Poporul român respectă absolut toate regulile psihologice specifice mulţimilor şi este deosebit de naiv. Sătul de nenorocirile promovate zilnic cu mare plăcere de presa românească, neamul din Carpaţi a început să caute o epocă de fericire generală şi de glorie, un fel de epocă de aur în trecut. Cum memoria socială este foarte scurtă, s-a ajuns repede la concluzia că Nicolae Ceauşescu a vrut binele românilor şi că a fost un adevărat patriot, care s-a opus ruşilor şi a fost împuşcat în zi sfântă.

Mitul bunului conducător, un fel de tată iubitor şi ocrotitor, are o mare tradiţie în istoria omenirii şi era absolut normal să apară şi în societatea contemporană. Aparatul de propagandă, o adevărată armată chemată să sucească minţile românilor, a muncit în stil stahanovist pentru a realiza o imagine perfectă a liderului de la Bucureşti şi activitatea a dat rezultate după ce populaţia n-a mai avut de suferit din cauza măsurilor represive ale administraţiei totalitare. Oare chiar să fi fost pozitiv conducătorul de partid aşa cum cred mulţi contemporani?

Dacă trecem pe lângă uriaşele combinate ale industriei de toate tipurile, ajungem repede la concluzia că a existat o dezvoltare forţată şi rapidă, ceea ce înseamnă multe locuri de muncă. Statul comunist oferea şi locuinţe. Era ceva uimitor în politica organizată de cercul de putere de la Bucureşti. Partea proastă este că marele conducător se mai ocupa şi cu alte activităţi atunci când nu era filmat şi lăudat. Partea secretă este mult mai interesantă pentru istorici pentru a emite o concluzie despre rolul liderilor în evoluţia popoarelor. Nicolae Ceauşescu este definit în creierul mulţimilor drept un patriot român, dar cel născut în Scorniceşti a ajuns la concluzia că este un feroce internaţionalist şi a susţinut acest punct de vedere de la accederea la putere până la căderea sângeroasă. A făcut totul pentru a respecta principiile comuniste şi, din acest punct de vedere, nu poate să fie condamnat. Partea proastă este că a făcut totul pentru nenorocirea românilor şi a altor neamuri, volumul de sânge curs fiind un detaliu lipsit de importanţă pentru cel ce se visa un urmaş al lui Stalin.

Preşedintele României socialiste a pus mare accent pe dezvoltarea industriei constructoare de maşini şi românii repetă la infinit că atunci fabricile duduiau. Nu ştiu care era scopul acestei munci intense din uzinele mecanice risipite peste tot prin ţară. Cele mai bune materiale intrau în realizarea de armament şi produsele speciale consumau cele mai bune resurse materiale şi umane ale ţării. Din păcate, aceste instrumente de ucidere şi distrugere nu erau concepute pentru apărarea cuceririlor de la nivel naţional, ci erau trimise peste tot în lume unde existau mişcări revoluţionare de stânga. Se ştie că forţele vietnameze au reuşit să provoace pierderi serioase trupelor americane şi celor aliate, ceea ce a dus la retragerea din jungla ostilă. A fost un triumf al poporului asiatic, dar aceasta este o imagine înşelătoare. Întregul lagăr comunist a fost obligat de către conducătorii fanatici să trimită tehnică de luptă din ce în ce mai scumpă prin calitatea materialelor înglobate şi prin precizia execuţiei. Istoricul Petre Opriş a avut acces la documente inedite din arhivele româneşti şi a descoperit câte ceva din ceea ce a trimis România către prietenii din Asia de Sud-Est. A fost aprobat în anul 1972 un ajutor nerambursabil format din 2.500 arme de asalt AKM, 250 de puşti-mitralieră RPK şi 400 lansatoare de rachete RPG-7. Aceste adevărate tunuri fără recul în miniatură erau deosebit de periculoase împotriva fortificaţiilor şi a maşinilor militare de orice tip, precizia fiind compensată de cantitate şi de posibilitatea utilizării în terenul mocirlos din regiune. Statul comunist român a oferit şi 6.000 de grenade reactive pentru a se ridica un adevărat zid exploziv în faţa soldaţilor imperialişti. Cum forţa armelor moderne tinde la zero dacă nu există informaţii corecte şi obţinute în timp util, autorităţile de la Bucureşti au fost de acord să mai pună în colete şi 500 km de cablu telefonic de campanie. Era normal ca în România populaţia să nu prea aibă telefoane şi informaţiile culese din lucrarea istoricului Petre Opriş se referă la o singură livrare. Era un ajutor nerambursabil, adică se muncise de pomană pentru confecţionarea produselor speciale. Un alt acord descoperit de acelaşi cercetător prevedea trimiterea a 8.000 de AKM, 1.000 aruncătoare de grenade RPG-7, 650 puşti-mitralieră, 6.000 grenade pentru RPG etc. Oare ce câştiga poporul român din toată această afacere în care erau livrate produse speciale deosebit de scumpe? Arhivele au încă multe informaţii ascunse sub colbul uitării.

Aceste livrări au continuat în toţi anii până la prăbuşirea regimului totalitar şi a fost normal ca până la urmă România să fie trecută pe o listă neagră a statelor ce doresc distrugerea Occidentului. N-au mai fost acordate credite pentru finanţarea economiei şi nici exporturile de tehnologie n-au mai fost ca-n perioada în care Nicolae Ceauşescu era un copil răsfăţat. Industria comunistă a ajuns să fie uzată moral şi să nu mai facă faţă concurenţei pe pieţele cu valută forte. Liderul de la Bucureşti a amplificat nenorocirea prin politica de economii şi au fost respinse importurile de maşini noi şi de piese de schimb. S-a menţinut numai prin politica de monopol pe piaţa internă şi prin livrările către ţări din lagărul socialist sau presupus prietene. Deschiderea frontierelor în 1990 a adus dezastrul, fiecare român dorind ceva din străinătate şi zisele branduri româneşti au început să dispară.

Nicolae Ceauşescu a făcut totul pentru revoluţia mondială şi a sacrificat viitorul normal al poporului român pentru a pune în practică ideea utopică de cucerire a întregii planete în numele unei ideologii ce părea ştiinţifică, dar se baza numai pe ură şi teroare.