Oamenii lui Stalin erau deosebit de brutali şi ar fi preluat puterea prin forţă şi ucideri în masă. Totuşi, conducerea de la Kremlin le-a dat ordin comuniştilor să însceneze alegeri libere pentru ca apoi să demonstreze că poporul a dorit ideologia egalitaristă pentru vecie. Mai era nevoie de o oarecare cooperare cu lumea capitalistă pentru a obţine noi şi noi produse industriale pentru redresare economică şi refacerea fabricilor de armament. Iosif Stalin a dat misiune tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ocupe cu orice preţ de alegerile din 19 noiembrie 1946 şi rezultatul să fie pozitiv. Au fost investite sume frumoase în materialele de propagandă şi străzile erau pline de manifeste electorale. Aparatul de stat a fost implicat în campania electorală şi afişele opoziţiei erau rupte cu o adevărată mânie proletară. S-a uitat că este secetă în ţară şi toată ura socială a fost orientată spre victoria cauzei.
Oraşul Curtea de Argeş avea o puternică legătură cu monarhia şi cu liberalismul, ceea ce nu prea era pe gustul noilor autorităţi de la Bucureşti. Au fost date ordine ferme să se facă totul pentru obţinerea de voturi şi Secţia nr. 30 a fost înconjurată cu soldaţi fideli regimului. Chiar dacă pe vremuri se recomanda ca armata să fie absolut neutră şi să aibă drept misiune apărarea tuturor locuitorilor ţării, acum era o oştire a poporului şi trebuia să urască tot ce nu era de stânga. Comandantul gărzii era fidel noului regim şi înţelegea de unde vine averea. Primarul şi vicele localităţii intensificau îndemnurile pentru alegerea blocului egalitarist. Forţele de ordine şi-au făcut datoria către cauză şi au îndeplinit cu stricteţe un alt ordin superior: să nu se consume alcool. Românii adorau aburii băuturii la orice activitate şi se putea afla ce anume s-a pus la cale în toate localităţile de către agenţii străinătăţii de peste Prut. Mintea trează trebuia să muncească numai şi numai pentru victoria cauzei roşii.
Numărarea voturilor a fost uşor de făcut pentru că populaţia n-a fost ostilă regimului. Cel ce raporta superiorilor nota cu satisfacţie că lista nr. 1 a obţinut în realitate 85% din voturi. Este evident că localnicii de frica represaliilor din partea autorităţilor ce nu fuseseră chiar blânde nici la alte alegeri şi după au dat cu ştampila în favoarea celor veniţi pe tancurile cu stele roşii. Raportul aflat în arhiva din Piteşti conţine un mare adevăr: alegerile au fost falsificate, dar la secţia din Curtea de Argeş n-a mai fost cazul să se facă eforturi deosebite pentru măsluirea rezultatelor. Numai două cuvinte scurte şi clare, în realitate, au fost suficiente pentru a indica o încălcare masivă a legii electorale. Funcţionarii au spus adevărul prin unele documente şi liderii comunişti au avut grijă să păstreze cât mai secrete arhivele ţării.
Minciuna şi crima au fost adorate de cei ce doreau cu orice preţ robia maselor pentru a le transforma în materia primă necesară îndeplinirii fanteziei politice ce purta numele de comunism.
Bibliografie minimală
Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 58/1946, fila 88.
Contribuţii la studierea istoriei contemporane a României, Editura politică, Bucureşti, 1980.
Neiberg, Michael, Potsdam, Bucureşti, 2018.
Sursă imagine: RADOR