Omul zilelor noastre este pur şi simplu bombardat cu informaţii venite din infosfera dezvoltată la nivel planetar şi nici nu mai ştie ce şi cum să citească şi să interpreteze. Există soluţia să acorde atenţie titlurilor ce conţin termeni cunoscuţi şi renumiţi. Nu este de mirare că prind cuvinte precum Panzer, Blitzkrieg, Panther, Tiger sau Stuka. Este o adevărată obsesie pentru cultivarea formulelor în limba germană. Nu este de mirare că masele de cititori au impresia că tot ceea ce aparţinea de Reich era de calitate şi trebuie reţinut. Este evident că armatele inamice nu aveau dotare comparabilă la diferite categorii de armament şi au câştigat conflictul prin cultivarea fanatismului şi a producţiei de mare serie. Oare să fie adevărat acest punct de vedere despre înzestrarea trupelor definite drept hitleriste? Se ştie că la 22 iunie 1941 forţele germane au trecut frontiera Uniunii Sovietice şi a început un sângeros conflict terestru. Normal că tabăra stalinistă a fost luată prin surprindere şi mai era şi slab dotată. Cititorii sunt ferm convinşi de aceste adevăruri citite prin manuale sau văzute prin documentare. Datele publicate astăzi vin să demonstreze că minciuna a fost cultivată de către politruci şi în domeniul militar, chiar mai intens ca-n alte sectoare de activitate. Divizia 7 de tancuri avea 368 de maşini de luptă, cele mai interesante fiind 52 de KV-1 şi 150 de T-34. Oricine poate să spună că sunt puţine în raport cu un sistem de referinţă, dar existau mari unităţi germane ce nu aveau 150 de care de luptă în total. Se poate spune fără posibilitatea de a comite o eroare că renumitele divizii de Panzere erau chiar caraghios înzestrate, efectivele fiind sporite prin introducerea de Panzer I, o maşină bună la antrenamente şi care dispunea numai de mitraliere uşoare. T-34 era un vis pentru tanchiştii timpului, chiar dacă nu frumos finisat. Aici se mai putea lucra, dar Iosif Vissarionovici Stalin nu era interesat de estetică. Strict numeric, o singură divizie sovietică depăşea două germane. A fost normal ca liderul de la Kremlin să nu creadă că Hitler va ataca folosind ceea ce avea la frontiera estică. Şi totuşi a dat ordin de ofensivă şi blindatele slabe au făcut minuni prin mobilitate, mai ales că erau sprijinite din aer de bombardiere în picaj de tip Ju-87. Armamentul avioanelor de asalt era prea puţin precis pentru a neutraliza prin lovituri directe coloşii metalici, dar atacurile din aer au afectat altfel diviziile sovietice. Bombele au lovit depozitele şi cisternele cu combustibil. Nici rezervele de muniţii nu erau ocrotite de astfel de asalturi. Mitralierele erau suficiente pentru a afecta tractoarele pentru punerea în mişcare a artileriei şi camioanele necesare pentru deplasarea infanteriei.

Tancurile în sine nici nu se puteau compara cu ceea ce adunase Adolf Hitler la graniţă, dar aceste maşini blindate au un randament superior dacă acţionează sprijinite de celelalte categorii de arme. Lipsa aviaţiei a dus la dereglarea mecanismelor de luptă şi Armata Roşie a pierdut în regiunile vestice ale uriaşei uniuni cele mai bune unităţi motorizate ale timpului. Au fost refăcute cu greu până-n 1945, mai ales că trupele germane le provocau permanent pierderi grele.

Cele mai bune divizii de tancuri erau în iunie 1941 cele sovietice, dar modul în care au fost dispuse şi atacul german le-a răpit gloria istorică.

Orice cititor contemporan nu trebuie să creadă ceea ce se repetă insistent în lucrările specialiştilor militari, mereu dornici să ascundă adevărul după o perdea de cuvinte mieroase.