Cadrele didactice sunt obligate să predea lecţiile despre România în perioada comunistă după indicaţiile primite de la minister, programa şcolară fiind unică. Se spune pe acolo că au existat două epoci între 1945 şi 1989: perioada stalinistă a lui Dej şi naţional-comunismul al lui Nicolae Ceauşescu. Dacă în prima parte populaţia a fost terorizată în masă prin activitatea forţelor de represiune ce administrau lagăre de exterminare, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost brusc lovit de patriotism după 1960 şi a trecut la eliminarea simbolurilor sovietice, limba rusă n-a mai fost obligatorie în şcoală şi au fost eliberaţii deţinuţii politici până în anul 1964. Au fost eliberaţi cei care au mai apucat ziua cea mare şi nu se spune câţi au decedat la scurt timp. Se mai spune tot prin manuale, după ideile din cărţile ştiinţifice, că în 1964 a fost un mare act de eroism prin respingerea Planului Valev. Dej a fost un erou şi a pierit prin acţiunea serviciilor secrete sovietice în martie 1965. Să nu uităm că există şi un document care a primit numele de Declaraţia de independenţă. Numai falsuri, minciuni!

Există un text din care rezultă adevărata politică dusă de conducătorii comunişti de la Bucureşti şi care a fost necunoscut până la publicarea integrală într-o carte tipărită în anul 2004. La 16 octombrie 1964 a avut loc o discuţie secretă între liderul de la Bucureşti şi ambasadorul sovietic I. K. Jegalin, acesta din urmă comunicând marea veste a schimbării lui Nikita Hruşciov din toate funcţiile. Stenograma a păstrat cuvintele rostite de cei doi înalţi oficiali şi Dej era foarte mulţumit de schimbare pentru că-l considera pe fostul subordonat stalinist un distrugător al Uniunii Sovietice. Interesantă este formularea acestei idei: Asta este Uniunea Sovietică?! Cu România, dacă se întâmplă ceva, nu e cine ştie ce, e o ţară mică, dar Uniunea Sovietică e o mare ţară.

Gheorghiu-Dej era interesat de salvarea bastionului comunismului internaţional, soarta României şi a oamenilor din ţară fiindu-i complet străină. El conducea numai pentru a asigura resursele necesare extinderii comunismului şi la fel a procedat Nicolae Ceauşescu. Românii erau carne de tun pentru revoluţia mondială şi aşa se explică politicile de industrializare, urbanizare şi de înarmare. Nu s-a făcut nimic serios pentru poporul român în 44 de ani de conducere ideologică, un fel de talibanism politic.

Conducerea de la Moscova a fost mulţumită de satrapul de la Bucureşti şi un oraş s-a numit Dej până la desfiinţarea statului comunist.