Se povesteşte prin cărţile de istorie că ţarul a mobilizat o mare armată pentru obţinerea victoriei împotriva forţelor austro – germane, dar succesul se lăsa aşteptat. Diviziile germane chiar au provocat înfrângeri grave maselor de luptători slavi, ofiţerii şi istoricii căutând cu înfrigurare vinovaţii pentru dezastre. A fost găsit repede: armamentul. Se ştie că era puţin şi de slabă calitate, muniţiile fiind mereu insuficiente în raport cu cererea. Aliaţii au făcut unele eforturi, dar a fost prea puţin. Se putea şi mai mult. Oare chiar să nu se fi trimis tehnică nouă din Franţa şi Anglia? Numai într-un an, iulie 1915 – iulie 1916, au fost expediate 331 de tunuri de calibrul 75 mm, modelul de bază pentru sprijinirea infanteriei franceze. Era renumit prin faptul că asigura o mare cantitate de proiectile asupra ţintelor într-un timp scurt. Nu se poate discuta despre lipsa performanţelor acestei guri de foc, tunul fiind utilizat şi în următoarea conflagraţie mondială chiar şi pe post de vânător de care blindate. Au fost trimise şi peste un milion de puşti, ceea ce putea să însemne dotarea a vreo 70 de divizii.

Se povesteşte prin cărţile de istorie că ţarul a mobilizat o mare armată pentru obţinerea victoriei împotriva forţelor austro – germane, dar succesul se lăsa aşteptat. Diviziile germane chiar au provocat înfrângeri grave maselor de luptători slavi, ofiţerii şi istoricii căutând cu înfrigurare vinovaţii pentru dezastre. A fost găsit repede: armamentul. Se ştie că era puţin şi de slabă calitate, muniţiile fiind mereu insuficiente în raport cu cererea. Aliaţii au făcut unele eforturi, dar a fost prea puţin. Se putea şi mai mult. Oare chiar să nu se fi trimis tehnică nouă din Franţa şi Anglia? Numai într-un an, iulie 1915 – iulie 1916, au fost expediate 331 de tunuri de calibrul 75 mm, modelul de bază pentru sprijinirea infanteriei franceze. Era renumit prin faptul că asigura o mare cantitate de proiectile asupra ţintelor într-un timp scurt. Nu se poate discuta despre lipsa performanţelor acestei guri de foc, tunul fiind utilizat şi în următoarea conflagraţie mondială chiar şi pe post de vânător de care blindate. Au fost trimise şi peste un milion de puşti, ceea ce putea să însemne dotarea a vreo 70 de divizii.

N-au fost uitate nici gurile de foc grele, cele care puteau să distrugă artileria inamică şi fortificaţiile de campanie. Au fost 16 piese de calibrul 300 mm şi 3 de 355 mm. Toate armele aveau şi muniţiile potrivite şi necesare.

Binomul mitralieră – sârmă ghimpată demonstrase deja că epoca de aur a cavaleriei s-a încheiat, dar nici infanteria nu se descurca mai bine în faţa reţelelor metalice ce nu puteau fi neutralizate nici de tirul îndelungat al artileriei. Singura soluţie consta în acoperirea maşinilor cu plăci metalice pentru a se putea transporta rapid armele automate şi tunurile uşoare. Foarte periculoase erau şi cele 129 de automobile blindate, infanteriştii fiind surprinşi de atacurile acestor mitraliere mobile. Armata germană nu avea o apărare eficientă împotriva noii tehnici motorizate. Cum germanii foloseau gaze toxice de luptă, ofiţerii occidentali au pus şi 1,4 milioane de măşti în vapoarele trimise prin mările îngheţate.

Industria rusească nu era încă suficient de performantă pentru a produce avioane în cantităţile cerute de front, chiar dacă bombardierele grele „Ilia Muromeţ” impresionau prin dimensiuni. Au fost expediate 162 de aparate de diferite tipuri, utile pentru misiuni de vânătoare, bombardament sau recunoaşterea poziţiilor inamice.

Cercul de foc se strângea în jurul Puterilor Centrale, dar propaganda comunistă a subminat o mare armată, care s-a destrămat în toamna anului 1917.

Franţa şi Marea Britanie au contribuit la dotarea forţelor ruse, dar modul în care a fost folosită tehnica de luptă este o altă poveste.