Ionel-Claudiu Dumitrescu

Românii, prosperitatea şi ideile mistice despre trecut

Societatea românească a scăpat din ghearele comunismului în anul 1989, dar cei care au făcut parte din aparatul represiv au continuat să facă reclamă unui sistem ce era o lume de lagăr şi să spună că era mai bine sub domnia unui adevărat patriot pe numele lui Nicolae Ceauşescu. Oamenii repetă acum în mod inconştient aceleaşi teze şi nici trecerea a trei decenii n-a adus eliminarea teoriilor false din mentalul colectiv. Ideea că popoarele nu gândesc este demonstrată perfect de modul în care se comportă locuitorii liberi ai României. Dacă o persoană are o părere fermă, începe să o adore şi apoi ajunge să creadă că are dreptate fără să mai aducă dovezi logice. Se zice că era mai bine în era lui Nicolae Ceauşescu, dar nu se face vreo comparaţie pentru a înţelege ceva. Magazinele aveau rafturile goale şi oamenii stăteau la cozi pentru o coajă de pâine sau pentru oase de pui. Era o mare realizare atunci când se putea cumpăra un automobil Dacia, dar problema era că nu exista carburant oricând şi oriunde pentru poporul de rând. Anul 2021 rămâne în istorie prin existenţa a 7.274.728 de automobile de toate tipurile, fiecare client putând să cumpere ce marcă doreşte. Dacă se face un calcul raportat la populaţie, există o maşină la mai puţin de trei persoane. Chiar se poate discuta despre o supramotorizare a populaţiei şi acum pot fi transportate la o singură cursă peste 30 de milioane de oameni. Se poate însă să mai crească numărul de maşini pentru a fi la modă şi în fruntea statisticilor europene. Se mai adaugă 155.312 motociclete pentru oamenii dinamici, pasionaţi de adrenalină. Mobilitatea socială este astăzi una deosebită şi automobilul înseamnă o intensificare a comerţului la valori inimaginabile pentru comunista eră.

Oare câte persoane din România ar mai vrea la modul serios să trăiască mâncând pe raţie şi să nu se atingă de un automobil? Teza despre faptul că era mai bine înainte de 1989 demonstrează cât de puternică este forţa propagandei de partid şi de stat, cea care a inoculat ideea că România socialistă era cândva o forţă economică de nivel mondial. Parcul auto din ţară este compus acum din maşini de lux ce ajung la sute de mii de euro şi preţurile scad în funcţie de bugetul clientului. Media românească afirmă mereu că sunt pe străzi multe rable, dar nu se precizează că locuitorii sunt obsedaţi de ideea de a avea o maşină străină în locul uneia din ţară, atitudine normală din moment ce în Epoca de Aur orice marfă de peste graniţă era mai bună decât cele autohtone care se găseau cu greu şi pe sub mână.

Sunt astăzi persoane ce laudă conducerea căzută în decembrie 1989 pentru că a reuşit să plătească o datorie externă enormă, ceea ce a fost o mare realizare a regimului comunist. Absolut greşit! A fost un sacrificiu al întregului popor adus la nivelul de sclav. Nicolae Ceauşescu n-a făcut ceva pentru limitarea cheltuielilor şi trăia într-un lux orbitor, mai exact în două palate cu toate utilităţile ce lipseau din apartamentele îngheţate ale poporului. Revenind la automobilul personal, acesta nu era agreat de către dictator pentru că era un simbol al capitalismului şi, mai grav, al libertăţii personale. Oamenii repetă că s-a plătit datoria externă, dar se uită un mic detaliu matematic: automobilele au un preţ. Dacă s-ar aduna sumele date pe maşini personale după 1990, s-ar obţine o valoare imensă. Se adaugă importurile masive de carburant pentru a permite o circulaţie intensă în fiecare zi. Criza sanitară a mai adus ceva linişte pe şosele, dar acum românii sunt obsedaţi să recupereze timpul pierdut în case. Automobilul este o maşină complicată şi au crescut importurile de piese de schimb şi ulei de motor. Cum mărcile prezente pe piaţă sunt din toate colţurile planetei, costurile cu întreţinerea autovehiculelor personale cresc în fiecare an. Motorizarea costă şi există una particulară şi una de stat. Autorităţile tot cumpără pentru completarea parcului necesar unor instituţii administrative, sanitare sau militare. Este normal ca datorie externă să crească, o maşină blindată sau una de lux nefiind ieftine.

Repetarea la infinit a unei idei este suficientă pentru a prinde mulţimile într-o capcană din care cu greu mai pot să iasă. Este interesant de amintit că serviciile secrete sovietice recomandau autorităţilor de la Bucureşti să introducă învăţământul după manuale unice pentru a uniformiza creierele tinerilor după gustul comunismului internaţionalist. Se mai spunea în document, o adevărată capodoperă despre cum se poate ucide gândirea liberă, că trebuie să fie eliminate materii precum Logica şi Filosofia. S-a revenit în timp asupra indicaţiei şi au fost prelucrate în sens comunist, studenţii fiind terorizaţi în facultate cu ideile socialismului ştiinţific şi nu conta la ce specializare erau.