunci. Pictura musiva este pe de-a întregul îndrumata de instrucţiunile docmatice ale Liturghiei. Fantezia artistului, mai liberă altădată este acum strict legată de principiile religioase care i se impun. Marcanta pentru această perioadă este o izgonire aproape a tuturor elementelor profane. Venind imediat după perioada iconoclastă, exclusivitatea teologică din arta se traduce că o revoltă împotriva profanării ei anterioare. Renaşterea macedoneană şi comneana este cu mult mai inovativa când se inspiră cu Evangheliile apocrife, din Apocalips şi din ideile vehiculate din ,,Judecata de apoi”.

Artele plastice îşi fac loc şi în manuscrise ( Tetraevangheliarul sârbesc şi bulgar ), în argintăria din tezaurele manăstirilor pe cărţi, cadre de icoane cruci şi potire, dar şi în atelierele de broderie unde are loc evoluţia tehnicii ţesăturii.

În concluzie, arta bizantină are la origine Antichitatea Greco-Latină, influenţele religiei creştine şi eterogenitatea etnică şi culturală din Imperiul Bizantin.