Există astăzi o mulţime de nostalgici după fostul imperiu comunist, cel care ar fi asigurat măreţie unor popoare mereu în calitate de sclavi ai unui centru de putere în căutare de noi teritorii de cucerit. Măcar o iluzie de ceva trebuia să le fie oferită celor abrutizaţi prin muncă, antrenamente militare şi torturi de orice fel.

Anul 1917. Puterea imperială este răsturnată şi noii conducători nu reuşesc să înveţe la timp psihologia mulţimilor. Au profitat de ocazie comuniştii în frunte cu Lenin şi Troţki şi aceştia preiau controlul asupra centrelor vitale ale Rusiei în octombrie. Capturarea armamentului şi a uzinelor militare n-ar fi fost suficientă fără atragerea mulţimilor de soldaţi care aşteptau pacea şi acordarea de pământuri. Cum nu este greu să faci promisiuni, detaşamentele bolşevice au început să se înmulţească şi au început să lupte pentru expansiunea mişcării împotriva celor denumiţi albgardişti. Războiul mondial s-a transformat în cea mai crudă formă de conflict civil şi acum conta cine are batalioane mai disciplinate. Se ştie că lipsa de autoritate poate oricând să ducă la dizolvarea unităţilor militare şi bolşevicii au avut tot interesul ca Armata Roşie să devină un instrument dur şi eficient pe fronturile vaste. Totuşi, trupele formate din adunătură de soldaţi nu aveau suficientă coeziune şi noii stăpâni au avut grijă să inventeze ceva care să transforme toate popoarele într-un monolit supus ideologiei străine de neam şi de epocă. A fost înfiinţată poliţia politică numită pe scurt CEKA şi care a suferit numeroase transformări în timp, dar caracterul criminal a rămas. Avea putere absolută asupra oricărui locuitor şi execuţiile sumare erau o specialitate a firmei. Sate întregi erau nimicite dacă vreun luptător comunist era ucis de cei oprimaţi în numele noii credinţe absurde. Pistolul, mitraliera şi trenul blindat au devenit simbolurile odioasei instituţii.

Chiar dacă Armata Roşie era pumnul de fier al regimului prin faptul că deţinea armamentul greu, poliţia politică a primit puteri extraordinare pentru a nu se repeta povestea cu dizolvarea trupelor în urma vreunei forme de propagandă, aşa cum se întâmplase cu oştirea ţaristă. Lecţiile Istoriei trebuie să fie bine învăţate şi reţinute. Documentele secrete au început să iasă la lumină şi au apărut date despre ceea ce a făcut organizaţia secretă ce căuta duşmani ai poporului în permanenţă. Orice militar care vorbea prea mult devenea suspect şi nu se stătea prea mult până la execuţie. Au fost condamnaţi la moarte prin tribunal 4.337 de ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Roşii şi a fost numai în anul 1921.

Trebuie să se observe un mic detaliu. Nu existau încă fasciştii italieni la putere pentru a justifica apartenenţa la ideile grupării. Adolf Hitler era încă un nimeni ce se agita prin Bavaria. Naziştii nu existau ca o forţă militară, dar cekiştii împuşcau cu o mânie proletară fără limite.

Sistemul s-a menţinut până la prăbuşirea Uniunii Sovietice în anul 1991 şi oamenii au fost lichidaţi proporţional cu cruzimea liderilor de la Kremlin. Chiar dacă poliţia politică a fost condamnată pentru teroarea exercitată asupra locuitorilor nevinovaţi, agenţii au continuat să se infiltreze în cele mai înalte posturi din stat şi astfel au fost păstrate presupusele valori ale instituţiei înfiinţate în anul 1917, cea care a depăşit cu mult cruzimea naziştilor.