Anul 1914 a fost supranumit anul surprizelor şi socotelile din birourile spaţioase nu s-au potrivit cu realitatea din teren. Conducătorii nu se aşteptau să izbucnească ostilităţi de amploare şi atât de repede, Primul Război Mondial venind ca un trăsnet din cerul senin de august. Alt pariu greşit a fost cel ce făcea referire la o înfrângere rapidă a Serbiei în faţa armatelor Austro-Ungariei, invadatorii fiind alungaţi peste graniţă. S-a spus că ostilităţile vor lua sfârşit până la Crăciun, dar era să fie cel din 1918 şi noi valuri de recruţi au fost trimise pe front pentru obţinerea victoriei.

Nici Rusia n-a fost ocolită de surprize neplăcute. Prima a constat în faptul că trupele mobilizate la graniţa de est a Germaniei au fost zdrobite în luptele din august 1914 şi astfel au fost pierdute efective importante şi armament modern. Au fost decretate noi mobilizări şi s-a ajuns la concluzia că sunt prea puţine arme în raport cu numărul de militari în curs de instruire. S-a făcut apel la aliaţi pentru ajutor şi s-a trecut la achiziţii din SUA sau Japonia. Totuşi, armele şi muniţiile erau mereu prea puţine, ceea ce demonstrează că Rusia avea o industrie slab dezvoltată chiar şi în domeniul militar. Oare să fie adevărat?

Istoria a fost scrisă mai mereu pentru a face pe plac celor ce deţin autoritatea într-un centru de putere şi Rusia nu putea să facă excepţie de la regulă. S-a dat vina pe fostele autorităţi ţariste care n-au fost interesate de domeniul industriei şi nici aliaţii n-au trimis tehnică de luptă din belşug. Franţa şi Anglia nu vedeau cu ochi buni puterea militară a imperiului întins pe două continente şi au făcut totul pentru a limita sprijinul. Realitatea a fost şi este complet diferită. Industria Rusiei ţariste avea un potenţial deosebit şi s-ar fi putut realiza armament pentru infanterie şi artilerie din belşug dacă s-ar fi dat ordinul necesar. Autorităţile imperiale aveau însă alte planuri şi au fost continuate politicile de înarmare navală ce nu mai aveau sens din moment ce luptele principale erau terestre. Se lucra intens la cuirasate din clasa Gangut şi la cele din clasa Impărăteasa Maria. Erau nave blindate cu oţel de calitate superioară şi aveau o artilerie de calibrul 305 mm. Au fost construite opt astfel de vapoare de luptă şi cele 12 tunuri principale de la bord erau de o putere deosebită. Evenimentele militare şi tulburările politice au dus la un haos şi în şantierele navale, ceea ce a generat întârzieri la livrarea maşinilor de luptă sau chiar la oprirea proiectelor pentru vremuri mai bune.

Întotdeauna se poate mai mult şi au fost puse în şantier patru crucişătoare de bătălie din clasa Borodino, primul purtând numele marii victorii militare de la Izmail. Era o adevărată revoluţie tehnologică în construcţia de nave pe meleagurile ruseşti prin faptul că acum erau cerute câte 12 tunuri de calibrul 356 mm pe fiecare vapor. Chiar dacă trupele cereau puşti şi cartuşe, muncitorii asamblau de zor giganţii ce urmau să ajungă la un deplasament de 37.000 t. Gurile de foc erau produse local, dar au fost comandate şi în Anglia. Revoluţia bolşevică a generat întreruperea colaborării şi nici munca la proiectul gigantic n-a mai fost reluată.

Această obsesie pentru cuirasate a generat lipsurile pentru trupele terestre şi n-a fost de vină industria constructoare de maşini a imperiului. Nici aliaţii din Antanta n-au fost de vină că trupele ruse au avut cantităţi limitate de arme şi muniţii. Aprovizionarea prin porturile nordice s-a făcut cu mari greutăţi din cauza gheţurilor şi, mai ales, din cauza stării dezastruoase a căii ferate din regiune.