Se spune astăzi că Europa are nevoie uriaşă să importe oameni pentru că nu mai există suficientă forţă de muncă pentru susţinerea bugetelor şi a competitivităţii pe plan economic global. Nu se mai discută însă prea mult despre ce prostii au comis conducătorii popoarelor în trecutul nu chiar atât de îndepărtat. Chiar dacă astăzi şi la orele de Istorie se trece repede peste evenimente, Primul Război Mondial este mai mult decât prezent în societate. Nenorocirea antropică a început în iulie 1914 ca un conflict local între Serbia şi Austro-Ungaria, dar a luat rapid proporţii în luna august şi nu s-a încheiat decât în 11 noiembrie 1918. Fiecare cerc de putere din capitalele marilor puteri avea planuri de expansiune în dauna principalilor competitori şi n-a mai existat loc pentru raţiune, cea despre care Gustave Le Bon scrisese că joacă un rol minor în evoluţia popoarelor. Au fost trimise la atac armate formate din milioane de bărbaţi şi numai trupele germane au pierdut pe renumitul Front de Vest 116.750 de suflete până la 1 decembrie 1914. N-a fost suficient pentru conducătorii de la Berlin şi măcelul a continuat fără milă. Împăratul a dat ordin pentru o ofensivă decisivă şi pierderile totale au urcat la 688.341 de militari morţi, răniţi, prizonieri şi dispăruţi. Suma finală a fost de peste două milioane de germani trecuţi la cele veşnice. Este interesant de spus că au intrat în pământ cei mai sănătoşi din punct de vedere biologic, armata completând rândurile cu cei ce aveau forţă şi inteligenţă. La fel stăteau lucrurile şi în tabăra Antantei. A fost normal ca popoarele să nu mai evolueze cum trebuie şi efectele seismului se resimt şi astăzi, amplificate de undele de şoc ale următoarei conflagraţii mondiale. Războiul împins până la capitularea adversarului a generat un măcel ce s-a prelungit până în ultimele secunde ale termenului pentru armistiţiu, ziua de 11 noiembrie 1918, ora 11. Pofta de sânge nu putea să fie oprită de raţiune, chiar dacă se ştia că tirurile de arme trebuie să înceteze în câteva minute. A mai venit şi minunea numită capitulare necondiţionată în Al Doilea Război Mondial şi ostilităţile chiar au fost duse fără milă până în mai 1945. Armatele s-au răfuit până în ultima secundă între ele, dar cea mai mare plăcere consta în masacrarea civililor până la nivel de genocid, adică uciderea unor părţi întregi a unor popoare. Nu exista milă nici măcar pentru copii. Dimpotrivă. Este normal ca acum să fie un deficit de locuitori în anumite regiuni.

Mai trebuie subliniat un aspect interesant al ultimului conflict mondial. Ostilităţile au avut un impact demografic serios cel puţin până în anul 1947 în ceea ce priveşte mortalitatea. Multe organisme au fost debilitate din cauza lipsei de alimente şi moartea a secerat din plin prin foamete şi boli. Nu era vorba numai de persoane foarte în vârstă. Coasa necruţătoare lovea şi în copiii privaţi de alimente şi de consultul medical. S-a ajuns astfel ca-n România să fie înregistrată cea mai mare mortalitate infantilă din timp de pace în anul 1947, dar acestea par acum simple poveşti pentru omenirea contemporană. Adevărul este că politicienii au băgat în pământ echivalentul a popoare europene întregi.

Politicienii europeni din secolul al XX-lea au fost o catastrofă din punct de vedere intelectual şi nici cei de acum nu excelează. Vin la putere doar pentru a-şi satisface poftele de avere şi glorie de moment.