Flotele militare au diferite categorii de nave de luptă pentru a fi utilizate cu o eficienţă maximă în misiunile ce pot să apară pe vastele întinderi de apă. Crucişătorul uşor este un vapor cu armament principal de calibru în jur de 150 mm şi care poate să apere escadrele de atacul distrugătoarelor şi al navelor similare din tabăra inamică. Poate să escorteze convoaie de vase comerciale împotriva submarinelor şi a avioanelor cu rază lungă de acţiune. Poate chiar să facă faţă un timp crucişătoarelor grele, mai ales dacă acţionează în formaţie. Conducerea de la Washington avea la dispoziţie în decembrie 1941 19 unităţi din această categorie şi foarte interesantă era poziţionarea lor. Erau trimise în Oceanul Pacific 11 unităţi, adică era evident că se înţelegea că flota japoneză înseamnă un pericol serios, mai ales că se făceau pregătiri intense cu noi tipuri de torpile. Un alt aspect din 1941 este deosebit de interesant: poziţia unităţilor americane. Absolut întâmplător nu erau acasă 16 crucişătoare, acestea fiind împinse în Borneo, Filipine, Hawaii, Panama, Trinidad, Bermude şi Oceanul Atlantic. Conducătorii de la Washington înţelegeau perfect că nu există forţe navale germane care să atace metropola şi atunci au fost trimise piesele uşoare în cele mai avansate poziţii. La fel se proceda şi în Oceanul Pacific, teritoriile nefiind parte din statul american în conformitate cu toate regulile din constituţie. Era evident că se pregătea un conflict cu Japonia şi, ca la şah, au fost trimise piesele să ocupe poziţii înaintate. Partea proastă a fost că forţele nipone au atacat puternic şi opt au fost expuse grav loviturilor aeriene. Au avut însă noroc şi au scăpat.

Conducerea de la Washington a fost acuzată că nu s-a pregătit de război, dar crucişătoarele uşoare nu prea erau în apărare. Se pregătea obţinerea unei superiorităţi navale pentru că tunurile de pe navele americane erau superioare în ceea ce priveşte calibrul şi puterea de distrugere. În plus, vapoarele nipone erau modele foarte vechi şi armamentul artileristic era montat într-un mod arhaic. Imperiul asiatic nu avea ce să caute în conflict cu o astfel de tehnică navală, dar amiralii erau ferm convinşi că au o flotă impresionantă sub marele soare de pe steaguri. Istoria a demonstrat că s-au înşelat grav. Mai bine îşi făceau harakiri înainte de începerea luptelor.