Ionel-Claudiu Dumitrescu

Câteva considerații despre ajutorul german în avioane de vânătoare în conflagrația mondială

Al Doilea Război Mondial a fost provocat din dorința conducătorilor marilor puteri pentru hegemonie mondială, o obsesie din care a rezultat moartea a zeci de milioane de oameni și distrugeri de amploare în domeniul economic și intelectual. România n-a fost un stat pregătit de un conflict de amploare și nici n-a contribuit la declanșarea ostilităților. S-a găsit totuși în anul 1940 fără aliați puternici și a fost obligată să caute o sursă de armament și un ocrotitor. Contrar dorințelor liderilor de la București, singurul stat interesat în mod real a fost Germania și autoritățile de la Berlin s-au implicat în modernizarea armatei române, cea care fusese grav afectată de aranjamentele făcute de ofițeri și politicieni în toată perioada interbelică. Au fost trimise 50 de avioane de tip Me-109 E și aviația de vânătoare a fost radical transformată prin această decizie. Pot părea puține la o primă vedere, dar Reich-ul înregistrase pierderi grele în luptele din vestul Europei. Numai în timpul confruntărilor cu forțele britanice au fost distruse 610 aparate. Avioanele germane au fost suficiente pentru a provoca pierderi însemnate forțelor sovietice și alte 15 aparate Me-109 E 7 au fost expediate în 1942 pentru refacerea unităților și pentru modernizare. Unitățile Luftwaffe-i aveau nevoie de material volant în număr cât mai mare pentru că se impunea înlocuirea celor distruse și a celor trimise la reparații. În plus, erau necesare și pentru dobândirea unei superiorități aeriene pe direcțiile principale de efort și pentru acoperirea tuturor fronturilor.

Industria germană a făcut eforturi deosebite pentru acoperirea necesarului de tehnică de zbor, dar cererea era prea mare și, în plus, modelele livrate se devalorizau prea repede. Varianta E nu mai era performantă în 1942 și a trebuit să se facă eforturi serioase pentru completarea efectivelor cu variante diferite din seria G. Acestea au fost oferite și aliatului român, 40 sosind până la 30 iunie 1944 pentru a face față valurilor de avioane americane și sovietice. Alte 31 de unități au fost încredințate piloților din Corpul 1 aerian, cel care era detașat pe front. Au fost trimise și piese pentru ca aparatele să fie montate la Brașov, dar bombardamentele americane au împiedicat trecerea la o asamblare de serie. Au fost oferite și 24 de aparate Me-110, acestea fiind concepute din proiect cu o mare putere de foc pentru anihilarea bombardierelor, inclusiv a celor strategice, ziua și noaptea. Cercetările în arhive nu sunt încheiate și ies mereu la lumină livrări confirmate de partea română.

Aliatul german a fost mereu criticat de către istoricii români că a trimis prea puține arme în raport cu cerințele nesățiosului război mondial, dar nu se poate compara cu cel actual ce oferă F-16 cu o vârstă venerabilă și uzate moral în raport cu tehnica volantă ce se modifică de la an la an. Nu este de mirare că învingătorii au avut grijă după încheierea ostilităților să prevadă în mod foarte categoric interzicerea achizițiilor de avioane germane de luptă.