Europa era dominată în iunie 1941 de doi dictatori care mai de care mai sângeros: Iosif Stalin şi Adolf Hitler. Ambii aveau la îndemână armate numeroase şi binomul de elită tanc – avion indica faptul că se dorea participare la războaie ofensive şi fulgerătoare, ca să nu se mai repete istoria cu luptele îndelungate pentru o palmă de teren din timpul primei conflagraţii mondiale. Acum era un conflict al motoarelor şi maşinile se deplasează obligatoriu pe distanţe lungi pentru a fi rentabile, regula aplicându-se şi-n domeniul militar. S-a scris prin cărţi că asaltul german a fost dat prin surprindere la 22 iunie 1941 şi că partea sovietică n-a fost pregătită pentru a face faţă unor divizii de tancuri perfect echipate. Abia în faţa Moscovei s-a reuşit respingerea germanilor îngheţaţi. Partea proastă este că această teorie istoriografică oficială şi intrată în creierul mulţimilor este absolut falsă. Comandamentele sovietice au ştiut aproape tot ce făceau inamicii de peste Bug, dar n-au fost luate măsuri eficiente de apărare. Dimpotrivă. Erau intensificate pregătirile de ofensivă de mare amploare, ceea ce se neagă cu înverşunare de către istoricii plătiţi de autorităţi să mintă cu neruşinare. Mareşalul I. H. Bagramean a publicat o carte de memorii, ediţia românească văzând lumina tiparului în anul 1974. Acesta aminteşte că la 15 iunie 1941 s-a dat ordin ca toate trupele din eşalonul al doilea să se îndrepte spre frontieră. Corpul 31 armată trebuia să ajungă lângă Kovel pe 28 iunie, Corpul 36 armată urmând să fie pe graniţă pe 27. Corpul 37 era chiar mai rapid concentrat şi trebuia să fie gata pe 25. Corpul 55 avea ca dată limită ziua de 26 iunie şi Corpul 49 cea de 30. Toate diviziile componente plecau spre primele poziţii numai pe timp de noapte şi cu înzestrarea completă pentru luptă. Ordinele de la Moscova au fost puse în aplicare pentru că ofiţerii erau supravegheaţi de agenţii poliţiei politice, cei ce omorau fără milă în caz de suspiciune. Este interesant că diviziile au înaintat în conformitate cu ordinele superioare, respectând reguli stricte de camuflaj, şi a fost o adevărată plăcere pentru germani. Marile unităţi au intrat singure în capcană, trupele naziste blindate atacând pe flancurile lăsate doar în seama forţelor de acoperire şi au realizat încercuirea celor ce s-au apropiat prea mult de graniţă. A fost imposibil de evacuat trupele dispersate prin păduri. Nici tunurile cu muniţiile lor nu erau uşor de deplasat şi lungile zile de iunie ofereau timp din belşug piloţilor germani pentru descoperirea şi atacarea lentelor convoaie. Aproape totul a căzut în mâna „fasciştilor” ce nu se aşteptau la astfel de cantităţi de materiale strategice. Cel mai mult le-a părut rău că în bombardamente au fost incendiate depozite uriaşe de combustibil, dar războiul mecanizat înseamnă zdrobirea unei lumi pentru a se ridica una nouă sau pentru a rămâne ruine triste.

ordinele date. Cele mai bune efective au fost nimicite în raioanele de frontieră prin faptul că au fost puse într-o situaţie în care nu se mai puteau apăra eficient. Au fost lupte în retragere, dar infanteria n-a putut ţine ritmul cu blindatele germane, mai ales că avioanele aparţinând Luftwaffe mitraliau şi bombardau tot ceea ce surprindeau în teren deschis ziua. Folosirea trenurilor era imposibilă. Nici artileria n-a putut fi evacuată. Tunurile erau grele şi aveau nevoie de maşini speciale pentru deplasare pe drumurile forestiere. Erau prea puţine mijloace grele de transport şi cele ce existau erau lente. Munţii de muniţii de prin păduri implicau coloane de camioane pentru completa şi rapida retragere. Cu greu au fost salvate piesele speciale din rezerva Comandamentului suprem.

Mărturia mareşalului Bagramean mai vine să combată o teză dragă istoricilor de stânga: teza surprinderii. Comandamentul suprem sovietic în frunte cu Iosif Stalin a fost perfect informat despre pregătirile germane din fosta Polonie, dar au considerat că sunt prea puţine forţe militare şi nici partea de logistică nu era pregătită pentru o campanie de durată. Ofiţerii din primele linii cunoşteau mişcările forţelor germane, raportau imediat eşaloanelor superioare pentru ca nu cumva să fie acuzaţi de neglijenţă în serviciu, dar generalii spuneau că Moscova ştie mai bine cum trebuie să se procedeze. Nu ştiau atunci că Londra a oferit informaţii exacte despre diviziile germane, amplasarea acestora neavând ceva în comun cu apărarea.

Victoria germană a fost posibilă numai prin modul în care au fost dispuse diviziile sovietice şi mareşalul Bagramean, atunci colonel implicat în organizarea planurilor pentru forţele din prima linie, nu aminteşte despre savante sisteme defensive, ceva în stilul tranşeelor din Primul Război Mondial. Organizarea poziţiilor pentru apărare la o oarecare distanţă de frontieră ar fi întârziat cel puţin înaintarea coloanelor vrăşmaşe. Tunuri antitanc existau din belşug şi proiectilele erau capabile să avarieze sau să distrugă renumitele Panzere, dar ordinele prevedeau înaintarea spre vest şi astfel au fost favorizate acţiunile de dublă învăluire din regiunile avansate. Dacă se analizează harta cu zona frontierei sovieto – germane din anul 1941, se constată imediat că existau două intrânduri ale lagărului comunist în Polonia ocupată de germani. Erau ideale pentru ofensivă, dar o capcană în cazul unui asalt duşman.

Dacă aceste mari unităţi ar fi închegat o poziţie de rezistenţă cât mai departe de frontieră, focul artileriei germane ar fi nimerit în gol şi nici aviaţia n-ar fi avut ţinte din belşug, mai ales printre avioanele de vânătoare. Săparea tranşeelor ar fi fost o chestie de ore, coloanele inamice fiind oricum încetinite de detaşamentele grănicerilor şi alte grupări mobile dotate cu armament automat. O mitralieră amplasată corect poate să oprească un batalion întreg. Nici drumurile din fosta Polonie nu erau de cea mai bună calitate şi coloanele de blindate ar fi fost oprite uşor între mlaştini şi păduri umede. S-ar fi repetat cumva situaţia din Finlanda, dar comandamentul sovietic a trimis trupele tot mai avansat şi capcana a fost perfectă. Armata Roşie a fost pusă în imposibilitatea să se apere, dar nici atacul n-a mai fost posibil fără sprijinul aviaţiei.