Orice centru de putere trebuie să găsească o cale prin care să atragă simpatia maselor şi apoi să le canalizeze energiile spre dezvoltarea economică sau spre expansiune militară, important fiind ca ocupanţii funcţiilor să rămână cât mai mult timp în birourile călduţe şi după moarte să fie glorificaţi precum sfinţii din cărţile de religie. Poporul rus a fost condus de peste un secol de emanaţii ale comunismului şi s-a făcut totul pentru a se sugera că aceasta este singura cale de evoluţie, celelalte state fiind concepute de fascişti pentru a distruge minunatele realizări ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Comunismul a fost ideologia perfectă pentru fericirea locuitorilor din vastul lagăr socialist şi numai prin înţeleptele ordine de la Kremlin au fost înfrânte diviziile germane în Al Doilea Război Mondial, conflict în care patriotismul fierbinte al lui Stalin şi Molotov a adus victoria şi trebuie continuată evoluţia pe calea trasată încă din 1917 indiferent de costurile umane şi materiale. S-a ajuns să fie promovat fostul dictator bolşevic chiar ca un sfânt pe icoane şi oamenii se închină pentru că nu ştiu ce fac. Ei aşteaptă ajutor de la atotputernicul stăpân al lumii şi ce mai contează un chip pictat în plus.

Autorităţile de astăzi din Federaţia Rusă au rămas adeptele minciunii într-o proporţie mai mare decât liderii din generaţia stalinistă. Dacă ar fi vrut binele poporului zis rus, ar fi trebuit să iasă în Piaţa Roşie şi în genunchi să spună adevărul despre atrocităţile comise încă din 1917. Datele sunt incomplete, dar numai în anii 1937 – 1938 au fost executate cu acte în regulă după sistemul stalinist de justiţie 780.000 de persoane. Era un măcel cum poate nu s-a văzut niciodată în istoria contemporană pe timp de pace. Existau fasciştii italieni mult criticaţi de comunişti, dar astfel de atrocităţi n-au reuşit să comită. Nici naziştii încă nu reuşeau astfel de performanţe criminale.

Istoricul rus Mark Solonin mai aminteşte o cifră din aceeaşi perioadă: 115.000 de morţi în lagăre sau în timpul cercetărilor efectuate de către autorităţi în temniţe de tristă amintire. Metodele de tortură depăşeau orice imaginaţie bolnavă din alte secole şi aveau drept obiectiv obţinerea mărturiilor dorite de călăi. Chiar dacă ştiau că victima este nevinovată, aplicau cele mai cumplite munci pentru a demonstra eficienţă în faţa şefilor. Un poliţist din serviciile secrete nu trebuia să dea dovezi de slăbiciune şi bestialităţile erau o dovadă de fidelitate faţă de regimul stalinist.

Uniunea Sovietică n-a fost un stat glorios, ci a însemnat numai teroare şi moarte împotriva celor ce se aflau între vremelnicele frontiere păzite de grăniceri cu glonţul ucigător pe ţeavă. Folosirea muniţiei dum-dum ce provoca răni cumplite celor care încercau să părăsească lagărul comunist era o practică permisă. Astfel de gloanţe erau interzise de legile internaţionale, dar regulile capitaliste nu erau interesante pentru autorităţile de la Moscova. Au fost realizări economice, culturale, ştiinţifice şi militare, dar toate au fost obţinute în urma unor asasinate în masă.

Tot ceea ce au făcut sovieticii a însemnat distrugere şi moarte.

Este interesant de observat că zişi intelectuali din lumea contemporană vor cu orice preţ să demonstreze că Uniunea Sovietică a fost ceva pozitiv în istorie şi acum se poate vedea că banul poate să facă minuni cumplite.