Anii 1929 – 1933 au fost definiți drept ai Marii Crize Economice de suprapoducție și politicienii se ȋntreceau sǎ gǎseascǎ soluții pentru plata salariilor și limitarea salariilor. Aceste idei sunt prezentate ȋn orice tratat de economie și istoricii au preluat tezele lansate de specialiști. Repetiția timp de decenii a acelorași formule uimește și trebuie sǎ ne ȋntrebǎm ce rost are aceastǎ amnezie științificǎ. Oare nu cumva se ascunde ceva? Metalul prețios, strǎlucitorul aur, vine sǎ confirme și sǎ explice ce s-a ȋntȃmplat ȋn epoca turbulentǎ. Realitatea a fost complet diferitǎ de teoriile oficiale. Epoca a fost marcatǎ de o accelerare a afacerilor, un adevǎrat rǎzboi economic fiind dezlǎnțuit pentru cȃștigarea de piețe interne și externe. Nici statele nu erau mai cuminți, conducǎtorii investind enorm ȋn armament pentru noul rǎzboi planetar. Era firesc sǎ se caute aur prin orice mijloace.

Uniunea Sovieticǎ, ȋn care exista o teribilǎ foamete, vindea alimente pentru obiectele din metale prețioase scoase și din morminte sau din ultimele unghere ale caselor din Ucraina. Totul pentru a se dezvolta producția de tancuri. Deținuții erau exterminați prin lagǎrele din Extremul Orient pentru același metal oferit capitaliștilor contra arme. Aurul se scurge și din statele capitaliste. Germania ajunge de la 800 t la 30 t ȋn 1933. Anglia renunțǎ la convertibilitatea lirei dupǎ ce ȋn iulie 1929 a pierdut o cincime din rezerva de metal prețios. Fluxul de aur din Africa de Sud duce la o refacere astocurilor, anul 1936 contabilizȃnd 2.300t. SUA introduce un control sever al fluxurilor metalice, președintele F. D. Roosevelt ordonȃnd la 5 aprilie 1933 rechiziționarea aurului peste suma de 100 de dolari de persoanǎ. Se zice cǎ era crizǎ, dar stocul de metal prețios ajungea ȋn 1938 la 13.000 t.

Furtuna aurului coincide cu dezlǎnțuirea cursei ȋnarmǎrilor, o adevǎratǎ tornadǎ ce va prinde putere pe mǎsurǎ ce se apropie anul 1939. N-a existat în domeniul metalului prețios o supraproducție care să genereze o prăbușire a interesului pentru regele piețelor financiare mondiale, ci a fost o cumplită goană pentru obținerea de cantități sporite pentru susținerea monedelor și a cheltuielilor bugetare.

Lumea minerilor era obligată să caute noi și noi cantități din metalul ce se găsea în cantități foarte mici în tona de rocă. Nimic nu stătea însă în calea poftei de acumulare de capital și cererea era enormă. Nici în România nu exista excepție de la regulă și producția a crescut constant, grevată fiind de insuficiența utilajelor de înaltă productivitate și putere mecanică.