Orice român de pe stradă știe și este convins că înainte de 1989 era o agricultură avansată, întemeiată pe cele mai recente cuceriri ale științei. Era un adevărat grânar al Europei și se putea hrăni o populație de 80 de milioane de locuitori. Comunismul a făcut mult bine poporului român, dar totul a fost distrus după evenimentele sângeroase din decembrie 1989 de către cei ce l-au ucis pe Nicolae Ceaușescu. Aceste credințe populare sunt adânc imprimate în creierul mulțimilor și se repetă cu o tărie mistică în câteva idei.
Anuarul statistic al statului comunist vine să prezinte datele oficiale, acceptate de regim, și situația este complet diferită. România era un interesant cultivator de cereale și producția în anul 1984 a fost de 23.578.500 t, echivalentul unei tone pentru fiecare cetățean al patriei socialiste. Teoretic, era mult mai mult decât necesarul pentru alimentație și pentru însămânțări, deci n-ar fi fost nevoie de introducerea cartelelor alimentare. Un alt aspect este mult mai interesant. Țăranii produceau în gospodăriile personale 2.898.300 t de cereale, ceea ce însemna 12,29% din cantitatea totală. Era un record dacă se ține cont de faptul că statul comunist luase cea mai mare parte a uneltelor în timpul colectivizării. Totuși, era puțin în raport cu întreaga cantitate existentă în țară și se poate spune că agricultura socialistă era o formă evoluată de organizare a muncii câmpului. Partea interesantă abia acum vine. Țăranii cooperatori recoltau de pe terenurile lăsate de stat 14.226.500 t de cereale, ceea ce echivala cu 60,33% din producția țării. Este mai mult decât clar că proprietatea privată putea să ofere o agricultură mai performantă dacă s-ar fi reușit realizarea unei colaborări între stat și țărani.
Autoritățile de la București au preferat să ducă un dur război pentru înfrângerea populației rurale, conflictul numit colectivizare fiind deosebit de sângeros în perioada 1949 – 1962. Partidul unic respecta și o altă indicație superioară: să nu fie date mijloace de producție țăranilor. Era o teză absolut normală pentru că sătenii s-ar fi îmbogățit și n-ar fi fost interesați de ideile străine de neam ale politrucilor regimului totalitar. S-a făcut totul pentru ca România să nu progreseze după modelul occidental, al oamenilor cu inițiativă personală.
Satul românesc a fost distrus în perioada comunistă și retrocedarea terenurilor după 1990 s-a făcut către o populație îmbătrânită și lipsită de mijloace de producție dintre cele mai rudimentare. Era normal să nu mai fie satul tradițional, cel ce astăzi este plin de curțile betonate ale celor ce se vin din mediul urban. Țăranii loviți de blestemul pământului ca Ion din renumitul roman al lui Liviu Rebreanu sunt prea puțini și s-a trecut la agricultura agresivă, cu tractoare uriașe și valuri de substanțe chimice.
Sursă imagine: Comunismul în România