Ziua de 1 septembrie 1939 a rămas în istorie prin acţiunea ofensivă germană împotriva Poloniei şi astfel a început Al Doilea Război Mondial. Mişcarea totalitară numită nazism începea opera de distrugere la nivel continental prin forţa armelor după ce fuseseră date câteva lovituri diplomatice de succes prin ocuparea Austriei şi Cehiei. Ostilităţile au luat amploare şi focul local a ajuns unul mondial în mod rapid prin intrarea în conflict a fostei Antante Cordiale.

22 iunie 1941. Europa de Est. Flăcările războiului păreau undeva departe, în Balcani şi în Mediterana. Mai era şi o Mare Britanie încăpăţânată să reziste. Părea să fie o noapte de vară obişnuită şi plăcută, dar venise ordin de la Berlin să se înceapă lupta împotriva Uniunii Sovietice, colosul comunist urmând să fie nimicit rapid cu ajutorul tancurilor, aşa cum se întâmplase şi în cazul Franţei în anul precedent. Armata germană a pus directiva în aplicare şi forţele bolşevice din poziţiile avansate au fost date peste cap de către detaşamentele de asalt. Artileria a executat foc asupra tuturor obiectivelor vizibile şi cunoscute din timp. Acţiunile aviaţiei au fost uimitoare prin faptul că s-a reuşit surprinderea la sol a escadrilelor inamice de vânătoare, ceea ce a dus la transformarea bombardierelor în pradă aproape sigură pentru agilii vânători Me-109. Cum avioanele de bombardament şi de transport erau multe şi lente, nu multe au reuşit să plece în misiuni de succes. Aerodromurile sovietice erau adevărate monumente de carcase metalice contorsionate în stil Guernica. Toată infrastructura aeronautică din regiunile de graniţă a fost pierdută şi trupele de la sol n-au mai avut parte de protecţie din aer. Gările erau pline de trenuri pline cu armament, muniţii şi combustibil şi numai câteva bombe erau suficiente pentru a transforma totul într-o mare de flăcări.

Tancurile germane au avut drumul deschis după aceste acţiuni la frontieră şi penele blindate au provocat încercuiri soldate cu dezastre militare uimitoare. Iosif Stalin trimitea noi rezerve şi împuşca ofiţerii superiori, dar totul părea în zadar. Era greu să mai închegi un dispozitiv defensiv pe mii de kilometri cu trupe dezorganizate. Abia la periferiile Moscovei şi ale Leningradului au fost oprite trupele germane obosite şi îngheţate.

S-a căutat vinovatul pentru catastrofa strategică din 1941 şi, normal, anchetatorii sovietici au identificat generali trădători. Istoricii au găsit şi alte explicaţii, fiecare fiind mândru dacă mai adăuga ceva presupus savant. S-a scris că armata germană a atacat prin surprindere nişte trupe puţine şi nepregătite. S-a dat vina pe Stalin că a avut încredere în Hitler şi nu în generalii din subordine. Era o paranoia specifică temutului dictator şi asta a fost. Se ştie că armata germană era perfect dotată şi instruită, armele folosite fiind de calitate superioară şi mai multe decât cele ale Armatei Roşii. Epurările ordonate de la Kremlin au dus la o dereglare a mecanismului militar sovietic, ofiţerii fiind incapabili să reacţioneze eficient de frica execuţiilor şi din cauza ordinelor date de către politrucii ce erau umbra lui Stalin pe front.

Toate aceste argumente au fost bune doar pentru obţinerea de doctorate şi glorie personală prin publicarea de cărţi şi articole pe gustul unor cercuri de putere. Unicul vinovat a fost chiar Iosif Vissarionovici Stalin. Acesta a dat ordin să fie deplasate trupele foarte aproape de frontieră pentru că trebuia să fie executat un asalt pe toată graniţa de la Marea Baltică la Marea Neagră. Era un plan excelent şi nu i se poate reproşa ceva dictatorului de la Moscova, dar avea un mic punct slab: reacţia inamicului. Se considera că acesta este prea slab dotat şi că încă nu are suficiente forţe la graniţă pentru a ataca un colos precum Uniunea Sovietică. Era o înzestrare mai slabă ca în cazul luptelor din Franţa. Diviziile româneşti nu erau o ameninţare pentru că nu aveau blindate multe şi grele. Finlanda era un inamic redutabil în apărare, dar potenţial ofensiv nu prea exista. Stalin a ordonat deplasarea marilor unităţi spre vest şi atacul german s-a produs în cel mai prost moment pentru sovietici: concentrarea în poziţii avansate. Nu toate unităţile erau în dispozitiv şi astfel germanii au avut spaţii pentru manevre. Aducerea trupelor pentru o ofensivă de amploare este perfectă pentru realizarea superiorităţii pe anumite direcţii, dar sectoare întregi sunt slab acoperite şi germanii au atacat exact acolo unde şi când nu trebuia.

