Există în lumea contemporană un obicei al centrelor de autoritate de denigrare a concurenţei prin orice mijloace şi intelectualii sunt foarte atenţi la poftele stăpânilor pentru a emite teze plăcute şi aducătoare de titluri ştiinţifice şi de consistente sume drept răsplată pentru munca presupus valoroasă şi patriotică. A existat în Uniunea Sovietică un obicei permanent să fie denigraţi aliaţii anglo – americani şi această tradiţie se păstrează până-n prezent, mai ales după declanşarea conflictului din Ucraina luând cele mai hidoase forme. Aparatul de propagandă emite informaţii pentru manipularea mulţimilor cu o viteză uimitoare şi sunt chiar greu de urmărit pentru a înţelege efortul de a transforma adevărul în cele mai oribile minciuni.

Se ştie că Marea Britanie şi SUA au trimis către porturile controlate de oamenii lui Stalin convoaie cu produse industriale fundamentale pentru industria de armament şi pentru trupele de pe front. Unele încărcături au ajuns pe fundul oceanului în urma acţiunilor lansate de forţele aeriene şi navale germane, dar cele mai multe au ajuns la destinaţie. Istoricii sovietici şi cei ruşi au fost obligaţi să menţioneze că au existat aceste livrări, dar n-au avut o valoare semnificativă în raport cu ceea ce au realizat eroicele popoare sovietice sub îndrumarea politrucilor pătrunşi de cele mai înalte sentimente patriotice.

Deschiderea unor cărţi ce conţin informaţii chiar din documente sovietice vine să sublinieze imediat cât de mult se pot înjosi persoanele definite drept intelectuali pentru un pumn de arginţi. Nici nu mai discutăm despre cei ce se împăunează cu multe studii în politică, armată şi servicii secrete. Caracterul nu există atunci când eşti obsedat de putere şi orice dictatură cunoaşte un proces de concentrare a bolnavilor spre vârful piramidei sociale. Este absolut firesc să fie luate numai decizii greşite, deosebit de grave, dar prezentate într-un ambalaj frumos pentru înşelarea popoarelor terorizate în numele unor idei.

Conducătorii de la Londra şi Washington au ştiut care sunt realizările stalinismului în domeniul crimelor în masă, dar Uniunea Sovietică a fost definită drept un partener militar esenţial pentru înfrângerea nazismului şi s-a făcut totul pentru ajutorarea trupelor ce luptau sub steagul roşu al comunismului. Propagandiştii de la Moscova au scris că s-a făcut prea puţin în raport cu producţia internă de armament şi că au fost trimise prea puţine arme pentru numeroasele efective mobilizate. Au sosit avioane de luptă, dar acestea nu se puteau compara numeric cu cele asamblate în uzinele naţionale. Chiar germanii erau uimiţi de ceea ce întâlneau şi aşii aviaţiei de vânătoare au bătut recorduri ce nu vor fi atinse vreodată. Cu toate că doborau sau distrugeau la sol numeroase aparate zilnic, acestea se înmulţeau ca prin vrajă. Muncitorii sovietici lucrau în stil stahanovist şi făceau minuni privind producţia de serie. Sistemul sovietic de producţie era evident cel mai bun din lume, cu mult peste ceea ce putea să ofere lagărul capitalist. Această idee a fost inoculată în creierul maselor şi aşa a rămas. Aparatul de propagandă a muncit serios pentru a cultiva acest adevăr ce trebuia să fie veşnic.

Oare cum a fost posibil ca Uniunea Sovietică să producă mai multe avioane decât partea germană din moment ce multe capacităţi industriale au fost pierdute în urma invaziei naziste? Să fie adevărate interpretările despre eficienţa lucrătorilor împinşi de la spate de activiştii de partid? Adevărul a fost prezentat într-o publicaţie a Armatei sovietice, dar s-a aşternut repede praful uitării peste publicaţia respectivă. Datele au fost incluse în multe lucrări, dar nu sunt interpretate pe larg şi în mod ştiinţific. Vapoarele aliate au adus ceva esenţial pentru Stalin şi acesta ar fi trebuit să mulţumească măcar puţin pe sub mustaţă. Se ştie că avioanele sunt confecţionate din aluminiu şi metalul înaripat se obţine cu un consum mare de energie electrică. Aliaţii imperialişti au considerat că trupele sovietice trebuie să fie sprijinite de o aviaţie numeroasă şi soluţia ideală era să se treacă peste operaţiile de prelucrare a aluminiului. Au fost expediate spre fabricile staliniste 56.387 tone de tablă din metalul strălucitor şi acestea erau uşor de modelat în avioane. Alte 169.669 t de aliaje de aluminiu au fost tocmai bune pentru a ajunge în structura de rezistenţă a maşinilor zburătoare şi aşa se explică miraculoasele transformări în domeniul performanţelor dezvoltate în a doua parte a războiului. Lemnul a fost eliminat din structura aparatelor de vânătoare şi astfel au sporit viteza, manevrabilitatea şi raza de acţiune. Piloţii germani nu prea înţelegeau cum a apărut schimbarea în cazul unor avioane precum Yak-1, Yak-3, Yak-9, La-5 sau MiG-3, dar secretul era tot unul capitalist. Cum conducerea de la Moscova cerea tot mai multe avioane, multe au fost asamblate cu corpul acoperit cu placaj, ceea ce limita durata de viaţă. Conta însă cantitatea pentru a se reuşi realizarea unei superiorităţi numerice zdrobitoare pe direcţiile principale de acţiune.

Din păcate pentru popoarele supuse experimentului comunist, Stalin s-a menţinut tot pe linia de respingere a valorilor lumii libere şi micul dezgheţ permis în anii de conflict cu nazismul a dispărut din 1945. Lupta pentru răspândirea comunismului la nivel planetar a dus la un conflict rece cu foştii aliaţi şi minciuna era arma esenţială a denigrării lumii normale. Oare cât timp trebuie să treacă pentru ca oamenii să gândească în mod corect şi să spună adevărul, mai ales cei ce au studii înalte prin universităţi de renume mondial?

Aparatul de propagandă nu ţine cont de adevăr şi nici măcar de realitate. Inventează o lume paralelă în care trebuie să rămână mintea maselor supuse experimentului social şi politic. Fiecare activist în domeniu este mândru de modul în care a manipulat masele şi crede în iluzia că este un om valoros şi important la scara istoriei. Din păcate pentru ei, muza Clio este capricioasă şi reţine puţine nume.