Evenimentele din decembrie 1989 au dus la căderea regimului Ceauşescu, dar au generat la nivel de mase o nouă legendă eronată: a fost omorât adevăratul patriot într-o zi sfântă. Aşa se explică de ce merge totul prost în ţară. Este un blestem pentru că poporul şi-a asasinat marele conducător trimis de divinitate. Se spune că astăzi există o gândire liberă în România, dar masele, respectând legile psihologice lăsate moştenire de celebrul savant Gustave Le Bon, dau dovadă cu nu pot emite judecăţi corecte şi valoroase.

Poporul român a rămas cu ideea clasică a bunului conducător, veche de când lumea, peste care s-a suprapus teribila putere a mortului. Spunea renumitul Le Bon că este greu să te lupţi cu fantomele pentru adevăr şi teoria se verifică din plin în spaţiul românesc. Chiar unii intelectuali au început o muncă sistematică de salvare a ceva bun din moştenirea comunistă şi se spune în mod clar că Gheorghe Gheorghiu-Dej a pus bazele naţional – comunismului şi s-a opus cu eroism Moscovei. A ajuns să fie iradiat şi a murit de cancer datorită acestui patriotism fierbinte.

Realitatea nu poate să fie înţeleasă de mulţimi şi, din păcate, mulţi intelectuali cad în capcana luptei pentru glorie şi vor să descopere şi să promoveze ceva deosebit pentru a rămâne în istorie ca un mare erou şi geniu. Fac orice pentru atingerea acestui obiectiv şi închinarea în faţa pretenţiilor unui centru de putere ce finanţează generos cercetările este ceva foarte obişnuit. Banii n-au miros şi-n lumea contemporană.

Adevărul crud este că liderii comunişti de la Bucureşti au avut tot felul de fantezii care nu aveau nici cea mai mică legătură cu fericirea neamului românesc şi a minorităţilor naţionale. S-a discutat în anul 1960 despre problemele comuniste internaţionale şi s-a ajuns la concluzia că trebuie să fie strânse legăturile cu China şi această linie de politică externă a fost menţinută până în decembrie 1989. Teoretic, nu este bine să neglijezi o piaţă enormă şi nu avea România produse pentru a satisface poftele dragonului roşu. Erau însă trei mari probleme din cauza acestei atitudini politice. Era iritată Moscova prin această apropiere de Pekin şi nu era bine să provoci un colos vecin ce dispunea de state aliate pe aproape toate graniţele. Uniunea Sovietică era principalul client economic şi orice refuz de achiziţie putea să distrugă edificiul industrial construit de Gheorghiu-Dej. Poporul român nu avea ceva de câştigat din această apropiere pentru că statul chinez era o imensă nenorocire şi chiar se recunoştea în şedinţa secretă că partidul unic asigură numai jumătate din necesarul de alimente al populaţiei şi rezulta astfel o uriaşă mortalitate. Dictatura chineză impusă de Mao era mult mai crudă decât standardele impuse de Moscova şi nu putea să fie un model cu adevărat de urmat dacă s-ar fi dorit binele românilor.

Realitatea crudă este că liderii de la Bucureşti n-au crezut niciodată într-un naţional – comunism şi au vrut cele mai crude forme de dictatură, chiar să ofere lecţii de urmat pentru Kremlin. Noi facem mai mult ca voi, spuneau conducătorii presupus iubitori de români şi au tot experimentat voluntar pe o masă ce era vrăjită cu tot felul de minciuni despre iubirea de patrie. Este interesant de observat că mulţimile cred cu tărie în patriotismul celor de atunci şi nu pot înţelege că erau în fotolii moi nişte persoane care făceau totul pentru a rămâne în cercurile de putere, acolo unde era un trai la nivel de boieri şi regi.

Poporul român a fost minţit în fel şi chip de tot felul de oameni lipsiţi de scrupule şi care aveau o credinţă unică: averea. Aceasta este o constantă a istoriei naţionale din timpuri străvechi.

Sursă imagine: Monitorul de Botoșani