Economia planetei începea să-şi revină după nenorocirile aduse de prima conflagraţie mondială, dar anul 1926 a fost marcat de începerea accelerării cursei înarmărilor pentru o nouă confruntare în vederea stabilirii stăpânilor de pe mare şi de pe uscat. Trebuia să fie cea mai mare încleştare şi decisivă, cu folosirea masivă a maşinilor şi a armamentului de mare putere. Totuşi, nu erau de neglijat şi armele de calibru mic pentru dotarea infanteriei, cea care urma să ia cu asalt poziţiile din zonele greu accesibile blindatelor sau să nimicească vrăşmaşii ce se puteau strecura spre tancuri. Cristian Rădulescu publica în revista Ranger, nr.3/2002, un articol despre producţia unei firme din Belgia şi numai în 1926 Iugoslavia a comandat 60.000.000 de cartuşe. Se adăugau şi 40.000 de carabine. Statul belgian a dat comenzi de 96.000.000 de cartuşe în perioada 1930 – 1934, adică fix în era zisă de criză. Persia a adăugat şi ea o comandă de 21,5 milioane în aceeaşi ani şi nu sunt toate armele produse în această epocă zisă de recesiune, cu mulţi şomeri şi firme în stare de faliment. Este interesant de precizat că Belgia era un stat neutru în conformitate cu înţelegerile internaţionale, dar exportul de armament era foarte apreciat pe piaţa mondială. Se observă un detaliu interesant: o singură firmă producea fără să lucreze la capacitate maximă importante cantităţi de muniţii şi arme. Chiar dacă statul belgian avea colonii şi apărea ca o entitate cu prestigiu, nu avea capacităţi industrialo – militare impresionante pentru a inunda piaţa cu instrumentele morţii. Ar fi interesante datele despre ce fabricau arsenalele marilor puteri în aceeaşi perioadă în care încă nu exista Hitler cu ameninţările lui despre război. Depozitele gemeau de muniţie şi se făceau cercetări pentru proiectile mai performante.

Oare pentru ce se pregăteau marile puteri?