Psihologul francez Gustave Le Bon a demonstrat că masele nu gândesc, că au idei puţine şi simple. Această teză este universală şi de necombătut. Este interesant de subliniat că şi indivizii izolaţi vor cu orice preţ să fie cât mai slab pregătiţi intelectual şi nu este de mirare că religiile cele mai absurde sunt urmate de legiuni şi armate de adepţi, convinşi că sunt pe calea cea adevărată şi unică. Creierul nu este folosit la un nivel superior. Învăţământul a venit să lupte cu această plăcere de a rămâne cât mai prost, dar societatea nu înţelege prea mult din rolul ştiinţelor în progresul umanităţii, doar pofta de arginţi fiind un motor ce-i scoate pe mulţi din inerţia intelectuală. Regimul comunist a venit cu ideea că trebuie să fie dezvoltat învăţământul de masă cu orice preţ şi toate persoanele să fie atinse de lumina cărţii, mai ales a celei politice. Anul 1948 a adus o reformă de amploare în stil stalinist şi statul a devenit unicul luminător al poporului român. Analfabeţii urmau să fie scoşi din întunericul în care îi aruncase lumea capitalistă şi profesorii au fost trimişi să-i identifice şi să-i aducă în băncile şcolii. Instituţia argeşeană de învăţământ ce purta numele marelui om de cultură Alexandru Odobescu avea în anul 1956 de educat 62 de persoane. Cadrele didactice erau responsabile să facă ore de pregătire în timpul verii, dar analfabeţii fugeau de carte de le scăpărau călcâiele. Procentul celor care ajungeau la ore era de numai 33%. A fost o muncă în zadar cu persoanele mature şi până la urmă s-a declarat oficial că s-a terminat cu neştiinţa de carte şi totul a fost minunat.

Au tot fost deschise şcoli de către stat, elevii au fost trimişi în masă în clasele supraaglomerate şi profesorii au încercat să ridice nivelul intelectual al mulţimilor. Evenimentele din 1989 au dus la eliminarea politicilor de economii în domeniul şcolar, numărul de cadre didactice a crescut în paralel cu scăderea efectivelor de educabili. Nu s-a mai limitat numărul de studenţi în cadrul universităţilor prin indicaţii de partid şi de stat. A apărut şi învăţământul particular.

Totuşi, analfabetismul n-a dispărut şi a rămas chiar şi printre cei ce au primit o educaţie completă. Societatea duce astăzi o luptă înverşunată împotriva vaccinării împotriva virusului asiatic, energiile implicate fiind mai utile unor cauze mai bune. Oamenii sunt informaţi zilnic că mor pacienţi şi că nu-i de glumit cu „răceala” chinezească, dar nu vor să fie inoculaţi, motivele fiind dintre cele mai absurde. Chiar dacă au pierit peste 34.000 de cetăţeni, tot nu sunt convinşi de utilitatea actului medical. Probabil că numai morţii picaţi pe stradă ar impresiona mulţimile. Creierul social are o mare inerţie şi adoră megalomania şi cruzimea, vorbele frumoase nefiind pentru sufletul popoarelor. Televiziunile, pline de oameni fini, intelectuali, generează o atmosferă de insecuritate medicală şi moderatorii dau dovadă de un analfabetism împins spre perfecţiune. Părinţii nu sunt de acord cu tratarea copiilor şi dau dovadă de o răutate ieşită din comun atunci când profesorii recomandă prevenirea contaminării virale. Este interesant că se declară ferm cunoscători în probleme medicale, dar nu s-a reuşit să se poarte corect o mască de protecţie după un an de pandemie, nasul rămânând mai mereu pe dinafară.