Se discută în ultima vreme că statele implicate în ceea ce se vrea a fi o operaţiune militară specială ar avea probleme legate de consumul de muniţii, lipsuri care au afectat toate armatele în războaiele precedente. Armata rusă, celebră prin pregătirile pentru conflicte de amploare, ar fi ajuns să folosească rachete din perioada comunistă din cauză că au fost epuizate stocurile. Au apărut astfel speranţe că poate războiul va înceta datorită penuriei de instrumente de distrugere.

Specialiştii în artă militară au mai declarat prin martie că trupele ruse au rămas fără muniţie, dar s-a văzut că artileria duce greul luptelor pentru spargerea frontului ucrainean şi tunurile trag zile întregi asupra obiectivelor râvnite de generali şi de conducerea de la Moscova. Folosirea rachetelor de tip vechi nu este un semn de slăbiciune, ci este o întrebuinţare a unor vectori de distrugere care oricum ar fi trebuit casaţi cumva. Dacă ai ceva în depozite, este păcat să nu utilizezi pentru a face curăţenie. Lansarea rachetelor ce nu au precizie nu afectează moralul militarilor dornici de afirmare cu orice preţ. A început să fie o modă să fie atacate ţinte terestre cu ajutorul rachetelor aparţinând sistemului S-300 de apărare antiaeriană. Această decizie a comandamentului rus indică o perimare a modelului ce cândva reprezenta un vârf în domeniul luptei contra aeronavelor şi se poate scăpa de muniţia uzată moral fără să mai apară complicaţii cu dezactivarea în ateliere specializate. Costă prea mult şi se poate scoate un oarecare avantaj din tragerile din Ucraina.

Rusia dispune de muniţii din belşug şi acestea sunt distribuite trupelor aflate în contact cu inamicul. Există apoi depozite pentru regimente şi divizii. Sunt apoi concentrări de proiectile în sectoarele de rupere a frontului şi artileria consumă foarte mult în unitatea de timp. Alte acumulări sunt realizate la nivel strategic pentru a putea fi dirijate acolo unde este necesar. Trenurile şi coloanele de camioane deplasează zilnic periculoasele încărcături spre consumatorul final şi multe maşini au fost distruse în astfel de activităţi. Munţii de proiectile de la nivel tactic şi strategic au fost loviţi cu rachete ucrainene şi este clar că partea rusă face pregătiri serioase atunci când este vorba de război, operaţiune militară specială mai nou în terminologia unor politicieni.

Conducerea de la Moscova acţionează în mod planificat şi de aceea apar unele probleme cu aprovizionarea. Specialiştii trebuie să calculeze ce se poate trimite pe frontul din Ucraina fără să fie periclitate alte activităţi ale forţelor armate. Există muniţii păstrate pentru frontul din Extremul Orient, China nefiind un prieten de încredere. Alte depozite importante sunt risipite în partea sudică a federaţiei pentru a putea fi utilizate în Asia Centrală, un posibil butoi cu pulbere care să ameninţe burta crocodilului. Frontiera cu alianţa condusă de SUA primeşte o atenţie deosebită din partea planificatorilor birocraţi şi aici sunt concentrate arme de calitate, inclusiv în poziţiile avansate din enclava Kaliningrad. Regiunile nordice, izolate, au cotele lor importante pentru a rezista în cazul în care un invadator n-ar avea ce să facă şi ar încerca să ia cu asalt lunga linie de coastă dinspre Oceanul Arctic. Rezerve sunt îngropate adânc în depozite speciale şi în poziţii centrale pentru a fi oricând dirijate spre frontiera ameninţată sau pe direcţia de ofensivă. Industria primeşte ordin să înlocuiască muniţiile consumate pentru antrenamente şi pe frontul din Ucraina. Materiile prime sunt colectate în rezervele naţionale pentru orice eventualitate şi astfel mineritul are de câştigat. Treptat, întreaga economie începe să fie legată de efortul militar, dar această transformare nu poate să genereze decât sărăcie, o prăbuşire a nivelului de trai pe care aparatul de propagandă o va cosmetiza cumva.

Ucraina este un adevărat devorator de muniţii şi de tehnică de luptă. Statul rus trebuie să trimită în zisa operaţiune militară specială de la cartuşele necesare armelor de asalt la rachetele lansatoarelor multiple, cele ce consumă cele mai mari cantităţi în cel mai scurt timp. Partea proastă stă în faptul că există lovituri cu o masă de 800 kg şi mereu trebuie să existe înlocuitori pentru cele consumate. Rachetele tactice sunt mai grele şi mai scumpe. Nu se cunoaşte numărul celor produse, secret de stat, dar se impune o creştere masivă a livrărilor pentru înlocuiri şi pentru menţinerea unei superiorităţi în raport cu alte mari puteri.

Planificatorii sunt stresaţi zilnic să aleagă ce anume se poate risipi în Ucraina fără să fie afectate preţioasele încărcături de importanţă strategică. Dacă sunt trase împotriva ţintelor în acest conflict, înseamnă că principalii competitori devin mai puternici prin faptul că nu au consumuri în afara materialului de antrenament. Ucraina nici nu mai contează în calculele mari şi acum competiţia este cu China şi SUA. Ofensiva este importantă pentru câştigarea unui război, dar cel care atacă este blocat pe o anumită direcţie şi inamicul îi cunoaşte intenţiile şi tehnica de luptă. Rusia are mari probleme tocmai pentru că are concurenţi prea puternici în competiţia legată de armament şi acum este imobilizată într-o operaţiune ce-i roade resursele precum un cancer. Culmea este că nu poate să înceteze ostilităţile fără o mare victorie pentru că-i dispare prestigiul şi scade moralul populaţiei. Prestigiul, sau slava din proclamaţiile oficiale, este o ceva ce nu prea se vede, se obţine greu şi se pierde foarte uşor. Moscova a intrat într-o capcană strategică şi în fiecare zi se afundă în mlaştina conflictului de uzură ce implică multe şi mari costuri.