Poporul român a avut multe experienţe neplăcute în urma sosirii trupelor ruseşti pe meleagurile carpatine şi a apărut o mentalitate colectivă ce susţine că tot ce vine de peste Nistru sau Prut este în mod automat ceva negativ. Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit în august 1973 cu Leonid Ilici Brejnev şi problemele economice au fost în centrul preocupărilor pe linie de partide şi de state. Conducătorul sovietic l-a avertizat pe liderul de la Bucureşti că are o datorie externă de 2,5 miliarde de dolari şi că o să fie foarte greu să o ramburseze din cauza dobânzilor mari către creditorii occidentali. Acesta a ripostat imediat şi a spus că datoria este de numai 1,5 miliarde de dolari şi aceasta poate să fie plătită într-un singur an. Se vede clar din acest răspuns că nu avea experienţă în domeniul economic, o astfel de plată rapidă însemnând că 1.500.000 de români n-ar fi trebuit să mai consume ceva timp de 365 de zile. Absolut nimic! Nici produsele româneşti nu erau din cele mai scumpe pe piaţa mondială, un automobil Dacia 1300 fiind preţuit la numai 1.850 de dolari. Nicolae Ceauşescu era optimist pentru că spera să obţină mari beneficii în urma unor colaborări de lungă durată cu Uniunea Sovietică, partea Moscovei trebuind să crească peste pragul de 25% atins în momentul discuţiilor. Se dorea de către partea română participarea la ridicarea Combinatului de celuloză de la Ust-Ilim, a celui de azbest de la Kiembai şi, mai ales, la implicarea în realizarea uriaşei reţele de conducte pentru petrol şi gaze naturale. Nicolae Ceauşescu a fost luat de valul investiţiilor gigantice, în opere nemuritoare pentru cel ce le comanda, şi a îngropat economia României sub povara datoriei externe. A fost necesar apoi experimentul plăţii forţate a sumelor de bani pentru a mai putea colabora cu lumea vestică. Conducerea de la Bucureşti avea tot felul de fantezii economice şi poporul trebuia să plătească cu vârf şi îndesat. Mereu fantezii şi reforme!