Vestimentația reprezintă un element notabil din viața cotidiană a oamenilor, ce reflectă categoria socială a persoanelor în cadrul comunității. În perioada interbelică, îmbrăcămintea se diferenția de la o zonă geografică la alta, românii fiind nevoiți să-și adapteze ținuta la cele patru anotimpuri, însă vestimentația varia și în funcție de gândirea și de percepția persoanei, precum și de posibilitățile materiale ale acesteia¹.

Vestimentația din mediul urban în ceea ce-i privește pe bărbați era diferită față de cea din mediul rural. La sate, îmbrăcămintea era confecționată în casă. În mediul rural, bărbații purtau obiecte vestimentare realizate din diferite materiale, precum cămăși din in, pantaloni și flanele din lână, cojoace din blană, căciuli din blană de miel sau opinci din piele de porc sau vițel². Costumul popular era purtat de persoanele mai în vârstă, mai ales atunci când mergeau la biserică sau la horă. Treptat, hainele confecționate în gospodării au început să fie înlocuite cu cele produse în fabrică, care erau mai ușor de achiziționat și care reprezentau procesul de modernizare ce avea loc în mediul rural³. În această perioadă vestimentația a început să oscileze între tradiționalism și modernitate iar tinerii au decis să renunțe la hainele tradiționale, optând să achiziționeze haine nemțești din diverse prăvălii⁴. Din categoria hainelor nemțești făceau parte vestonul, bocancii și pălăria, iar adoptarea lor de către tinerii săteni nu era simpatizată de către bătrâni, deoarece evidențiau trăsăturile procesului de modernizare ce începea în lumea satului și îndepărtarea tradițiilor străvechi. În ceea ce privește vestimentația de cununie, se întâmpla destul de rar ca mirele și mireasa să poarte în ziua nunții lor costume populare, aceștia preferând să-și achiziționeze de la oraș îmbrăcămintea pentru ziua cea mare.

Dacă la sate îmbrăcămintea tradițională se confrunta cu tendințele moderne, în mediul urban vestimentația era mult mai variată. Hainele din perioada interbelică trebuiau să le ofere bărbaților posibilitatea de a participa la diverse activități și de a face față la diferite situații într-o ținută comodă și confortabilă. "În această perioadă pantalonii s-au strâmtat și s-au scurtat la glezne, dunga nu mai era laterală ci frontală, a început să fie purtată cureaua în loc de bretele, iar pardesiul avea diferite forme, de la cel de dimineață, scurt, cu maneca raglan, până la cel de seară, negru cu pelerine⁵". Aceste modificări ne arată că după Primul Război Mondial au apărut anumite schimbări în materie de modă în spațiul românesc, pe care oamenii din mediul urban le-au acceptat și le-au preluat în stilul lor vestimentar. Deși unii bărbați s-au îndreptat spre articolele vestimentare mai comode precum pantofi, ghete, pălărie sau căciulă, bărbații care făceau parte din elita societății dețineau totuși ținute impecabile: "aceștia purtau pantaloni cu manșetă, ghete de lac, cămăși albe care la manșetă se încheiau cu butoni, cravată cu picățele ce era prinsă cu un ac încrustat cu pietre prețioase, ceas de buzunar cu lanț de aur sau de argint și baston cu cap de fildeș⁶".

Costumul pe care bărbații hotărau să-l poarte avea și o funcție socială deoarece îi ajuta pe bărbați să-și ocupe locul în comunitate și le oferea posibilitatea de a-și etala bogăția în fața persoanelor din jurul lor⁷. Ținutele ireproșabile reflectau categoria socială din care domnii făceau parte, precum și statutul pe care îl dețineau în cadrul societății. Domnii din înalta societate participau la diferite festivități, iar la aceste evenimente importante alegeau să poarte întotdeauna smoching, cămașă albă și papion. Bărbații care purtau barbă obișnuiau să aibă întotdeauna un piepten de argint, pe care să-l folosească ostentativ, astfel încât cei din jur să observe și să aprecize calitatea acestuia⁸.

În perioada interbelică existau numeroase străzi ce nu erau asfaltate, iar încălțămintea se umplea de praf, motiv pentru care oamenii din elita societății apelau la lustragiii ce se aflau în preajma instituțiilor pe care le frecventau, precum restaurante, teatre, gări și cinematografe⁹.

Pe langă persoanele care purtau ținute minuțios confecționate existau și bărbați ce adoptau un stil extravagant. Acești bărbați tineri care de obicei făceau parte din breasla actorilor sau a scriitorilor, purtau cămăși colorate, pantofi roșii sau galbeni, haine în carouri și pălărie albă a la Maurice Chevalier¹⁰.

Bărbații care făceau parte din categoria medie a societății nu-și permiteau să aibă un croitor propriu care să le cunoască preferințele în materie de modă ci își cumpărau unul dintre costumele de serie din magazinele de confecții. Funcționarii erau unii dintre cei care obișnuiau să-și achiziționeze costume din aceste magazine.

În perioada interbelică nu doar femeile ce făceau parte din înalta societate românească au dorit să adopte elementele de noutate din Occident în ceea ce privește moda, ci au existat și bărbați care au acordat o importanță deosebită vestimentației. Unul dintre oamenii pentru care eleganța reprezenta un element remarcabil a fost Nae Ionescu, profesor la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București. Acesta purta costume confecționate din stofă de bună calitate ce aveau o croială modernă și cravate cu flori ce îi evidențiau și mai mult individualitatea. De asemenea, un alt cadru didactic care a impresionat nu doar prin capacitatea intelectuală ci și prin eleganță și bun gust a fost Dimitrie Gusti, ale cărui ținute variate și obiecte de lucru, precum ceasul și colecția de stilouri și serviete, au atras admirația studenților lui.

