Sunt mulţi români astăzi care zic că regimul instaurat în anul 1945 cu ajutorul tancurilor sovietice a fost bun pentru că a dat locuinţe şi locuri de muncă pentru tot poporul şi astfel a fost ridicat nivelul de trai. Oamenii îşi aduc aminte numai de perioada când au sosit unele fonduri capitaliste şi economia socialistă a fost resuscitată, dar nu vor să reţină că întregul sistem a fost un regim de ocupaţie, represiv. Locuitorii României s-au împărţit în două mari categorii: cei ce doreau să avanseze social prin călcarea pe cadavre şi cei ce se opuneau prin orice mijloace unei lumi ce ridica lagăre de exterminare, cele ce astăzi par numai apanajul hitlerismului. Românii au înţeles importanţa telecomunicaţiilor pentru forţele represive şi au trecut la sabotarea cablurilor metalice. Dacă era mutat traficul de informaţii în eter, forţele lumii libere puteau să asculte şi să descifreze intenţiile lagărului comunist. Gheorghe Gheorghiu-Dej spunea la o şedinţă secretă din ianuarie 1953 că au fost peste 80 de cazuri în anul 1951. Anul 1952 a adus 270 de tăieri de cabluri telefonice speciale şi liderul de la Bucureşti vedea o acţiune sistematică a forţelor capitaliste pe linia organizării sabotajelor. S-a reuşit chiar tăierea cablului subteran de legătură directă cu Uniunea Sovietică în Regiunea Galaţi. Cablurile tăiate erau aruncate în locuri cât mai ascunse pentru că erau realizate din materiale scumpe şi mai greu de înlocuit. Nu erau furate pentru valorificare. Cum pedepsele erau prea mici, actele erau repetate. Gheorghiu-Dej era convins că există o putrezire şi în aparatul Justiţiei, aparatul de represiune. Statul a reuşit în cele din urmă să zdrobească rezistenţa oamenilor şi să impună ideile străine de neam şi ţară. Totul a fost ridicat pe oasele oamenilor ucişi din ordinele autorităţilor de la Bucureşti.