Orice centru de autoritate trebuie să ofere maselor de guvernați o serie de idei pentru a le canaliza energiile în sensurile dorite de cei ce au ajuns în vârful ierarhiei întâmplător și pentru un timp scurt la scara istoriei. Locuitorii din Rusia de astăzi au impresia că sunt bine conduși, de adevărați patrioți, continuatorii celor ce au pus bazele colosului economic și militar denumit pe scurt Uniunea Sovietică. Erau locuri de muncă și era lumea fericită. Chiar au fost înfrânte forțele naziste și mulți oameni au ajuns eroi plini de decorații roșii și strălucitoare. Uniunea era un model de economie pentru întreaga omenire, dovadă fiind producțiile record anunțate an de an.

Oare chiar așa să fi fost sau colosul era un imens monstru ce devora oameni și resurse pentru îndeplinirea unor fantezii ale unei grupări ce se ascundea după zidurile roșii ale Kremlinului? Datele cuprinse chiar în documentele publicate de autoritățile comuniste arată că era o nenorocire universală și că liderii birocratici erau îngrozitor de nepricepuți, duritatea fiind un instrument perfect pentru ascunderea prostiei pure. Istoricul Larisa Turea a publicat în anul 2008 lucrarea Cartea foametei, volum care a avut un tiraj destul de redus pentru a avea impact asupra opiniei publice. Masele trebuie să fie permanent bombardate cu informații pentru a reține câte ceva din trecut în mod corect, aparatul de propagandă comunist fiind specializat în astfel de operațiuni speciale de manipulare și de cosmetizare. Doamna Larisa Turea a publicat mărturiile oamenilor care au trecut prin evenimentele analizate și a dublat totul cu documente ale autorităților. Cartea tipărită arată o Uniune Sovietică departe de popor și care este capabilă numai să omoare și să nenorocească pe oricine atinge. Nimic bun nu făcea colosul roșu!

Informațiile prezentate de istoricul Larisa Turea trebuie răspândite cu orice preț pentru că oamenii uită ce crime au comis cei ce nu aveau ce să caute în fruntea unui imperiu. Erau lipsiți de pricepere administrativă și nu doreau decât războiul la scară cât mai mare. Anul 1946 a fost dominat de o secetă cumplită și autoritățile comuniste din Moldova dintre Prut și Nistru au reușit să strângă o parte din cota stabilită de stat. Nu s-a putut mai mult din cauza condițiilor meteorologice, dar Stalin nu era interesat de detalii. Poporul zis moldovean trebuia pedepsit pentru că era român prin limbă și mai avea simpatii pentru rudele din lagărul vecin. Produsele agricole au fost confiscate și oamenii au fost lăsați să se descurce. A rezultat o foamete cumplită, mai ales că venea după un război mondial. Simple detalii pentru cel ce visa să cucerească lumea! Un singur detaliu privind mortalitatea scoate la lumină amploarea tragediei orchestrate de cei ce ar fi putut să aducă alimente de peste mări și țări. Au fost 9.650 de decedați în decembrie 1946, cu mult peste numărul celor veniți într-o lume de groază. Răul cel mare nu venise încă. Luna ianuarie a anului 1947 a fost una tot rece și fără mâncare suficientă. Coasa morții a făcut prăpăd și au dispărut 19.133 de persoane, nașterile fiind de numai 6.432 de bebeluși. Este evident că a fost un genocid provocat de comuniști și sunt numai datele pe două luni.

Poporul zis moldovean în actele de partid și de stat a fost supus exterminării pe criterii politice de către o grupare pur criminală de la Moscova.