Omul a fost întotdeauna atras de regiunile în care să fie resurse din belşug pentru un trai uşor, fără griji, munca nefiind pe gustul fiinţelor mereu nemulţumite. Comunităţile care au reuşit să se instaleze în astfel de paradisuri economice erau obligate să fie atente la populaţiile din zonele sărace, acestea putând să devină un pericol atunci când se înmulţeau şi nu mai aveau suficiente alimente. Apariţia unui stat puternic favoriza oraşele ce aduceau o intensificare a vieţii economice şi sume importante la buget. Fericirea era cuvântul de ordine pentru cei ce locuiau pe malurile golfului Neapole. Aici erau ierni blânde şi elita din Roma se relaxa în staţiunea de lux de la Baiae. Flota romană de război se afla adăpostită în apropiere la Misenum. Solul fertil oferea din belşug două produse scumpe şi căutate de locuitorii imperiului: vinul şi uleiul de măsline. Apele erau pline de peşti gustoşi. Un munte ce domina localitatea Pompei era acoperit de vegetaţie deasă până-n vârf. Se extrăgea şi componenta esenţială pentru realizarea celebrului ciment roman, construcţiile din epoca gloriosului imperiu rezistând naturii până-n zilele noastre. Numai pofta oamenilor de materiale ieftine pentru noi clădiri a dus în timp la distrugerea monumentelor măreţe de pe întinsul vastului imperiu antic. Era normal ca aici să fie vilele celor puternici din Roma şi o viaţă înfloritoare să fie în permanenţă. Chiar şi cei mai epuizaţi bogaţi ai Romei se duceau să petreacă în sudul însorit.

Orice produs capătă valoare numai prin comerţ şi clientela numeroasă încuraja vânzările. Corăbiile exportau produsele locale către provinciile în care funcţionarii şi militarii doreau să trăiască în stil roman. Vinul din însoritele podgorii era închis în amfore ce plecau pe mare spre Marsilia. Nici nu se mai discuta despre rolul vinului în stingerea setei din Roma. Coloniile din Africa de Nord aveau nevoie de preţiosul lichid pentru traiul zilnic şi pentru marile petreceri. Măslinul era pomul minune al lumii mediteraneene prin uleiul gustos şi sănătos. Şi preţurile erau bune, o pâine de o jumătate de kilogram fiind mai puţin de un as, cea mai mică monedă romană. Era o nimica toată. Chiar şi un sclav putea să primească pâine de doi aşi pe zi. Grâul ieftin asigura liniştea socială. Populaţia mai avea nevoie şi de distracţie pe lângă mâncarea ieftină şi autorităţile aveau grijă să ofere tot felul de jocuri şi spectacole pentru a sublinia puterea Romei. Nu este de mirare că în apropiere se afla Capua, cu şcoli bune pentru formarea gladiatorilor de calitate.

Forţa oamenilor era limitată şi pentru apărarea frontierelor era nevoie de ziduri puternice. Podurile şi drumurile erau realizări trainice pentru a permite o deplasare rapidă a legiunilor spre regiunile ameninţate de invadatori. Cărămida şi piatra au înlocuit lemnul ce nu permitea ridicarea de clădiri durabile în faţa focului, dar a crescut consumul de mortar pentru realizarea de ziduri înalte şi frumos finisate. Varul obişnuit era relativ uşor de obţinut, dar nu avea durabilitate şi nici o rezistenţă deosebită în timpul seismelor. Trebuia găsită o soluţie şi aceasta a fost descoperită în regiune. Praful care stătea la baza cimentului roman (pozzolana) ascundea însă un secret cumplit: era de origine vulcanică. Toate darurile naturii erau asigurate de un uriaş vulcan din care vizibil era vârful Vezuviu.

Paradisul terestru a fost nimicit rapid în luna august a anului 79, dar oamenii au uitat lecţiile istoriei şi au continuat să vină să locuiască pe malurile golfului cu ape limpezi. Arheologii dezgroapă mereu noi şi noi vestigii din aşezările Pompei, Stabiae şi Herculaneum, dar atractivitatea oraşului Napoli nu scade niciodată. Muntele ruinat domină orizontul şi niciodată nu se ştie ce surprize geologice sunt pregătite în adâncuri. Vesuvius a mai dat dovezi că are potenţial nimicitor, chiar dacă nu la nivelul din Antichitate.