Omul are o capacitate limitată de gândire şi multe persoane sunt dominate obsesiv de pofta de a ucide şi a distruge tot în cale. Sunt instinctele primitive ale speciei şi nu pot fi modificate prin studii înalte. Aceste caracteristici au ieşit la lumină din plin în cazul asedierii orăşelului Royan din Franţa anului 1944. Acest bastion de pe coasta Oceanului Atlantic a rămas izolat în urma debarcării aliate din Normandia şi avea o garnizoană de circa 9.000 de militari pe care numai fanatismul ofiţerilor îi împiedica să se predea. Aflat la sute de kilometri în spatele frontului, nu mai avea valoare tactică sau strategică. O ieşire era imposibilă din cauza lipsei mijloacelor de transport şi nici aviaţie de protecţie nu mai exista. O simplă blocare ar fi asigurat salvarea unui cochet orăşel turistic. Aliaţii democraţi n-au fost de acord. Aviaţia britanică l-a distrus în proporţie de 95% în urma unui raid din ianuarie 1945 efectuat cu 350 de avioane grele. Au fost înregistrate patru pierderi absolut inutile în rândurile bombardierelor. Asaltul aerian masiv a dus la uciderea a numai 23 de militari germani, dar civilii francezi au avut pierderi ridicate la o mie de suflete. Potenţialul garnizoanei n-a fost redus de potopul de bombe.

A urmat asaltul final din aprilie 1945. Bombardamentul aerian a inclus acum şi napalm pentru a arde totul prin cei 725.000 de litri de substanţă incendiară. Unele surse indică uciderea a circa 1.700 de civili francezi, militarii germani fiind protejaţi de trainicele adăposturi pregătite din timp. Artileria britanică de pe nave a atacat cu proiectile grele fortificaţiile germane şi bateriile grele americane bombardau de pe uscat. Artileria apărătorilor n-a mai putut să intervină eficient pentru că au fost sabotate cablurile telefonice de către sabotori francezi. A urmat asaltul terestru şi germanii au fost repede înfrânţi şi au capitulat, ceea ce era evident că era soluţia raţională. Cei care au planificat atacul au fost complet lipsiţi de minte şi de inimă din moment ce forţele aliate erau deja în inima Germaniei lui Adolf Hitler şi era luat cu asalt oraşul Berlin. Bătălia nu mai avea nici cel mai mic sens, dar ofiţerii din tabăra democratică au vrut să arate cu orice preţ că pot obţine victorii şi glorie. Au mai adăugat un oraş nimicit din absolută prostie şi cruzime. Generalul francez care comanda forţele de asediu a vrut cu orice preţ să fie un eliberator al unui oraş care putea să fie păstrat intact în urma unei blocade. Nu s-a gândit vreo clipă că războiul modern cu implicarea bombardierelor grele înseamnă lovituri imprecise asupra obiectivelor militare şi distrugerea ţintelor cu o suprafaţă mare. Ofiţerii americani din aviaţie, interesaţi să scape de cantităţile imense de muniţii aflate în depozitele britanice, au fost de acord cu efectuarea unui raid masiv când era evident că Germania stă să capituleze. N-a existat un om care să gândească raţional, nici măcar generalul Charles de Gaulle, cel ce punea interesele Franţei mai presus de orice. Un primar al oraşului a scris că localitatea a fost distrusă din eroare de Aliaţi, dar afirmaţia a fost prea blândă. A fost absolut o crimă împotriva umanităţii şi un genocid local. Dacă germanii aveau detaşamente de asasini cu mitraliere, Aliaţii au dus perfecţiunea uciderii spre absolut prin folosirea masivă a aviaţiei strategice. Adevărul gol-goluţ era că depozitele gemeau de muniţie şi nu era prea plăcut să rămână pe teritoriul Angliei, dezafectarea obiectelor explozive fiind periculoasă şi costisitoare.

Bătălia pentru Royan n-a avut nici cea mai mică importanţă în obţinerea succesului în conflictul mondial, dar militarii au mai consemnat în documentele oficiale o misiune îndeplinită pentru înfrângerea hidrei naziste. Oare câte medalii au fost acordate pentru faptele de vitejie?

Este interesant că nu s-a învăţat nimic din lecţia Royan şi în timpul luptelor împotriva Japoniei s-a mers şi mai departe. Chiar dacă erau semne evidente că rezistenţa niponă stă să se prăbuşească, aviaţia americană a lansat două bombe atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, pulverizând femei, copii şi bătrâni într-un genocid local şi fără cel mai mic sens pentru cei ce se defineau drept democraţi şi buni la suflet. Învingătorii au provocat pagube absolut inutile atunci când flăcările războiului erau aproape stinse. Instinctele criminale ale speciei nu se potolesc niciodată şi nu există suficient sânge ca să le stingă.