Una dintre cele mai importante construcții medievale din Pitești, Biserica Sfânta Treime, a fost ctitorită de Ianache Vistierul între anii 1678-1684, acesta profitând de faptul că mitropolitul Varlaam nu se afla la momentul respectiv în țară pentru a utiliza la zidirea bisericii materialul pe care mitropolitul Ungrovlahiei îl acumulase pentru propria sa construcție și anume Schitul Trivale . Fapta ctitorului nu a rămas nesacționată, personalitatea religioasă urmând ca la întoarcerea în Țara Românească să obțină, cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu, echivalentul materialelor atât de la vistier, cât și de la descendenții acestuia . Ianache a dorit să construiască edificiul atât pentru a se afirma pe plan local, cât și pentru a rămâne în memoria colectivă a locuitorilor, dăinuind astfel amintirea sa.

Lăcașul a fost edificat în secolul al XVII-lea pe locul unei alte bisericii ce a aparținut unui schit care era metoh al mănăstirii Mihai Vodă din orașul București, alături de care era închinată mănăstirii Simonpetra de la Muntele Athos³.

Biserica ridicată de Ianache Vistierul în plan treflat era de dimensiuni medii cu o lungime de 17,20 m și o lățime de 9,30 m, având ca element arhitectonic reprezentativ turla clopotniță construită din zidărie și situată pe pronaos . Aceasta a fost construită într-un spațiu sacralizat, pragul său fiind trecut de numeroși enoriași, reușind să se integreze în peisajul arhitectural al urbei.

Pe lângă ctitor, la evoluția edificiului și-au adus aportul și membrii familiei Beștelei care au luat parte la înfrumusețarea și renovarea așezământului monahal. În anul 1732 familia Beștelei a contribuit la restaurarea bisericii în ceea ce privește pictura realizată în frescă, motiv pentru care de la acea dată lăcașul a început să fie cunoscut sub numele de schitul Beștelei . Ajutorul oferit de familie a fost semnificativ pentru perioada respectivă, ceea ce a dus la perpetuarea în memoria colectivă a numele ei în denumirea bisericii.

În ceea ce privește slujitorii bisericii de zid, conform catagrafiei eparhiei Argeș din 1824, existau în cadrul așezământului preoții Matei Geambașu, Gheorghe, Matei și diaconul Hrizea ce asigurau activitatea religioasă . Tot din prima jumătate a secolului al XIX-lea regăsim informații despre lăcașul de cult în cadrul catagrafiei preoților din județul Argeș. În corpul lucrării se precizează faptul că edificiul religios care avea hramul Sfânta Treime era o construcție de zid în care slujeau în anul 1833 trei preoți și anume Protopopul Pătrașcu, părintele Matei și părintele Gheorghe, dar și un paracliser numit Dumitru .

De-a lungul timpului biserica a fost afectată de dezastre naturale din pricina cărora a avut parte de numeroase intervenții ce au implicat realizarea unor schimbări arhitecturale. În anul 1862, edificiul a suferit transformări preconizate de arhimandritul Policarp, cel care avea statutul de egumen al Mănăstirii Mihai Vodă . Acesta a purtat corespondența cu persoanele avizate de la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice în care preciza că se va îngriji de îmbunătățirile și reparațiile necesare bisericii . Personalitatea ecleziastică s-a ocupat de consolidarea și renovarea clădirii, iar dintre modificările realizate menționăm alipirea unui pridvorului închis, extinderea ferestrelor, înlăturarea zidului de separare dintre pronaos și naos, restaurarea decorației exterioare, înlocuirea turnului clopotniță de zid ce a fost avariat la cutremurul din anul 1838 cu unul de lemn, dar și reprezentarea scenelor biblice, utilizând tehnica picturii în ulei, săvârșită în anul 1864 .

Pe lângă aspectele referitoare la înfățișarea lăcașului, merită menționate și elementele care fac parte din patrimoniul cultural. În cadrul bisericii se regăsesc numeroase inscripții pe diferite obiecte ce ne oferă informații prețioase referitoare la persoanele care au contribuit la îmbunătățirea patrimoniului cultic, precum textul de mici dimensiuni „1864 Ilie zugrav” ce se afla sculptat pe o icoană confecționată din paltin, acest lucru semnificând faptul că persoana respectivă s-a implicat în realizarea obiectului în perioada în care s-au adus modificări picturii. Ilie zugravul era cunoscut și sub numele de Ilie Petrescu, fiind fiul lui Petre Ghețulescu care se ocupa cu pictarea bisericilor la începutul secolului al XIX-lea și tatăl renumitului pictor Costin Petrescu . Pe parcursul activității sale a pictat atât în ulei, cât și în frescă numeroase biserici, acesta îngrijindu-se de realizarea a numeroaselor icoane pe lemn din lăcașul Sfânta Treime, precum cele care înfățișează scena Înălțării Sfintei Cruci, dar și pe Sfântul Mina care se integrează în ansamblul pictural pe care așezământul îl deține .

Nu doar degradarea în timp a survenit modificări lăcașului, ci și unele decizii luate la nivelul întregii țări. În contextul în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adoptat reforma secularizării averilor mănăstirești, schitul s-a limitat la biserică de mir, terminându-și activitatea ca instituție monahală, având în acel moment un paracliser, un cântăreț și doi preoți .

