Se ştie că după 1980 economia patriei socialiste n-a mai funcţionat nici măcar de ochii lumii şi datoriile acumulate către creditori indicau o stare de faliment. Industria grea, atât de dragă regimului comunist, nu era rentabilă, dar era menţinută artificial în viaţă prin exporturile de mărfuri încă acceptate de partenerii externi şi de alimente. Cum exista riscul să nu se mai poată face comerţ cu lumea capitalistă cea furnizoare de valută forte şi de tehnologie, Nicolae Ceauşescu a luat decizia să se treacă la mari economii şi să fie forţate exporturile pentru a se putea lichida datoriile către creditori, politica dând roade în 1989. S-a spus atunci că au fost achitate toate sumele şi dobânzile şi astfel ţara este liberă din punct de vedere financiar. Mai mult. Erau state din Lumea a Treia care aveau de plătit fonduri deosebite pentru mărfurile furnizate.

Mulţi români din lumea liberă sunt încântaţi de realizările regimului dictatorial şi sunt mândri că ţara a reuşit ceva fără precedent în istorie. Se recunoaşte că au fost unele sacrificii şi lipsuri, dar a fost o victorie uriaşă. Era mai bine în acele timpuri glorioase decât acum, într-o epocă pur cenuşie. Se găsesc destui care să fie ataşaţi de un trecut de aur şi această cădere intelectuală nu este specifică numai poporului român. Oare chiar să fi fost o mare realizare a regimului comunist de la Bucureşti sau a fost o altă tortură pentru altceva?

Evenimentele din decembrie 1989 au permis ridicarea voalului de pe secretul de stat şi arhivele au început să se deschidă către cercetători şi public. Totuşi, autorităţile mai ţin prin tot felul de instituţii documente cu un anumit număr de ani de taină. Oare ce minuni se ascund prin filele îngălbenite? Oare cum pot schimba scrierea istoriei? Minciuna este adorată de cei de la putere şi numai caracter nu au.

Culmea este că politica aberantă de vânzare a mâncării şi de înfometare a unui întreg popor, mai puţin a politrucilor ce ţineau în braţe regimul criminal, nu era necesară pentru plata datoriei externe. Oare cum ar fi reuşit Nicolae Ceauşescu să achite sumele imense fără să tortureze neamul pe care se spune că-l iubea de nu mai putea? Soluţia ar fi fost una foarte simplă: reducerea cheltuielilor statului totalitar. Acestea au fost cele care au generat datoriile şi nu consumul populaţiei şi aşa prea mic la nivelul economiei. Oare ce făcea dictatorul atunci când nu era în faţa camerelor de filmat? Lua măsuri şocante şi care au aruncat ţara în nişte cheltuieli incredibile. A luat bani de la creditorii externi şi a decis să-i investească în industria de armament pentru a revoluţiona forţele militare. Artileria, principalul mijloc de distrugere pe câmpul de luptă modern, trebuia schimbată din temelii prin producerea de tunuri cu caracteristici superioare şi au fost alese două modele sovietice prin intermediul Chinei. Obuzierul de calibrul 152 mm avea o masă de 5,5 t şi putea să lanseze spre ţintă proiectile cu o masă de 43,56 kg fiecare. Era suficient de puternic pentru a neutraliza orice fortificaţie de campanie şi să scoată din luptă un tanc principal de luptă. Era o bijuterie a distrugerii, dar avea cusurul că distanţa maximă la care ajungeau loviturile era prea redusă. Nu există probleme în lagărul comunist care să nu fie rezolvate. Tirul la distanţă a fost încredinţat gurilor de foc de calibrul 130 mm, piese cu originea în tunuri navale puternice. Proiectilul de 33,4 kg era suficient de puternic pentru a neutraliza artileria inamică sau concentrări de trupe. Sistemul de luptă era însă greu de 7,7 t pentru că tensiunile induse de pulberea de propulsie erau prea puternice şi necesitau o structură de rezistenţă robustă, din materiale de cea mai bună calitate.

Aceste piese de artilerie erau interesante, dar valoarea lor era redusă dacă nu puteau fi deplasate rapid în câmp tactic şi chiar strategic. Soluţia venea de la o fabrică presupus civilă. O uzină din Braşov livra camioane pentru deplasarea echipajului, tractarea tunului şi transportarea muniţiei preţioase.

Este interesant de precizat că toate aceste produse speciale au început să apară după 1975 şi era absolut normal să crească presiunea pe buget. S-a luat pâinea de la gura românilor şi au fost făcute tunuri în masă. Înarmarea masivă a amplificat sărăcia şi foametea locuitorilor, cei care în 1990 au plecat din ţară unde au văzut cu ochii şi încă fluxul de emigranţi nu s-a oprit. Nici nu există vreo speranţă deoarece diferenţa la capitolul nivel de trai este prea mare în raport cu Occidentul şi forţa de muncă se va scurge spre vest. Nicolae Ceauşescu a nenorocit acest popor cu tot felul de politici absurde, dar mai sunt oameni care pot crede că a făcut ceva pozitiv.