Istoria a fost scrisă în funcţie de ceea ce cred oamenii unei anumite perioade şi mentalităţile pot evolua rapid. Au apărut după evenimentele sângeroase din decembrie 1989 specialişti în cercetarea trecutului care au considerat că trebuie să fie modificate toate interpretările despre faptele românilor pentru că acestea au fost exagerate de către comunişti pentru atragerea cetăţenilor de partea unui regim ce numai naţional nu prea era. Orice guvernare vinde iluzii şi a fost normal ca Istoria să fie o armă favorită a nomenclaturii de partid şi a celor care au sesizat că este ocazia să devină celebri prin scrierea de cărţi pe gustul celor de la putere. Spiritul capitalist a pătruns şi în mediul academic şi este absolut normal să crească producţia de cărţi şi articole pentru obţinerea de venituri consistente.

Nici participarea României la Primul Război Mondial n-a fost uitată şi s-a spus foarte clar că au fost exagerări naţionaliste până în anul 1989 şi că trebuie să fie reanalizate faptele înaintaşilor în funcţie de noile concepţii ale cercetătorilor. S-a ajuns la concluzia că a fost o participare redusă ca importanţă şi că n-a schimbat mai nimic în cursul evenimentelor sângeroase.

Este interesant de spus că unii specialişti aruncă vorbele pe colile de hârtie doar în virtutea căutării gloriei personale şi fac totul pentru a se afirma pentru ca ingrata Istorie să-i reţină cumva. Oare chiar au exagerat comuniştii interpretările despre participarea trupelor române la război? Nici pe departe! Au preluat teze deja scrise în perioada interbelică şi au făcut prea puţin pentru amintirea gloriei înaintaşilor, mai ales în epoca de tristă amintire a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

A apărut în anul 1987 o voluminoasă operă istoriografică în două volume sub numele de România în anii Primului Război Mondial şi o armată de specialişti au încercat să sublinieze contribuţia forţelor române la succesul Antantei. Au atins şi încleştările de la Mărăşeşti din ziua de 8 august 1917 şi în cinci rânduri au fost amintite faptele de arme ale luptătorilor din Diviziile 5 şi 9 infanterie. Nici nu se poate mai multă indiferenţă pentru un colectiv de militari care au scris despre faptele înaintaşilor.

Asaltul din 8 august 1917 a fost un dezastru pentru Divizia 89 infanterie germană şi a fost o uriaşă victorie pentru apărătorii români. Pierderile asaltatorilor aruncaţi în luptă pentru spargerea frontului din Vrancea au ajuns la 2.333 de militari numai din rândurile infanteriei. Era îngrozitor de mult pentru o singură mare unitate de infanterie şi pentru o singură zi.

Divizia 89 infanterie germană cu rândurile diminuate înainte de 8 august a fost pur şi simplu sfărâmată în luptele cu trupe din cele două divizii româneşti. A mai jucat un rol secundar în bătălia de la Mărăşeşti şi apoi a rămas de pază în România până la sfârşitul ostilităţilor la 11 noiembrie 1918. Dacă aliaţii mult mai bine înarmaţi ar fi reuşit astfel de lovituri împotriva fiecărei mari unităţi a Puterilor Centrale, războiul s-ar fi încheiat mult mai devreme. Din păcate, generalii au dat uriaşe dovezi de egoism şi n-au vrut să se înţeleagă pentru coordonarea ofensivelor până-n primăvara anului 1918.

Poate există vreun critic care să spună că totuşi pierderile au fost mici în raport cu totalul efectivelor armatelor inamice. Este adevărat, dar să nu se uite că tabăra Germaniei era ca o uriaşă cetate asaltată din toate părţile de adversari mai numeroşi şi mai bine înzestraţi. Trupele încercuite erau condamnate să efectueze apărarea pe toate fronturile şi nu se putea degarnisi vreo regiune. Comandamentul Puterilor Centrale putea să deplaseze o parte a efectivelor pentru a declanşa o ofensivă de amploare, dar resursele umane erau din ce în ce mai puţine. Armata română a făcut prea mult în raport cu ceea ce puteau ceilalţi beligeranţi şi ar fi trebuit să nu existe vreo divizie germană în spaţiul românesc. Numai din vina marilor aliaţi a fost posibilă existenţa unor întregi armate îndreptate împotriva României.

Raportul de forţe era favorabil Antantei şi neutralizarea Diviziei 89 infanterie pentru tot restul conflictului a mărit decalajul, mai ales că din 6 aprilie 1917 a intrat în conflict SUA. Haosul din Rusia a mai lungit agonia Puterilor Centrale.

Informaţiile despre ziua de 8 august 1917 se găseau în articolul ofiţerului Leon Hetzer încă din 1938, 1939 pentru ediţia românească, şi s-ar fi putut valorifica mai mult din punct de vedere istoriografic ceea ce a scris militarul participant la ostilităţi. Antanta a obţinut victoria mai uşor pentru că trupele germane au fost imobilizate undeva în Carpaţi şi în Vrancea.

S-a făcut prea puţin pentru a sublinia faptele deosebite ale acestui neam şi a intrat în capul multor persoane ideea că valorile naţionale nu prea au valoare în faţa celor afirmate de persoane din întreaga lume.