Ziua de 22 iunie 1941 a fost marcată de începerea invaziei Wehrmacht-ului în vastele spaţii ale Uniunii Sovietice şi Armata roşie n-a reuşit să oprească valurile de oameni şi maşini. A început un conflict ideologic în care erau prinşi într-o capcană fără ieşire milioane de persoane ce primiseră o uniformă şi care aveau valoare cât timp luptau pentru un ideile utopice impuse de cei dictatori de la Moscova şi Berlin. Orice opoziţie era crunt pedepsită. Forţele germane au ajuns în august 1941 aproape de Kiev şi oraşul era prea important prin produsele necesare frontului pentru a fi cedat. În plus, diviziile germane urmau să fie blocate pentru a nu ajunge în zona Doneţk – Harkov, un important raion al industriei constructoare de maşini. Divizia 299 infanterie germană a primit misiunea să apere nişte poziţii perfect organizate pe malul unui râu în apropierea satului Pocitovaia. Brusc, un pod a devenit deosebit de interesant pentru comandamentul sovietic şi pe 23 august 1941 a început asaltul. Infanteristul Hans Roth, care şi-a notat impresiile la cald, printre gloanţe şi explozii, anticipase că o să fie ca un fel de exerciţiu în poligon. Comandanţii sovietici au acţionat exact cum s-a prevăzut. N-a fost un simplu atac. Infanteria comunistă sosea în valuri şi intra direct în gura mitralierelor germane renumite pentru capacitatea de secerare. Militarul Roth era uimit de câte rezerve avea partea inamică. Erau ridicate mormane de cadavre din oameni tineri şi alţii erau trimişi de comisarii sângeroşi să completeze măcelul. Nu conta decât trecerea podului şi cucerirea poziţiei germane. Focul armamentului de infanterie era dublat de cel al tunurilor cu tragere repede şi nu existau şanse de scăpare într-un sector atât de îngust. Hans Roth a rămas şocat când a văzut că doi soldaţi sovietici au scăpat de gloanţele germane şi au reuşit să ajungă aproape în propriile linii. Poate în altă situaţie vor avea şanse să ajungă să lupte cu vrăşmaşul invadator. N-au mai avut ocazia. O mitralieră sovietică i-a făcut praf. Istoria s-a repetat de câteva ori. Masacrul s-a încheiat fără ca podul să fie atins, dar nici cei ce se retrăgeau n-au fost iertaţi de gloanţele detaşamentului de baraj. Comunismul nu are milă niciodată şi nu degeaba Stalin avea inima de rece ca oţelul.

Bătălia a fost uitată şi astăzi sunt mulţi veterani decoraţi ce apar la parade fastuoase. Oare câţi au fost măcelarii propriilor camarazi şi acum povestesc despre ce fapte de vitejie au făcut în tinereţe? Cum au reuşit lângă Kiev să încetinească asaltul bestiilor fasciste ce nu se mai săturau să cucerească ţara lagărelor comuniste de concentrare.