Toate calculele strategice ale lui Stalin au fost date peste cap şi aşa se explică ura feroce împotriva nazismului cu care colaborase din 1939. Liderul de la Kremlin era obişnuit să cucerească teritorii şi n-a putut să creadă că cineva poate să-i dea lovitura fatală. Abia a reuşit să salveze lagărul comunist şi numai cu ajutorul imperialiştilor anglo – americani.

Propaganda de partid şi de stat a tot susţinut că nu s-a ştiut ceva despre intenţiile lui Adolf Hitler, că a fost un atac prin surprindere şi cu încălcarea înţelegerilor încheiate începând cu 23 august 1939. Iosif Stalin mai spunea câte un fragment de adevăr atunci când avea nevoie de ceva de la un partener, dar politrucii au minţit până când l-au acuzat chiar pe dictator de prostie. Liderul de la Kremlin i-a scris lui Winston Churchill în iulie 1941 că Armata Roşie a fost obligată să primească atacul german pe linia Chişinău – Lvov – Brest – Bielostok – Kaunas – Vîborg, adică erau trupele prea avansate şi astfel au fost lovite uşor de aviaţie şi apoi şarjate de blindate. Localitatea Brest – Litovsk era situată chiar pe graniţă şi a fost repede încercuită de unităţile motorizate. Stalin considera că alta ar fi fost situaţia dacă forţele sovietice ar fi primit lupta pe aliniamentul Odessa – Kameneţ-Podolsk – Minsk – sud Leningrad. Diviziile ar fi fost în afara raidurilor aeriene prin surprindere şi nici focul de artilerie n-ar fi fost periculos pentru grosul trupelor. Aerodromurile ar fi scăpat neatinse timp de zile şi apărarea antiaeriană ar fi fost organizată. În plus, trupele germane ar fi fost obligate să care munţi de muniţii pentru a putea să atace aliniamentele pregătite din timp. Este vorba despre renumita Linie Stalin, compusă din cazemate din beton greu de neutralizat prin armamentul obişnuit.

Iosif Stalin a spus ceva, dar n-a declarat chiar tot. Avea mereu grijă să ascundă adevărul şi să fie atent la ce cuvinte utilizează. A recunoscut prin textul expediat premierului englez că au fost concentrate trupe suficiente în raioanele de frontieră şi chiar pe graniţă, aceste unităţi pierzând cea mai mare parte a materialului militar şi din efectivele umane. Dacă erau aceste concentrări, înseamnă că s-a ştiut ce făcea Hitler şi se bănuia că poate să fie un atac. N-a existat vreo surpriză pentru comandamentul sovietic.

A mai spus Stalin că forţele lagărului comunist au fost obligate să primească lupta în poziţiile avansate. Cine le-a obligat? Germanii nu aveau cum şi nici englezii nu puteau să dicteze la Moscova. Înseamnă că aceste divizii au fost împinse de către comandanţii sovietici, personal de către tovarăşul Stalin. Se poate spune că era obligat să facă acest gest pentru apărarea teritoriului în faţa bestiilor naziste şi politrucii au câştigat multă simpatie din partea cititorilor când au scris astfel de idei. Din păcate pentru susţinătorii acestor teorii, să le zicem clasice, este că n-au fost trimise în poziţiile avansate detaşamente de infanterie care să realizeze fortificaţii de campanie la o anumită distanţă de bornele de frontieră. Orice metru lăsat ducea la scăderea preciziei focului artileriei şi germanii nu aveau suficiente tunuri pentru a bombarda masiv tot spaţiul din vestul vastei uniuni comuniste. Vegetaţia era bogată în regiune şi putea să mascheze perfect centrele de rezistenţă. Iosif Stalin a permis să fie mutate cât mai înaintat divizii de tancuri şi a acceptat amenajarea de aerodromuri de campanie pentru mii de avioane. Observatorii germani au sesizat unele concentrări şi a urmat distrugerea începând din 22 iunie, dar n-au bănuit cât era de mare amploarea deplasărilor militare.

Care este concluzia logică dacă ştim că au fost împinse în poziţii imposibil de apărat mase de tancuri şi avioane? Corect! Iosif Stalin se pregătea să dea lovitura decisivă părţii germane, un fel de Operaţiunea Barbarossa în sens invers. Acest plan este negat cu înverşunare la Moscova de opt decenii, dar se ştie că orice stat totalitar adoră minciuna.