Comuna Mozacu se afla în sudul judeţului Argeş şi, ca orice aşezare rurală a României, evolua într-un ritm lent, cu o viaţă patriarhală. Tradiţiile dominau universul ţăranului român într-o epocă în care lumea evolua rapid prin tehnologie şi ştiinţă. Localitatea avea 138 de case pentru cei 667 de oameni, adică 4,83 suflete pentru un adăpost împotriva vitregiilor naturii. Doar cinci clădiri aveau structură din zid, restul fiind din lemn, material ieftin şi elastic în caz de seism. Nici dimensiunile nu impresionau din cauza materialelor de construcţie scumpe. Imobile cu o cameră erau 69, cu două erau 60, 5 cu trei şi 4 erau mai mari de patru. Erau aproximativ 220 de camere, ceea ce înseamnă că reveneau trei persoane de încăpere, o densitate cam mare şi aceasta favoriza manifestarea unor boli cu transmitere prin aer. Acoperiş din tablă exista deja la 38 de case şi toate aveau geamuri mobile. Doar 10 erau acoperite cu paie şi arhaica metodă de învelire nu mai era la modă. Era greu de realizat în fiecare an după furtunile din anotimpul rece. Frica de frig era principala teamă a sătenilor şi existau 133 de case cu sobă de zid şi cinci cu cele din fier. Vetrele tradiţionale existau în toate locuinţele. Preocuparea pentru încălzire era una absolut normală deoarece mortalitatea era deosebit de ridicată în anotimpul alb. Nu se acorda prea mare atenţie latrinelor şi acestea existau în doar 15 curţi. Nici problema apei de băut nu era în centrul preocupărilor autorităţilor. Statistica oficială menţiona doar şase fântâni, din care două proprietate privată.

Mai multă atenţie era arătată animalelor ce puteau să aducă venituri însemnate şi să ofere în perioadele cu vreme rece surse de grăsimi şi carne. Existau 50 de grajduri bune şi 88 rele. Grădini de legume existau în 130 de gospodării, dar pomii fructiferi se aflau numai în 62. Nu erau incluşi în statistică cei crescuţi izolaţi. Satul românesc avea potenţial de dezvoltare, se dorea progresul, dar produsele agriculturii au fost permanent devalorizate pentru a creşte prosperitatea mediului urban. Statul a fost mereu preocupat de supravieţuirea oraşelor.

Următorul regim a avut grijă să dezlănţuie un adevărat război împotriva ţărănimii în loc să o înzestreze cu utilaje şi maşini moderne. Statul a avut mereu grijă să strângă biruri şi să neglijeze mediul rural. Nu uita însă să-i cheme pe cei mai viguroşi ţărani la oaste şi din Mozacu au fost găsiţi apţi pentru serviciul militar 25 de bărbaţi în perioada 1934 – 1938. Războiul mondial sta să înceapă şi omenirea se pregătea intensiv.

Localitatea argeşeană era încă dominată de tradiţional, dar exista tendinţa să se modernizeze în fiecare zi prin pătrunderea mărfurilor industriale. Apoi a fost măturată de război şi de comunism ca de două uragane devastatoare.