Se ştie că în anul 1929 a izbucnit în lumea capitalistă, mai exact din cauza speculaţiilor de la bursa din New York, o devastatoare criză economică, botezată de specialişti drept Marea Criză Economică de supraproducţie. Politicienii din toată lumea au luptat din răsputeri să limiteze efectele flagelului, dar nu s-a putut face prea mult în faţa unui adevărat ciclon şi au rezultat falimente în masă şi milioane de şomeri. S-a mers din rău în mai rău şi a rezultat un nou război mondial. Numai Uniunea Sovietică a fost ocolită de valurile crizei şi patria muncitorilor şi ţăranilor a rezistat precum o stâncă, dovedindu-se astfel superioritatea sistemului planificat. Trecând dincolo de strălucirea articolelor de propagandă, istoricul poate să afle că în Ucraina şi în alte regiuni a fost un adevărat genocid prin înfometare, intrat în istorie prin termenul de Holodomor. Lagărele de exterminare ale regimului roşu erau pline cu oamenii ce nu mai aveau loc în paradisul socialist şi care urmau să moară pentru gloria noii lumi. Oare unde se duceau produsele industriei şi cele de pe câmpurile patriei socialiste? Explicaţia este una foarte simplă: Iosif Vissarionovici Stalin se pregătea intensiv de un război de amploare. Era adeptul cuceririi întregii planete şi forţa picioarelor soldaţilor nu mai era suficientă. Uniunea Sovietică a trecut la construcţia de blindate şi pentru antrenament a intrat în producţie modelul T-27. Avea numai 2,7 t şi rezervorul înghiţea 46 l de benzină. Era perfect din punct de vedere economic. Unii teoreticieni erau încântaţi şi de ideea folosirii unor mase de blindate uşoare, capabile să neutralizeze apărarea prin focul mitralierelor. Ar fi fost o transpunere în oţel a hoardelor mongole din secolul al XIII-lea, relativ puţin numeroase în raport cu teritoriile parcurse. Conta foarte mult combinaţia dintre mobilitate şi capacitatea de lovire la distanţă. Tancheta a primit drept armament o mitralieră ce dispunea de o rezervă de 2.520 de cartuşe de calibrul 7,62 mm, gloanţele clasice în spaţiul rusesc fiind suficiente pentru nimicirea forţei vii şi neutralizarea maşinilor lipsite de cuirase metalice. Iosif Vissarionovici Stalin a fost de acord cu fabricarea a 2.540 de exemplare, ceea ce era copleşitor în raport cu ce aveau statele vecine. Aceste jucării pe şenile au fost asamblate în perioada 1931 – 1933. Este evident că această supraînarmare a contribuit din plin la moartea prin înfometare a milioane de locuitori din Ucraina.

Cum armamentul antitanc a evoluat, specialiştii sovietici au fost interesaţi de modele din ce în ce mai bine protejate cu oţel de calitate şi, implicit, mult mai grele. Se înţelege numai din acest exemplu de ce liderul de la Kremlin a făcut totul pentru ridicarea uriaşului combinat metalurgic de la Magnitogorsk tocmai în era crizei mondiale. Se spune că era criză de supraproducţie, adică erau prea multe produse pe piaţă, dar fabricile erau ridicate pe toate meridianele.

Fenomenul care a devastat planeta începând teoretic din SUA n-a avut origini economice, ci a fost provocat de deciziile liderilor politici pasionaţi de înarmare accelerată cu mijloace mecanizate din ce în ce mai costisitoare prin consumul de materiale şi energie. Soldatul clasic cu o puşcă devenea interesant numai pentru protejarea maşinilor sau pentru acţiuni în zone greu accesibile blindatelor.