Bărbații din înalta clasă socială țineau cont de anumite tendințe în materie de modă, iar aceaștia nu plecau niciodată în oraș cu capul descoperit, fără haină și cravată chiar dacă era foarte cald¹¹. În această perioadă, magazinele de pălării au înregistrat vânzări colosale, primăvara și toamna purtându-se pălării groase iar vara cererea fiind mai ales pentru pălăriile de pai.

Tinerii nu au adoptat doar piese de vestimentație nou apărute pentru ieșirile în oras ci și ținute pentru a petrece timpul acasă. În ceea ce privește ținuta pe care bărbații o purtau acasă, aceasta era formată din halate lungi de mătase sau din stofă și din papuci comozi. De asemenea, pijamaua formată din bluză și pantaloni era prezentă în garderoba bărbaților tineri, cei bătrâni preferând să poarte în continuare cămășile lungi ce la gât se încheiau cu un șnur.

Bărbații acordau o atenție deosebită esteticii, motiv pentru care au decis să-și tundă barba, să poarte părul tuns scurt și să se bărbierească la frizer. De asemenea, pentru a avea un aspect elegant, pe lângă hainele de foarte bună calitate, bărbații obișnuiau să folosească parfum și să-și aplice briantină pe par¹².

Cu toate că apăruseră noi elemente de vestimentație în spațiul românesc, au existat și bărbați din înalta societate ce au preferat să rămână la moda antebelică. Unul dintre aceștia a fost Tony Bulandra, un actor renumit ce a continuat să poarte ’’costumul de culoare verde cu manșete scrobite, monoclu cu șnur, mănuși albe și pantofi cu tocuri înalte¹³”. De asemenea și Iuliu Maniu, om politic român și președintele Partidului Național Țărănesc a optat să poarte în continuare elementele de vestimentație ce erau la modă în perioada antebelică, precum gulerul înalt și pantalonii călcați pe muchie¹⁴. Încă o personalitate care nu a îmbrățișat noile tendințe în materie de modă a fost Vintilă Brătianu ce a preferat să poarte ținutele ce aveau o mare notorietate înainte de Primul Război Mondial.

Un rol important acordat îmbrăcămintei se întâlnea în perioada interbelică și la curtea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. La curtea regală se cunoșteau noile tendințe în materie de modă iar obiectele de vestimentație purtate aici, în spațiul românesc, erau de aceeași calitate ca cele din Occident. Persoanele care erau invitate la curte erau nevoite să țină cont de ținutele de gală ce erau stabilite de mareșalul curții regale privind diferite evenimente precum logodne și concerte. Cu ocazia logodnei Principesei Marioara cu Regele Alexandru al Iugoslaviei, ce a avut loc la data de 20 februarie 1922, la Palatul Cotroceni, ținutele de gală au fost anunțate invitațiilor astfel încât ofițerii trebuiau să poarte ținuta de serviciu, domnii trebuiau să poarte redingota iar doamnele toaleta de oraș cu pălărie¹⁵.

Nu toate categoriile sociale erau preocupate de modă. Persoanele care locuiau în zonele de mahala nu puneau accent pe îmbracăminte, hainele care erau considerate de o mai bună calitate, precum costumul, cămașa albă sau cravata fiind purtate doar la evenimente importante precum nunți sau sărbători. Bărbații din aceste regiuni purtau în viața de zi cu zi salopetă, atunci când mergeau la lucru, iar în timpul pe care îl petreceau acasă, foloseau cămăși în carouri, pantaloni de stofă și pantofi uzați¹⁶. Deoarece bărbații care locuiau în aceste zone nu beneficiau de numeroase sume de bani, nu-și permiteau să-și achiziționeze pijama, motiv pentru care obișnuiau să doarmă într-o cămașă de casă și în izmene. Majoritatea hainelor acestora erau cumpărate de la târg sau erau confecționate în casă.

În perioada interbelică existau numeroase instituții în care purtarea uniformei era obligatorie. Uniformei armatei i s-a acordat foarte multă atenție. Ținuta zilnică a soldaților era de culoare kaki la toate armele, cu excepția marinei și a aviației, deosebirea dintre arme realizându-se prin culoarea benzii de la șapcă și a însemnelor de armă de pe emblema șepcii¹⁷. De asemenea, în ceea ce privește armata, în anul 1930 s-au reintrodus uniformele de ceremonie, la care s-a renunțat în timpul Primului Război Mondial. Uniforma era foarte bine stabilită, deoarece regulamentele prevedeau și cele mai mici detalii ale ținutelor pentru fiecare grad, începând cu vestonul, pantalonii, mantaua, cămașa, cravata și ghetele¹⁸. Nu doar soldații erau obligați să poarte uniformă, ci și elevii liceelor militare erau nevoiți să respecte acest lucru, fiecare liceu din orașele mari ale țării având culoarea sa distinctivă. De asemenea, uniforme purtau și alți bărbați ce lucrau în numeroase domenii, precum preoții, chelnerii, lucrătorii de la căile ferate și angajații fabricilor unde salopeta era pusa la dispoziție pentru ca hainele proprii să fie protejate.

Moda în perioada de după război a fost într-o continuă schimbare, iar barbatii au îmbrățisat noile tendințe ce au pătruns în spațiul românesc și și-au adaptat ținutele astfel încât elementele pătrunse din Occident să le ofere o notă de eleganță stilului lor vestimentar.

Așadar, în perioada interbelică bărbații ce făceau parte din înalta societate românească au dorit să adopte elementele de noutate din Occident în ceea ce privește moda, astfel încât ținutele lor să le reflecte condiția socială și categoria distinsă din care făceau parte.