Anul 1941. Ceva îndepărtat, puţin interesant pentru generaţiile contemporane, preocupate în mod deosebit de traiul bun şi mereu grăbite să ardă etapele pentru a ajunge la plăcerile vieţii. În realitate, atunci s-a scris soarta planetei până-n prezent. Dacă în estul Europei se confruntau tancurile germane cu cele sovietice, Oceanul Pacific părea suspect de liniştit din punct de vedere militar. Japonia se agita să devină o uriaşă putere asiatică şi SUA se pregătea de sărbătorile de iarnă. Era linişte şi pace în bastionul democraţiei. A urmat atacul prin surprindere de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941) şi flăcările războiului au cuprins cel mai întins bazin oceanic al planetei. Conducerea de la Washington a fost acuzată că a permis acest act nipon prin faptul că n-a făcut pregătiri militare suficiente, dar teza oficială spune că a fost o surpriză neplăcută împotriva unor forţe navale şi aeriene nepregătite şi nedotate. A fost un gest perfid, asiatic.

Oare chiar aşa să fie? Să analizăm puţin situaţia crucişătoarelor grele, acele nave militare capabile să acţioneze împotriva forţelor navale dotate inferior artileristic. Costau în banii epocii peste 10 milioane de dolari unitatea, România pentru o sumă de opt milioane oferind monopolul asupra telefoanelor unei firme americane. Referitor la valoarea unei astfel de cetăţi plutitoare, amiralii români au visat la un crucişător uşor, dar şi acesta a fost peste puterile financiare ale ţării din Carpaţi. Flota SUA dispunea de 18 unităţi gata de luptă şi nu se poate spune că erau unităţi vechi. Din întâmplare, 12 nave erau trimise în Pacific, dar nu era vorba de pregătire de război. Mai exista un crucişător în Filipine. Se ajunge la un total de 13 unităţi din cele 18 disponibile. Oare erau puţine? Mai interesante erau celelalte cinci crucişătoare prin poziţiile şi misiunile desfăşurate. Două escortau convoaie cu trupe britanice, ceea ce nu prea poate să facă flota unui stat neutru. Alte două erau în Islanda şi aşteptau o eventuală ieşire a vaselor germane. Conducerea de la Washington mişca piesele grele pe tabla mondială de şah împreună cu pionii numiţi distrugătoare şi submarine şi atacul de la Pearl Harbor a găsit flota în plină desfăşurare ofensivă pe oceanele lumii. Dacă privim harta, constatăm cu uimire că un singur crucişător greu era lăsat într-un port să apere metropola, restul forţelor fiind în Hawaii, Filipine, Islanda şi Atlantic. Se mai poate discuta despre vreo surpriză sau lipsă de pregătire a marinarilor americani?

A fost o surpriză că au atacat niponii cu înzestrarea perimată pe care o aveau şi, mai ales, cu rezervele de materiale strategice din dotare. Desfăşurarea ostilităţilor a demonstrat că forţa imperiului asiatic semăna cu o sabie katana. Avea un tăiş dur, dar restul forţelor era dotat precar şi insuficient.