În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, armata română a intrat într-un lung proces de modernizare, caracterizat prin înfiintarea unor noi instituții și stabilimente. O nouă unitate întemeiată în anul 1862, ce a contribuit la dezvoltarea sistemului militar, a fost Arsenalul Armatei și Pirotehniei, situat în cartierul Uranus.

După Unirea Principatelor Române și după unificarea armatelor în anul 1859 prin înființarea taberei de la Florești, a început să se acorde atenție unei industrii de stat, acest lucru fiind evidențiat prin construirea clădirii, unde a început funcționarea Arsenalului Armatei, cladire ridicată în Dealul Spirii¹.

Pentru ca Arsenalul să devină o configurație bine pregatită, a fost implicat, în acest proces, unul dintre cei mai instruiți militari și anume generalul Henrich Herkt. Acesta s-a născut la Coblentz, în Germania, a îmbrățisat cariera militară în care a evoluat din punct de vedere ierarhic, el fiind conducătorul artileriei române în bătăliile de la Plevna și Vidin, din cadrul Războiului de Independență². Pe lângă funcțiile pe care le-a dobândit în cadrul armatei și instruirea de care a dat dovadă în domeniul militar, acesta a îndeplinit un rol important în înființarea Arsenalului Armatei.

La ordinul generalului Ion Emanoil Florescu, cel care îndeplinea funcția de ministru de război, Henrich Herkt a mers în Belgia, la Școala Pirotehnică din Anvers, având scopul de a constitui o unitate pirotehnică, în momentul în care urma să se întoarcă în țară³. Dobândind experiența necesară, acesta s-a reîntors în România și în locul ocupat cu mult timp înainte de reședința domnească a lui Alexandru Ipsilanti și anume Curtea nouă, cunoscută și sub numele de Curtea Arsă din cauza incendiului din anul 1812, H. Herkt a pus bazele noilor structuri ale armatei.

Atât cunoștințele acumulate în Belgia, cât și elementele militare aduse în țară au dus la crearea unui stabiliment de elită. Eficiența noului așezământ a fost dovedită la doar câteva luni de la înființare, acest lucru fiind evidențiat prin turnarea primului proiectil de artilerie, proiectil ce a fost oferit domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care a permis constituirea unității⁴.

Arsenalul reprezenta stabilimentul în care erau păstrate și reparate piesele de armament, însă și locul în care se creau diverse arme militare. Una dintre cele mai importante piese pentru poporul român, realizate în cadrul Arsenalului din Dealul Spirii, a fost Coroana Regală a României. Schița coroanei a fost executată de către Theodor Aman, pictorul ce a realizat și planul sceptrului regal. Coroana a fost creată în cadrul Arsenalului din Uranus, din oțelul unui tun otoman, capturat la Plevna, în timpul Războiului de Independență. Toate componentele coroanei erau realizate din oțel, de la pietre rombice și perle, până la crucea „Trecerea Dunării”, singurul element dintr-un material distinctiv fiind captușeala din interior ce era confecționată dintr-o catifea purpurie⁵.

Artileria română avea nevoie de o mai bună organizare, motiv pentru care după înființarea Arsenalului, s-a creat Direcția Stabilimentelor de Material ale Artileriei, ce cuprindea trei secții și anume pirotehnia, arsenalul de construcții și fabrica de pulbere Târgșor⁶. Direcția urma să se ocupe de construirea trăsurilor de artilerie ce aveau scopul să transporte muniția, repararea armelor, fabricarea de pulbere și realizarea proiectilelor de artilerie⁷.

Aceste secții au fost într-un proces lung de dezvoltare, iar dupa câțiva ani de la înființare, au fost reorganizate în așa fel încât s-a constituit Direcția Artileriei cu arsenalul de construcții, manufactura de arme, fabrica de praf și pirotehnia⁸.

S-a acordat o mare importanță competențelor Arsenalului, acestea fiind într-o continuă dezvoltare. În acest sens, în anul 1884 s-a luat hotărârea de a se adopta Regulamentul Serviciului Arsenalului, conform căruia, acesta trebuia să repare materialul de artilerie și să instruiască lucrătorii ce aveau să-și desfășoare activitatea în domeniul artileriei⁹. Pe lângă Arsenal, au fost create diverse școli ce aveau rolul de a pregăti viitorii profesioniști ai unității. În anul 1881 s-a înființat Școala de Meseriași Militari ce avea drept scop instruirea cursanților pentru meserii necesare arsenalului, geniului și artileriei¹⁰. O altă școală creată în Dealul Spirii a fost Școala Practică de Artificieri, ce a fost întemeiată în anul 1894 și care pregătea specialiști în întreținerea munițiilor de război și a materialului de artilerie¹¹. Elevii ce urmau programele acestor institutii deveneau profesioniștii ce îsi exercitau profesia în atelierele arsenalului.

Modernizarea Arsenalului a fost un proces important pentru elita politică, dar și pentru Carol I. Regele a vizitat unitatea în anul 1886, alături de ministrul de război, unde a analizat în detaliu stabilimentul, despre care a constatat că este aproape terminat și că a devenit un edificiu impunător¹².

În cadrul Arsenalului, a funcționat o perioadă de timp un muzeu destinat obiectelor militare. Interesul pentru piesele din dotarea soldaților era foarte mare, motiv pentru care s-a hotărât înființarea unui muzeu al artileriei. Acesta a fost întemeiat în anul 1893 și a reprezentat primul muzeu militar românesc, ce a funcționat câțiva ani în clădirea Arsenalului, mutându-și locația în anul 1914, când a devenit o secție a Muzeului Național de Antichități din șoseaua Kiseleff¹³. Datorită creșterii numărului exponatelor și dorinței de a oferi o mai bună îngrijire obiectelor de luptă, institutia muzeală a fost mutată din Dealul Spirii.

