Franţa trecea în perioada interbelică drept ţara cu cea mai bună armată şi nici la capitolul aviaţie nu pierdea din rolul de model planetar. Chiar dacă s-au făcut pregătiri intensive în toată perioada interbelică, oştirea galică s-a prăbuşit rapid în faţa Wehrmacht-ului şi a început imediat vânătoarea de vinovaţi. Istoricii au spus clar că a existat o gândire defensivă a generalilor îmbâcsiţi cu idei din prima conflagraţie mondială, că s-a aşteptat prea mult de la cazematele Liniei Maginot şi că armele din dotare erau depăşite, dovadă folosirea armelor Lebel ce aveau numai trei cartuşe. Aceste repetiţii încep să devină suspecte. Armata franceză nu avea tehnica perimată şi chiar era peste cea germană cu mult. Avioanele MB-150 - 157 erau dotate cu două tunuri şi două mitraliere ca şi celebrul Me-109. MS-406 avea un tun şi două arme automate, suficient pentru a neutraliza orice aparat inamic. Nu erau probleme cu efectivele, de peste ocean sosind valuri de H 75, tehnica americană fiind celebră prin calitate şi prin puterea de încasare. Uzinele produceau tancuri B1 bis şi SOMUA S-35, net superioare celor inamice, chiar dacă acestea au intrat în istorie sub termenul general de Panzer.

Cum se explică atunci dezastrul fulgerător şi gloria armatei germane? Simplu. Autorităţile de la Paris au considerat că trebuie să concentreze trupele în ajutorul Belgiei şi Olandei şi s-a ordonat o deplasare spre nord. Ideea nu era rea dacă se ţine cont că astfel se lungea frontul german şi se putea trece cumva de fortificaţiile ridicate din ordinul lui Hitler, cele mai puternice fiind spre Franţa. Ofensiva germană a prins trupele franceze în mişcare, cu cantităţi insuficiente de muniţii şi combustibil. Mereu erau prea puţine acolo unde ar fi fost necesar să fie multe. Aviaţia a fost silită să lupte schimbând mereu aerodromurile.

Strategia a fost complet greşită şi s-a neglijat apărarea în favoarea atacului. Trupele mobile au fost măcinate în Belgia şi diviziile germane au spart frontul în sectorul Sedan, adică exact acolo unde erau destul de puţine fortificaţii după standardele timpului. Trebuie să se reţină că lucrările Liniei Maginot erau de o perfectă calitate şi au fost considerate ulterior capabile să reziste chiar la atacul cu arma nucleară.