Formarea României Mari a permis poporului român să progreseze fără să mai fie sub ameninţarea unor etnii vecine sau minoritare agresive. Chiar dacă persistau multe lipsuri în noul stat, oamenii munceau intensiv pentru obţinerea de producţii record, cultivarea plantelor fiind în centrul atenţiei oamenilor de la sate. Via era foarte iubită de locuitorii din spaţiul carpato - danubiano – pontic pentru marile cantităţi de vin ce aducea venituri consistente cultivatorilor. Se spune că a fost criză economică începând din 1929, dar suprafeţele podgoriilor au fost extinse de la 239.825 (1931) la 273.195 hectare în 1933. Producţia de tulburel depindea de capriciile vremii, dar anul 1935 a fost unul foarte favorabil şi au rezultat 10.458.091 hectolitri, viile altoite asigurând 4.536.486 hectolitri. Era o ocupaţie agricolă deosebit de rentabilă, venitul mediu la un hectar de viţă de calitate fiind de 20.721 lei în anul 1935, porumbul oferind numai 2.445 lei. Cel mai iubit pom era prunul, cel ce ocupa 144.101 hectare în 1935, în scădere faţă de anul 1931. Prunele pentru tărie erau scump evaluate de producători, 7.848 de lei fiind venitul de pe un hectar. Nu se ducea lipsă de fructe pentru băutură şi alcoolismul a fost o plagă a mediului rural, greu de combătut din cauza tradiţiilor şi a intereselor financiare. Nici locuitorii oraşelor nu se fereau de lichidele ameţitoare, Păstorel Teodoreanu fiind o adevărată legendă a epocii interbelice prin talentul literar expus şi în timpul petrecerilor bahice. Autorităţile de la Bucureşti, veşnic în căutare de fonduri, a definit producţia de băuturi alcoolice drept monopol de stat de la 5 mai 1932 şi încasările au crescut în anul fiscal 1934/1935 la 1.296978.245 lei.

Creşterea producţiei şi sporirea activităţii comerciale nu sunt mereu aducătoare de fericire pentru clienţii finali.