Ani de zile a fost o pace aparentă în Europa, dar situația s-a înrăutățit după ce au apărut tensiuni în spațiul fostului imperiu comunist și Kremlinul a lansat o ofensivă împotriva vecinului de la apus. Când s-a spart Uniunea Sovietică, Ucraina a rămas prea mare și nu trebuie să existe vecini care să amenințe teritoriile rusești. Prima regiune smulsă a fost Crimeea, un fel de portavion al Mării Negre, și au fost aduse imediat forțe aeriene care să controleze apele învolburate. Nu se putea ca flota rusă să nu aibă o bază cu toate facilitățile și Sevastopolul a devenit principalul port militar, ceea ce transforma Ucraina într-o colonie controlată de la distanță. Era totuși prea puțin pentru pretențiile unei mari puteri. Partea de est deținea capacități industriale ideale pentru industria militară. Orașul Mariupol era renumit pentru construcția de nave și de cutii blindate de tancuri. Harkov-ul poate să livreze locomotive necesare transporturilor strategice de armament și tancuri principale de luptă. Zona Zaporoje era celebră pentru producția de aluminiu și o imensă centrală nucleară putea să asigure energia electrică necesară. Are o putere instalată de 5.700 MW și poate să livreze în sistemul electric cam jumătate din ceea ce producea România din toate capacitățile energetice. O altă sursă de putere ar putea să fie hidrocentralele de pe Nipru. Donbass-ul era o inimă industrială a Uniunii Sovietice prin producția de cărbune și oțel. Nu sunt de neglijat nici produsele agriculturii din regiune, Rusia având probleme legate de aprovizionarea cu banala pâine zilnică.

Întreaga Ucraină ar aduce și mai mult potențial militar Rusiei. Firma Antonov era capabilă să asambleze cele mai mari avioane de transport în timpul Uniunii Sovietice și An-225 a rămas încă performant la nivel mondial. Este ideal pentru deplasările de trupe la nivel strategic, mai ales dacă ar fi multiplicat. An-124 este mai mic, dar tocmai acesta este un avantaj deosebit pentru că poate să fie produs în serie mare fără complicațiile obișnuite generate de construcțiile gigantice.

Orașul Nicolaev dispunea de cel mai mare șantier naval de la Marea Neagră și era capabil să ofere flotei inclusiv portavioane. Depozitele de mangan din apropiere erau interesante pentru oțelării pentru că transformă radical produsele feroase și pe cele din bronz. Pot fi livrate anual peste 350.000 t de feroaliaje pe bază de mangan. Șantierul din Nicolaev este și mai interesant pentru Rusia. Aici au fost dezvoltate capacități pentru asamblarea celor mai mari nave de luptă și cele mai interesante erau portavioanele, complicatele aerodromuri plutitoare fiind ideale pentru proiectarea forței la distanță. Mândria forțelor navale ruse, portavionul Amiral Kuznețov, a fost construit în docul ucrainean în era sovietică. Se dorea trecerea la unitățile cu propulsie nucleară, dar socotelile au fost date peste cap de prăbușirea Uniunii Sovietice și de dispariția fondurilor imense necesare materialelor strategice.

Stăpânirea Ucrainei poate să ridice prestigiul și forța Rusiei, mereu dornică să fie printre marile puteri ale planetei, primul loc fiind pofta supremă. Împingerea granițelor spre vest ar însemna și dobândirea de noi baze militare moștenite de la fosta Uniune Sovietică, dar prezintă dezavantajul că se ajunge în contact cu un bloc militar puternic. Nu este însă o mare problemă pentru conducătorii ruși. Se poate justifica prin acest pericol real sau imaginar necesitatea existenței unei puternice industrii militare și a unei oștiri numeroase. Generalii sunt astfel încântați să sublinieze importanța păstrării funcțiilor ce aduc prestigiu și avere. Acesta este un adevărat blestem pe capul conducătorilor de la Moscova, cei ce risipesc resursele țării pentru o iluzie politico – militară.