Presa din România anunţă cu tristeţe că în fiecare an ţara este fruntaşă la numărul de morţi şi răniţi în urma accidentelor de pe şosele naţionale şi judeţene. Este o ştire senzaţională, publicul ciuleşte urechile, este bombardat cu imagini şocante despre automobile făcute ţăndări şi apoi se merge tot înainte. Nu se întâmplă ceva pentru a se opri carnagiul de pe drumurile mai mult sau mai puţin bine asfaltate.

Oare care să fie cauza dezastrului uman şi material din domeniul rutier, foarte multe victime fiind din rândurile adolescenţilor? Cauzele sunt diverse, dar educaţia stă la baza catastrofelor. Dacă la orele de curs obişnuite sunt elevi ce nu prezintă interes pentru ştiinţă, situaţia se schimbă radical când se apropie vârsta obţinerii carnetului de şofer. Cei mai impulsivi reuşesc primii să obţină adeverinţa că au dreptul să conducă bolizii pe care părinţii îi oferă cu o generozitate pur criminală pentru a demonstra cât potenţial financiar au. Dacă nu le moare odrasla, nici nu contează că a secerat alte persoane. Prestigiul social impune folosirea motoarelor cu orice preţ.

Marea problemă a societăţii româneşti constă în faptul că oamenii se grăbesc să-şi trăiască viaţa şi să facă totul pe repede înainte, parcă pentru a recupera timpul pierdut în comunista eră. Toată lumea vrea să devină şofer pentru a se bucura de adrenalină şi creierul contează foarte puţin în logica socială. Au apărut peste tot şcoli pentru instruirea candidaţilor şi programul implică o parte de acumulare a cunoştinţelor teoretice despre legislaţie şi comportament în trafic, durata cursurilor putând ajunge la şase – opt săptămâni. Sunt incluse şi 30 de ore de condus practic împreună cu un instructor. Sunt efectuate cursele la viteze mici şi maşinile sunt vizibile în trafic. Urmează obstacolul unui examen pe care candidaţii îl trec din prima sau din mai multe încercări.

Obţinerea permisului auto este un adevărat moment de triumf pentru tineri şi se trece repede la maşinile puternice, creierul fiind copleşit de o adevărată beţie a victoriei ce spală brusc toate cunoştinţele dobândite. Raţiunea este complet întunecată şi urmează tragediile. Legiuitorii din România au avut un rol pur criminal în ceea ce priveşte domeniul auto, dar nu este singurul domeniu în care se face totul aiurea din interese obscure sau din nepricepere. Se observă că un licean este instruit până în clasa a XII-a pentru a fi considerat cât de cât pregătit din punct de vedere teoretic şi mulţi elevi nu reuşesc să ajungă până la examenul maturităţii. Nu-i bai. Fac practică auto cât înseamnă o săptămână de şcoală şi ajung pe şoselele în care sunt combinate automobile rapide cu pietoni, biciclişti, autocamioane şi căruţe. Este normal să se întâmple catastrofele ce sunt interesante numai pentru audienţa televiziunilor şi a tabloidelor.

Piloţii americani ce se instruiau pentru luptele din războiul mondial nu erau lăsaţi să intre în acţiune dacă nu aveau un minimum de 150 de ore de zbor. Se considera că un om pierdut era mai greu de înlocuit decât un avion, dar nici partea materială nu era uitată de planificatorii militari. Se pleca de la ideea simplă că trebuie să fie pierderi cât mai mici. Se observă că în România nu prea contează numărul de victime pentru cei ce vând maşinile şi pentru politicieni. Chiar dacă instrucţia militară era făcută pentru încleştări înverşunate şi de scurtă durată ce puteau genera moartea pilotului, se poate spune că drumurile româneşti sunt mult mai periculoase decât cerul Germaniei sau al Japoniei din cauza combinaţiilor mortale de oameni şi maşini.

Ideal ar fi ca elevii să fie instruiţi măcar 150 de ore şi să fie cursuri serioase. Numai 30 de ore generează o masă de recruţi ce sunt carne de accidente şi scapă cine poate din acest amestec nefericit.

Acest articol o să fie citit de un număr de persoane şi se va merge înainte. Logica socială bate întotdeauna raţiunea şi multe familii vor fi nenorocite de cei ce n-au învăţat mai nimic din lecţiile predate.