Primul Război Mondial a însemnat o luptă a marilor puteri pentru hegemonie planetară şi a izbucnit ca din senin în iulie – august 1914. A fost o surpriză pentru liderii din birourile elegante şi a fost un întreg şir de evenimente uluitoare în lunile rămase. Dacă sunt analizate datele publicate despre pregătirile militare, mitul existenţei unor surprize începe să se destrame ca un norişor de fum toxic. Conducătorii au făcut totul pentru a inflama situaţia internaţională şi au investit enorm în tehnica de luptă. Nu trebuia să fie decât o scânteie pe undeva şi aceea s-a produs la Sarajevo. Este interesant de observat cu ce se ocupa Viena în anul 1913, când toate populaţiile din dubla monarhie erau nemulţumite de condiţiile de trai, excepţie făcând grupările de la putere. Au fost trimise către fabricile de armament comenzi în valoare de 496.000.000 mărci aur numai pentru armată. Flota a mai înghiţit 155 milioane, un salt uriaş de la 57 în 1912. Dacă transformăm mărcile germane în aur, armata a consumat bunuri în valoare de 177,77 t şi flota a mai adăugat 55,55 t aur pur. Nu este de mirare că investiţiile în infrastructură erau departe de ceea ce s-ar fi putut realiza, ofiţerii germani fiind foarte nemulţumiţi de debitul asigurat de căile ferate din Transilvania în timpul campaniei din anul 1916. Unde s-au dus fondurile imperiale? Explicaţia este una simplă: construcţii de prestigiu. Conducerea de la Budapesta a făcut totul pentru a umple ţara de clădiri monumentale pentru a sublinia ideea de putere europeană şi rolul fundamental jucat în regiune de către maghiari în ultimul mileniu.

Să mai observăm un mic detaliu din gândirea politicienilor austro-ungari: amplificau pregătirile militare de la an la an. Dacă în 1912 au fost cheltuite pentru armată 407 milioane mărci germane aur, în 1913 a fost făcut un salt cu aproape 22 de procente. Flota, ce indica pretenţiile mondiale ale Vienei, avea la dispoziţie fonduri cu 172% mai mari. Nu este de mirare că un crucişător a fost trimis tocmai în China pentru a duce pe meleagurile asiatice imaginea de mare putere. Oare la ce era necesară această politică de expansiune navală pentru o putere terestră?

Joaca de-a războiul nu duce la nimic bun şi Austro-Ungaria s-a destrămat în chinuri. Liderii de la Viena şi Budapesta n-au fost interesaţi în mod real de consolidarea statului decât prin dezvoltarea forţei brute a armatei şi mozaicul statal s-a destrămat la şocul războiului aprins tocmai prin voinţa monarhiei habsburgice, cea care credea că prin înfrângerea rapidă a Serbiei, o pradă uşoară în raport cu potenţialul imperiului dualist, putea să obţină prestigiu internaţional şi o absolută supunere a popoarelor înglobate între frontierele coroanei. Istoria a mers însă mereu pe principiul unde dai şi unde crapă, socotelile din Viena fiind complet eronate.