Perioada interbelică din istoria României, epoca României Mari, a fost una de dezvoltare rapidă în toate domeniile, dar erau prea multe de făcut pentru a se putea realiza atingerea fericirii supreme pentru toate categoriile sociale. Erau mari discrepanţe în ceea ce priveşte veniturile, dar industrializarea era în plin proces de extindere cu ajutorul tehnologiei occidentale. Urbanizarea devenea vizibilă prin apariţia clădirilor cu multe etaje şi cu structură din beton armat. Învăţământul era orientat spre realizările întregii lumi şi studiile din ţară puteau fi continuate cu doctorate la orice universitate. Petru Comarnescu s-a specializat în Filosofie şi a plecat cu o bursă de trei ani tocmai la Los Angeles. A venit apoi în ţară unde ar fi fost cazul să-şi pună cunoştinţele şi ceea ce a văzut în slujba statului şi a poporului pentru a îmbunătăţirea nivelului de trai şi a celui intelectual. Omul de cultură a lăsat posterităţii şi un jurnal personal şi aici a notat aproape cele mai profunde păreri personale despre situaţia societăţii contemporane. A ajuns într-o vizită tocmai la Borsec şi aici a fost revoltat de modul în care un jandarm s-a comportat cu o locuitoare din rândul secuilor. Fără să îndrăznească să intervină, filosoful a redevenit comunist pentru a se termina cu brutalitatea poliţienească. Este interesant că în aceeaşi perioadă şi Nicolae Ceauşescu era atras în mişcarea comunistă. Dacă ucenicul ce încerca să se specializeze în producerea de încălţăminte avea o scuză că nu prea citea despre ce însemna lumea lui Iosif Vissarionovici Stalin, Petru Comarnescu nu poate să fie iertat pentru această lipsă de logică, măcar că avea un doctorat şi era documentat în studii filosofice şi de artă. Ar fi vrut un regim comunist cu lagăre de exterminare pentru poporul român şi nu o lume copiată după cea americană. Este interesant că se simţea perfect în compania cetăţenilor americani cu ocazia petrecerilor, dar avea tendinţe comuniste. Mediul universitar tot o ţinea cu politicile de stânga drept soluţie pentru îmbunătăţirea situaţiei de pe întreaga planetă, dar această atitudine nu ţinea cont de faptul că poliţia secretă comunistă ucidea în masă oameni nevinovaţi începând din anul 1917.

Oamenii intelectuali din universităţi trăiesc în propria fantezie şi sunt rupţi de realitatea lumii. Nici cei din presă nu fac excepţie de la regulă şi nu este de mirare că fac jocurile diferitelor cercuri de putere, importanţi fiind banii furnizaţi în mod generos.

Este interesant de spus că instaurarea comunismului în România a produs un şoc în mintea intelectualului de stânga, cel ce se vedea îndepărtat din viaţa universitară şi artistică pentru că avea o educaţie burgheză şi efectuată în patria imperialismului. Chiar dacă a avut comunicări despre Lenin în perioada interbelică şi au fost cât de cât pe gustul comuniştilor locali, nu se putea trece cu vederea studiile de la Los Angeles. A fost tolerat mai târziu, după 1955, dar n-a ajuns niciodată la o ascensiune în cele mai înalte cercuri ale elitelor roşii, toleranţa regimului fiind legată de faptul că părea un om deschis spre valorile lumii occidentale. România socialistă avea nevoie de această aparenţă pentru a ajunge la fondurile şi tehnologia lumii capitaliste. Filosoful şi criticul de artă s-a stins din viaţă în anul 1970 şi a vrut să fie înmormântat la Voroneţ, mănăstire căreia i-a dedicat o monografie. Chiar dacă a fost comunist, adică ateu, a dorit să fie aproape şi de divinitate. Omul de cultură a jucat dublu.