S-a scris mult despre fenomenul economic care a debutat peste ocean în toamna anului 1929 şi s-a întins ca o pată de ulei toxic pe întreaga suprafaţă a planetei. Nu mai erau fonduri pentru o funcţionare a sistemului ce asigurase progresul industrial şi fabricile au început să dea faliment, ceea ce ducea la scăderea nivelului de trai şi la tensiuni sociale. Era evident că lumea capitalistă concurenţială nu mai era un model viabil de dezvoltare şi mulţi oameni de rând şi specialişti în economie şi-au întors privirile spre statele totalitare de tip fascist, comunist şi chiar nazist. Acolo fabricile duduiau şi nu mai exista şomaj sau mase de ţărani erau împinse în noile capacităţi industriale cu forţa de către agenţii comunismului.

Savanţii au ajuns la concluzia că a fost un viciu de funcţionare a sistemului capitalist şi nu s-a putut face ceva pentru oprirea dezastrului. Politicienii au încercat unele măsuri, dar marasmul economic a continuat până s-a ajuns la război mondial. Criza a favorizat acţiunea liderilor totalitari şi s-a ajuns la nenorocirea din 1939. Oare să fie adevărată teoria?

Problema este că nu sistemul capitalist de producţie a fost vinovat pentru evoluţia evenimentelor din rău în mai rău, ci modul în care guvernele au gestionat banul public şi destinaţia investiţiilor masive făcute indiferent de situaţia din ţară. Chiar dacă România nu putea să influenţeze situaţia la nivel mondial, să vedem cu ce se ocupa guvernul în plină recesiune. Banii puţini şi mulţi luaţi din împrumuturi erau trimişi către firme de armament din diferite ţări şi acolo fabricile erau în plină activitate de nu mai puteau să facă faţă comenzilor. Conducerea de la Bucureşti a comandat hidroavioane din Italia şi aproape toţi banii au fost achitaţi până în mai 1933. Alte sume erau dirijate către Polonia pentru aparate de vânătoare P.Z.L. Cehoslovacia era principalul partener din domeniu şi un uriaş contract era semnat pentru puşti şi puşti-mitraliere Z.B. Alţi bani se scurgeau pentru tunuri în Franţa. Submarinul Delfinul şi nava-bază Constanţa erau aproape complet achitate.

Capitalul românesc se scurgea peste frontiere în timp ce în ţară erau mari probleme cu drumurile şi cu podurile. Erau necesare autocamioane şi noi trenuri. Dotarea şcolilor şi a spitalelor lăsa de dorit. Guvernanţii, din patriotism, erau interesaţi de comenzile de armament unde erau comisioane consistente. Nici măcar nu erau interesaţi să dezvolte fabricile locale pentru armele uşoare şi săbiile cu rol de paradă erau cumpărate tot de peste hotare de la firme germane. Bani au fost, dar au fost dirijaţi spre distrugere.