Mulţimile au scăpat după 1989 din chingile unui sistem represiv ridicat pe baze ideologice şi au căpătat dreptul la gândire liberă. Noua lume, în care fiecare este condamnat să muncească pentru propria fericire, n-a mai convenit celor ce erau obişnuiţi să primească puţin şi constant de la un stat paternal. Aşa a apărut o întoarcere cu simpatie spre trecutul comunist şi o idealizare a epocii din care doreau cândva să iasă. Greutăţile economice ce se vor întinde pe decenii pentru a se face trecerea de la proprietatea comună la cea privată nu sunt primite cu plăcere de cei ce văd luxul fericiţilor tranziţiei, duşmani ai fericirii maselor populare.

S-a ajuns să se spună că înainte era mai bine şi nu erau atâtea nenorociri câte apar în presă. Slava Uniunii Sovietice este amintită permanent şi de liderii de la Moscova, coşmarul roşu al lagărelor fiind complet şters cu buretele minciunii. Oare să nu fi fost catastrofe în perioada comunistă? Cele mărunte erau ascunse repede de către autorităţi şi nici cele imense nu ţineau prima pagină a publicaţiilor. Statul sovietic s-a urnit greu cu recunoaşterea accidentului de la Cernobîl şi numai după ce străinătatea s-a agitat masiv. Numai scufundarea navei de croazieră Amiral Nahimov a luat sufletele a 423 de oameni în Marea Neagră. Era 31 iulie 1986. Nici flota militară n-a fost ocolită de pierderi şi, în octombrie 1955, dispărea în valuri fostul cuirasat italian Giulio Cesare, Novorossiysk la noul proprietar, împreună cu 608 marinari sovietici.

Submarinul a fost conceput ca o armă discretă şi nu trebuia să existe prea multă publicitate în jurul activităţii acestor distrugători de planetă. Armamentul nuclear de la bord era suficient pentru a transforma în ruină oraşe înfloritoare în numele ideologiei totalitare. K-8 a ajuns în aprilie 1970 în largul coastelor Spaniei, dar a început să aibă probleme de funcţionare şi s-a scufundat în celebrul cimitir de epave numit Golful Biscaya. A luat vieţile a 52 de marinari şi în carcasa ruginită zac arme de distrugere în masă şi două reactoare nucleare.

Testarea unor categorii de arme putea să fie însoţită de accidente spectaculoase, dar consecinţele erau extrem de ucigătoare prin numărul de victime sau prin importanţa acestora. Conducerea sovietică avea obsesii cu rachete şi astfel de dispozitive de zbor erau proiectate şi produse pe bandă rulantă. O astfel de armă, model R-16, urma să fie testată în octombrie 1960 cu ocazia aniversării revoluţiei comuniste din 1917. O eroare tehnică a fost suficientă pentru a aprinde substanţele din rezervoare şi au murit 78 de persoane în frunte cu mareşalul Nedelin, responsabil de armamentul strategic al Uniunii Sovietice. Alte 120 au fost rănite, dar nu s-a considerat că sunt suficiente pentru a se strica o sărbătoare cu valoare simbolică. Avioanele de vânătoare sunt impresionante prin viteză şi manevrabilitate, cele mai bune materiale fiind păstrate pentru maşinile ce au drept misiune să menţină cerul liber în timp de război. Sovieticii n-au neglijat domeniul şi MiG-31 a fost proiectat special pentru a acţiona în vastele spaţii nordice. Aeronava de 21,8 t era dificil de realizat fără vicii de construcţie şi la 4 aprilie 1984 s-a produs prăbuşirea soldată cu două victime. Nimic deosebit la scara istoriei ar spune mulţi analişti, dar pilotul Alexandr Fedotov nu era om de rând. Era responsabil cu testarea avioanelor pentru ca Uniunea Sovietică să aibă superioritatea aeriană. Iuri Gagarin a trecut în nefiinţă în urma unui zbor din 27 martie 1968 cu un avion de antrenament MiG-15 UTI, dar dosarul a fost clasificat până în zilele noastre.

Aeronavele cădeau ca muştele, dar sunt simple detalii pentru masele de astăzi. Avioanele Il-14 au fost intens folosite pentru comprimarea vastelor spaţii sovietice şi la 6 august 1955 s-a rupt aripa unui aparat şi au pierit toate cele 25 de persoane. Numai în iunie 1969 au fost distruse trei Il-14 şi un An-12. Ziua de 14 iunie 1981 a fost cea mai sângeroasă pentru acest model de aparat şi 48 de victime au rămas lângă Lacul Baikal.

Aparatele cu elice erau de mici dimensiuni în raport cu pretenţiile strategice ale liderilor de la Kremlin şi nici viteza nu mai mulţumea după 1950. Trebuia să se facă saltul la marile aerobuze dotate cu motoare cu reacţie, construcţii foarte complicate şi scumpe. Se cer sacrificii pentru armată şi industria a fost adaptată pentru livrarea de coloşi aerieni. Il-62 impresiona orice privitor sovietic prin dimensiuni şi performanţe. Chiar dacă au fost făcute reale progrese în realizarea structurii de rezistenţă şi a calităţii materialelor folosite pentru fiecare componentă, prăbuşirile n-au putut fi eliminate complet. Cel mai mare dezastru aerian din Germania de Est s-a produs la 14 august 1972 şi a cauzat moartea tuturor celor 156 de persoane de la bordul Il-ului. Data de 13 a vrut să confirme legenda ghinionului şi a nenorocirilor şi în octombrie 1972 s-a prăbuşit un aparat chiar pe un aeroport al Moscovei şi a făcut 174 de victime. N-au fost supravieţuitori la bord.

Lumea totalitară este perfectă numai în minciună şi în dozarea acesteia.