Dezastrele naturale și trecerea timpului au făcut ca la scurt timp de la reparația realizată de starețul Policarp, lăcașul să aibă din nou nevoie de anumite intervenții. Istoricul Gheorghe Tocilescu relata cu ocazia călătoriei din anul 1885 în județul Argeș întreprinsă pentru a prezenta situația bisericilor și a așezămintelor monahale faptul că lăcașul de cult Beștelei avea acoperișul avariat, ploaia pătrunzând în interior, structura bolților era precară acestea amenințând să se prăbușească, iar casele destinate slujitorilor bisericii aveau nevoie de diferite reparații . În secolul următor au fost întreprinse numeroase cercetări ce s-au soldat cu unele intervenții care au avut drept scop îmbunătățirea înfățișării edificiului.

Biserica Beștelei este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din orașul Pitești, reprezentând o parte importantă a ansamblul medieval, făcându-se remarcată prin istoria și arhitectura sa.

Referințe

¹ R. Voinaroschi, Ce se știe despre biserica Sf. Treime Beștelei din Pitești, în „Revista Muzeelor si Monumentelor. Monumente istorice și de artă”, 1976, nr.2, p. 67.

² Petre Popa, Paul Dicu, Silvestru Voinescu, Istoria municipiului Pitești, București, Editura Academiei, 1988, p. 113.

³ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, vol. II, ediția II, București, Editura Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, 1930, p. 65.

⁴ R. Voinaroschi, op.cit., p. 67.

⁵ Radu Crețeanu, Date privind monumentele vechi din Pitești și punerea lor în valoare în cadrul acțiuni de sistematizare a orașului, în „Buletinul Monumentelor Istorice”, 1970, nr. 3, p. 68.

⁶ Catagrafia eparhiei Argeș la 1824, ed. Ion Ionașcu, București, Editura Cărților Bisericești, 1942, p. 34.

⁷ Catagrafia preoților din județul Argeș la 1833, ed. Marin M. Braniște, Ilie Diaconescu, în „Mitropolia Olteniei”, 1961, nr. 5-6,, p. 398.

⁸ George Ioan Lahovari, Marele dictionar geografic al României, vol IV, București, Stabilimentul grafic I. V. Socec, 1901., p. 396.

⁹ DJAN Argeș, Fond Primăria Orașului Pitești, dosar nr. 3/1858, f. 60.

¹⁰ Radu Crețeanu, op.cit., pp. 68-69.

¹¹ M. Braniște, Ilie Diaconescu, Pisanii însemnări și manuscrise din vechile biserici ale orașului, în „Mitropolia Olteniei”, 1971, nr. 5-6, p. 400.

¹² Gheorghe I. Diaconu, Pictori argeșeni din nou acasă, în „Argessis. Studii și comunicări”, vol VII, 1995, pp.185-186.

¹³ Grigore Constantinescu, Pitești Ansamblul Medieval-Modern, Pitești, Editura Tiparg, 2015, p. 159.

¹⁴ George Ioan Lahovari, op.cit., p. 396.

¹⁵ Grigore Tocilescu, Raporturi asupra câtorva mănăstiri, schituri şi biserici din ţară, București, Editura Academiei, 1887, p. 6.

Bibliografie

I. Surse primare inedite:

CDJAN Argeș, Fond Primăria Orașului Pitești, dosar nr. 3/1858.

II. Surse primare edite:

Braniște,M; Diaconescu,Ilie, Pisanii însemnări și manuscrise din vechile biserici ale orașului, în „Mitropolia Olteniei”, 1971, nr. 5-6.

Catagrafia eparhiei Argeș la 1824, ed. Ion Ionașcu, București, Editura Cărților Bisericești, 1942.

Catagrafia preoților din județul Argeș la 1833, ed. Marin M. Braniște, Ilie Diaconescu, în „Mitropolia Olteniei”, 1961, nr. 5-6.

III. Literatură de specialitate:

Crețeanu, Radu, Date privind monumentele vechi din Pitești și punerea lor în valoare în cadrul acțiuni de sistematizare a orașului, în „Buletinul Monumentelor Istorice”, 1970, nr. 3.

Diaconu, Gheorghe I., Pictori argeșeni din nou acasă, în „Argessis. Studii și comunicări”, vol VII, 1995.

Scurtu, Ioan, Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică, București, Editura Rao, 2001.

George Ioan Lahovari,George Ioan, Marele dictionar geografic al României, vol IV, București, Stabilimentul grafic I. V. Socec, 1901.

Grigore Constantinescu, Pitești Ansamblul Medieval-Modern, Pitești, Editura Tiparg, 2015.

Iorga,Nicolae, Istoria Bisericii Românești, vol. II, ediția II, București, Editura Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, 1930.

Popa, Petre; Dicu,Paul; Voinescu, Silvescu, Istoria municipiului Pitești, București, Editura Academiei, 1988.

Voinaroschi,R., Ce se știe despre biserica Sf. Treime Beștelei din Pitești, în „Revista Muzeelor si Monumentelor. Monumente istorice și de artă”, 1976, nr.2.

Sursa imagine: Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș