Se ştie că în anul 1929 s-a prăbuşit bursa din New York şi a început o recesiune mondială, caracterizată prin scăderea drastică a preţurilor, falimente în lanţ ale firmelor industriale şi ale băncilor, şomaj şi diminuarea nivelului de trai până la nivel de foamete generalizată. Se consideră că depresiunea economică a ţinut până în anul 1933, dar în multe zone ale planetei revigorarea s-a făcut pe fondul pregătirilor pentru un nou război mondial. Oficial, Uniunea Sovietică a fost un bastion în care s-a rezistat acestui tsunami precum un far călăuzitor, dar documentele scoase la lumină de istorici demonstrează că totul a fost doar propagandă şi minciună. Cuvintele frumoase erau inventate de politrucii de serviciu şi soţia fiului lui Kamenev îşi amintea despre cât de frumos trăia după nunta din iunie 1929. Stătea într-un apartament cu şase camere, posibil al unui fost executat, şi primea mâncare direct de la restaurantul Kremlinului. Era adusă cu automobilul şi era mereu caldă pentru că maşina avea prioritate în trafic. Masa de prânz putea să sature nouă persoane şi nu două. Putea să ia prăjituri, şniţele şi orice fel de votcă îi dorea sufletul. Fragmentul inclus în cartea lui Mark Solonin, Butoiul şi cercurile, aminteşte şi de faptul că statul le oferea unt şi o jumătate de kilogram de icre negre. Era absolut normal să crezi în fericirea ideologică adusă de noua lume dacă trăiai în acest stil în vreme de criză economică. Exista însă un preţ: trebuia să existe supunere totală în faţa lui Iosif Vissarionovici Stalin şi să execuţi cu fidelitate ordinele stăpânului. Orice greşeală te putea arunca în temniţele nu prea plăcute ale poliţiei politice. Memoriile publicate demonstrează cum se trăia în cercurile înalte ale lumii comuniste şi cine lua cele mai bune mărfuri alimentare într-o eră în care populaţia trăia cu o pâine ce nu se putea mânca. Cei din lagărele de concentrare şi mulţi ţărani nici măcar nu aveau dreptul nici măcar la aceste produse de proastă calitate. Foametea făcea ravagii în regiunile cerealiere.

Era un adevărat dezmăţ al păturii conducătoare pe seama muncitorilor din industrie şi agricultură şi aşa a fost până la prăbuşirea sistemului. Se înţelege şi de ce toate organele statului erau interesate de ideile comuniste, universul dispărând atunci când puternicii zilei au dorit să fie şi mai bogaţi. Legile privind limitarea cantităţii de bunuri deţinute sau ideea că trebuie să trăiască numai cu ceea dădea statul comunist nu mai erau pe gustul celor ce acumulaseră averi în mod ilicit, prin furt masiv din proprietatea comună, şi s-a revenit la proprietatea privată. Prăbuşirea din 1989 – 1991 a avut legătură cu aceste cercuri de putere ce nu mai înţelegeau să fie limitate în traiul de nabab, bunurile oferite de stat fiind prea puţine pentru gusturile rafinate ale celor ce mereu au impresia că fac prea mult pentru societate.

N-a existat comunist sincer în afara celor naivi, ci doar dornici de îmbogăţire după modelul celor ajunşi la putere.