Se tot discută despre ce căuta România în conflictul mondial, dotarea trupelor fiind mai mult decât precară după standardele marilor puteri. Istoria oficială spune că liderii de la Bucureşti aveau o gândire fascistă şi că se pregăteau să ocupe Uniunea Sovietică împreună cu diviziile germane. Iosif Stalin nu s-a pregătit de război şi a fost luat prin surprindere de atacul ordonat de Hitler la 22 iunie 1941, cel care a iniţiat cel mai mare conflict ideologic de până-n prezent. Oare chiar este adevărată teza că generalii sovietici nu se pregăteau de conflict şi că înzestrarea Armatei Roşii era sub orice critică? Se mai spune că ofiţerii nu erau de calitate după Marea Epurare şi de aceea diviziile sovietice au cedat până la porţile Moscovei. Datele publicate după documentele timpului arată fix o altă situaţie în raport cu cea scrisă de savanţii lefegii. Comandamentul sovietic a pregătit în Bucovina şi Basarabia trei grupări blindate, dispunerea acestora indicând o mare operaţie militară de încercuire a forţelor româno – germane ce se aflau dispuse în cordon pe malul Prutului, cu o densitate mai mare în zona Iaşi. Unităţile aliate erau formate îndeosebi din infanterie şi ar fi fost uşor de încercuit printr-o dublă învăluire. Existau oare mijloacele necesare efectuării manevrei? Tancul era maşina ideală pentru străbaterea oricărui fel de teren şi au fost aduse 50 de T-34 şi 10 KV-1, maşini ce păreau venite din viitor. Cum forţele inamice nu dispuneau de tancuri de calitate, cele 60 de maşini erau perfecte pentru străpungerea apărării pentru că stratul de oţel permitea primirea unor lovituri venite de la tunurile de câmp de calibrul 75 mm. KV-1 era şi mai bine protejat şi era capabil să încaseze proiectile lansate de obuzierele de calibrele 105 şi 150 mm. Experienţa a demonstrat că numai tunurile antiaeriene de renumitul calibru 88 mm reuşeau să neutralizeze coloşii din oţel. Misiunea principală revenea însă modelelor BT-5 şi BT-7, special concepute pentru acţiuni în viteză, BT însemnând în limba rusă prescurtarea de la tanc rapid. Erau aduse 372 de maşini din seria BT-7, cele ce erau capabile să meargă şi pe roţi cu o viteză demnă de un automobil obişnuit al epocii. Erau şi 181 de BT-5, puţin mai vechi, dar dotate tot cu tunuri de calibrul 45 mm, mult superioare celor de 37 mm din dotarea trupelor române şi germane. Infanteria sovietică urma să fie sprijinită de 217 T-26, special concepute să fie lângă oameni. Numai prezenţa acestor mase de blindate indică faptul că Armata Roşie nu era dispusă în teren pentru apărare, tancul fiind maşină prin excelenţă ofensivă. Dotarea unităţilor sovietice la 1 iunie 1941 arată o armată modernă, pregătită de o acţiune rapidă pe teritoriul inamic. Trenurile au mai deplasat tehnică spre vest până în dimineaţa zilei de 22 iunie şi au mărit forţa de izbire.

România era condamnată în iunie 1941 să fie invadată, deţinerea câmpurilor de petrol din regiunea Prahova fiind esenţială pentru ducerea ostilităţilor. Pacea nu era o variantă dorită de cele două mari puteri terestre. Liderii de la Berlin şi de la Moscova erau hotărâţi să sacrifice masele de bărbaţi în cel mai sângeros conflict modern şi ţara carpatică urma să fie târâtă în măcel.