Cărţile de istorie şi cele de economie sunt pline de descrieri ale fenomenului care a bântuit lumea în perioada interbelică şi viciul sistemului de producţie capitalist a generat toate nenorocirile şi apoi a dus la o nouă conflagraţie mondială, mult mai devastatoare decât prima. Era şi normal din moment ce industria îşi sporise capacităţile de producţie şi tehnologiile evoluaseră. Repetarea descrierilor de către savanţi şi jurnalişti a dus la inocularea poveştilor în mintea oamenilor şi criza este mereu o sperietoare în presă. Masele trebuie legate de televizor şi supuse celor care controlează un centru de putere.

Totuşi, repetiţia a devenit enervantă şi cam suspectă. Unii specialişti repetă ideile unor savanţi de prestigiu, dar nu cumva există posibilitatea să se ascundă ceva prin măcinarea la infinit a vechilor teze. Oare cu ce se ocupau liderii vremii când erau prin birouri secrete? Ce decizii luau la ceas de taină în creierii nopţii? Datele la care se poate ajunge astăzi cu ajutorul mediului virtual sunt mai mult şocante şi vin să dărâme credinţe vechi de decenii. Iosif Stalin a dezvoltat industria fix în epoca zisă de recesiune, dar nivelul de trai din Uniunea Sovietică n-a vrut să crească. Mai grav. Oamenii au pierit pe capete de foame în ceea ce se numeşte astăzi Holodomor. Oare cum a fost posibil? Ce producea industria?

Economia sovietică a fost afectată de problemele de la nivel mondial pentru că aşa au vrut liderii politici şi n-a existat vreo urmă de supraproducţie, un alt termen ce era ataşat crizei din 1929. Dimpotrivă. Era subproducţie pe meleagurile sovietice şi oamenii doreau măcar produse alimentare, dar acestea nu se găseau în magazinele celui mai mare patron, cel ce avea monopol absolut asupra comerţului: statul sovietic. Unde se duceau resursele vastului lagăr comunist? Fondurile erau dirijate către industria de război şi se ştie că materialele cele mai scumpe sunt incluse în armamentul de calitate. Iosif Stalin nu mai era mulţumit numai cu livrările de puşti şi mitraliere, arme de calitate, dar acestea implicau folosirea unor mase de infanterişti lenţi. Au apărut uzine constructoare de maşini şi acestea au început să trimită Armatei Roşii camioane, tractoare de artilerie pentru gurile grele de foc, blindate, tancuri, avioane şi vapoare de luptă. Aceasta este explicaţia pentru foametea din Uniunea Sovietică şi pentru presupusa criză pe o suprafaţă imensă din globul pământesc.

Statul comunist a făcut totul pentru înarmare şi nu pentru fericirea oamenilor.

Criza a fost o făcătură a autorităţilor politice şi aşa a rămas până la sfârşitul existenţei din 1991, dar răsuflarea hidrei a rămas până-n prezent.