S-a scris mult despre un document numit Planul Valev, conform căruia Moscova comunistă urma să formeze un mare raion economic în care să includă cea mai bogată parte a României, inclusiv capitala ţării socialiste. Au spus liderii de la Bucureşti că urma să fie o vasalizare accentuată a poporului român şi au declanşat în anul 1964 o furibundă campanie împotriva geografului sovietic de origine bulgară. Această ură feroce există şi astăzi, istoricii şi oamenii de rând crezând că specialistul de la Universitatea Lomonosov a scris numai de rău şi că dorea să transforme regiunea dunăreană numai într-un ţinut agricol. Să analizăm acum tocmai partea dedicată agriculturii, tema industriei fiind dezbătută de mai multe ori. Emil Borisovici Valev a observant că potenţialul Bărăganului, nordului Bulgariei şi sud-vestul Ucrainei, fost al României, nu este exploatat eficient pentru a se obţine producţie agricolă – marfă, destinată hrănirii lagărului sovietic înfometat, cel ce trimitea aur pentru cumpărarea de grâne. Geograful pe probleme economice a scris clar că trebuie să se treacă la folosirea sistemelor moderne de irigaţii, ceea ce ar fi dus la o creştere de două – trei ori a cantităţilor de cereale şi legume. Această agricultură intensivă ar fi obligat industria să livreze tractoare, combine şi multă îngrăşăminte chimică. Erau necesare multe ţevi şi pompe pentru aducţiunea apei. Cum lichidul vital trebuia deplasat spre ogoare, Valev menţiona necesitatea construirii de hidrocentrale puternice, lacurile de acumulare urmând să împiedice apariţia inundaţiilor, ultimele fiind cele din 1962. Politicile de amenajări de diguri nu erau suficiente pentru oprirea maselor de apă.

Creşterea producţiei agricole ar fi generat noi locuri de muncă în fabricile industriei alimentare, conservele de tot felul fiind deosebit de căutate în raioanele lagărului socialist. Ar fi fost nevoie de mori pentru prelucrarea cerealelor, de fabrici de ulei şi de zahăr, aliment considerat atunci esenţial pentru alimentaţie în cantităţi din ce în ce mai mari. E. B. Valev mai observa că trebuie să se întocmească studii serioase privind piscicultura şi recoltarea stufului, desecările şi îndiguirile afectând zonele umede. Această gigantică amenajare a Dunării nu se putea face în mod corect decât prin efortul comun al celor trei state riverane.

Emil Borisovici Valev n-a scris nimic de rău împotriva României şi mereu menţionează cele trei ţări şi graniţele acestora. Este interesant de spus că geograful sovietic era îngrijorat de situaţia terenurilor fertile în urma construirii unor uriaşe baraje, populaţiile din Europa dunăreană fiind lipsite de spaţiile vaste ale Uniunii Sovietice. A scris clar că hidrocentrala Porţile de Fier a fost perfect proiectată într-o zonă de munte şi astfel nu există imense deplasări de populaţii şi pierderi de teren agricol.

Emil Borisovici Valev a scris cu tărie că industria alimentară are produse de calitate şi le exportă foarte larg în afara regiunii Dunării de jos. Şi precizează mai departe că este vorba, în special, de producţia industriei conservelor de legume şi fructe, a vinului şi parţial de industria zahărului şi a uleiului.

A devenit o victimă a politrucilor de la Bucureşti şi a avut noroc că n-a scris studiul ştiinţific în epoca lui Iosif Vissarionovici Stalin, atunci când nevinovaţii umpleau lagărele de concentrare ale paradisului comunist. A rămas profesor la universitatea moscovită şi un personaj şters din punct de vedere al puterii politice. Adevărata glorie a avut-o în România pentru că istoricii nu vor să vadă adevărul şi au început să creadă că identifică elemente pozitive în ideile conducerii comuniste de la Bucureşti. Emil Borisovici Valev a fost o victimă a politrucilor de la Bucureşti, ceva clasic în perioada în care cei de la putere nu mai aveau limite.