Arsenalul Armatei a găzduit de-a lungul timpului numeroase evenimente importante pentru armata română. Acesta a reprezentat locația în care s-a luat decizia de a se organiza Sărbătoarea Întâiului Tun.

La data de 28 septembrie 1895, la Arsenal, a avut loc un ospăț la care au participat ofițeri de artilerie și persoane cu o carieră militară impresionantă, precum generalii: Eracle Arion, Iacob Lahovari, Ion Algiu și Alexandru Candiano-Popescu¹⁴. Cu acest prilej, s-a decis ca data de 15 mai în care regele hotărâse în timpul războiului ca Bateria Carol I să înceapă să tragă asupra Vidinului, să fie ziua Sărbătorii Întâiului Tun, iar ceremonialul acesteia să cuprindă întâmpinarea șefului artileriei corpului de armată, defilarea trupei, toastul comandantului si dansuri populare în unitate¹⁵. Aceast eveniment a fost celebrat atât în diferite unități de artilerie, cât și în cadrul Arsenalului din cartierul Uranus. Sărbătoarea s-a mai desfășurat în Dealul Spirii în anul 1902, când a avut loc aniversarea a 25 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, prilej pentru care s-a realizat un ospăț în sala Muzeului de Artilerie, sală decorată cu ghirlande de stejar, în care erau expuse busturile regelui și reginei, dar și portretul lui Carol I în uniforma de general de artilerie¹⁶. Întrevederile dintre artileriști au fost destul de dese, o astfel de întâlnire fiind găzduită de către Sala Muzeului de Artilerie din Arsenal în data de 17 octombrie 1909 unde au participat pe lângă cei 600 de ofiteri de artilerie și Principele Ferdinand I, Ion I. C. Brătianu și generalul Constantin Coandă¹⁷. Pentru a păstra în continuare legăturile de camaraderie și fraternitate, ofițerii au ales să se reunească în stabilimentul din Dealul Spirii.

Arsenalul din București a avut un rol important și în evoluția aviației române, acesta reprezentând locația în care s-a creat avionul Vlaicu I.

În cadrul atelierelor de la Arsenal a fost construit primul avion militar conceput de către inginerul Aurel Vlaicu, cel care a realizat primul zbor din istoria aviației române, acesta reușind să zboare la o înălțime de 3-4 metri, pe o distanță de 50 de metri¹⁸. Aurel Vlaicu a mers la Arsenal deținând schițele lucrării pe care le-a împărțit pe domenii, ducând planurile la atelierul de lemnărie, secția de mecanică și secția de focoase, astfel încât produsul final să reprezinte primul avion cu motor realizat pe teritoriul românesc¹⁹.

În privința pregătirii și perfecționării armamentului statului român, Arsenalul a avut un aport important. Armata română achiziționase de-a lungul timpului pe lângă alte arme și un tun marca Krupp, o armă extrem de utilă militarilor. Tunul de la firma Krupp, modelul 1880, de calibru 75mm, era o piesă ce avea o rezistentă extraordinară la uzură, iar personalul arsenalului a reușit să transforme 45 de tunuri de acest model în tunuri antiaeriene, astfel încât să ajute dotarea primelor baterii de artilerie antiaeriene ale armatei naționale²⁰. Acest lucru a demonstrat atât iscusința, cât și buna pregătire a personalului ce își desfășura activitatea în atelierele din Dealul Spirii.

Ținând cont de situația armatei române privind armamentul, în preajma Primului Război Mondial s-a hotărât creșterea producției realizată de către Arsenal. Pentru ca muniția și echipamentul militar să fie suficient pe câmpul de luptă, au fost procurate credite cu sume foarte mari. În luna iulie din anul 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, Arsenalul putea produce în 24 de ore 1400 de corpuri de proiectile, 1000 de dispozitive de aprindere a încărcăturii explozive, 8 chesoane sau trăsuri, și putea repara 25 de chesoane, 200 de arme sau diverse țevi și aparate optice²¹. În interiorul unității s-a muncit foarte mult în așa fel încât soldații să fie echipați corespunzători pe front și să poată învinge inamicul.

Pe lângă aportul pe care așezământul din Dealul Spirii l-a avut în timpul războiul de întregire a neamului, trebuie menționat rolul acestuia și în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. În cadrul proiectului coordonat de către locotenentul-colonel Constantin Ghiulai, Arsenalul alături de inginerii români de la Uzinele Leonida a realizat în anul 1943 autotunul Tacam T 60, prin modificarea șasiurilor tancurilor sovietice T 60²². Instituția militară și-a dovedit eficacitatea în Războiul de Independentă, Primul Razboi Mondial și al Doilea Război Mondial, însă acest lucru nu a făcut ca unitatea să devină una indispensabilă.

În perioada comunistă, când la conducerea Republicii Socialiste România se afla Nicolae Ceaușescu, regiunea în care era amplasat Arsenalul Armatei, a fost supusă sistematizării în vederea construirii unui Centru Civic. În vederea realizării Casei Poporului, în anii 80 au fost demolate numeroase locuințe și instituții importante pentru poporul român. Din cauza faptului că pentru conducerea comunistă proiectul centrului civic era mult mai important decât Spitalul Brâncovenesc, Muzeul Militar, Institutul Medico-Legal Mina Minovici și Arsenalul Armatei, aceste instituții au fost distruse în așa fel încât pe terenurile lor să se poată construi marele edificiu dorit de președintele Nicolae Ceaușescu.

Așadar, Arsenalul Armatei din Dealul Spirii și-a încetat activitatea în anii 80 ai regimului comunist, după o lungă perioadă de timp în care și-a desfășurat operațiunile în slujba statului român.