Originea poporului român este una foarte controversată pentru că au apărut teorii istoriografice din belşug pentru a susţine anumite puncte de vedere politice. Negarea formării la nord de fluviu a fost dragă autorităţilor şi savanţilor maghiari, dornici să argumenteze că numai nomazii veniţi din pustiurile Asiei au drepturi asupra teritoriilor ce nu mai fac parte din fostul imperiu austro-ungar şi pe vremuri era controlat de la Budapesta. Pofta de mărire este o boală universală şi nu se putea ca politicienii din pustă să facă excepţie de la regulă. Conducătorii ruşi au vrut cu orice preţ să demonstreze că întregul popor român este unul slav şi astfel să fie mai uşor de integrat în vasta lume ţaristă sau sovietică. Dacă nu se poate în totalitate, măcar partea botezată drept moldoveni să aibă parte de protecţia imperiului de dincolo de Nistru.

Gânditorii români au găsit iniţial izvoarele istorice despre transformarea Daciei în provincie romană şi s-a mers până la lansarea tezei despre o origine latină pură, ceea ce ar fi însemnat eliminarea cuvintelor acceptate în timp de la alte popoare. Înmulţirea datelor ştiinţifice a dus la conturarea tezei unei origini etnice din trei componente principale: dacă, latină şi slavă, structura gramaticală fiind preluată de la stăpânitorii romani. Această teză a fost combătută cu mult elan de către adepţii tracismului, cei ce consideră că influenţa marelui oraş din peninsulă a fost prea slabă în regiunile estice ale continentului. Teoria are la origini şi o ură împotriva invadatorilor şi aşa a fost dezvoltată în timp, unele idei fiind preluate din propaganda comunistă despre marile realizări ale geto-dacilor. S-a ajuns până la urmă chiar la concluzia că limba latină a fost o variantă a celei a dacilor şi aşa a fost posibilă apropierea lingvistică a învingătorilor de cei supuşi. S-a mai spus că romanizarea n-ar fi fost posibilă pentru că sunt prea puţine dovezi arheologice la nord de fluviu şi că stăpânirea Romei a fost de prea scurtă durată pentru a avea timp să pună durabil pecetea latinităţii. Oare care variantă să fie corectă, fiecare autor venind cu idei personale ce duc la noi şi noi ramuri ale interpretărilor despre originea neamului românesc?

Argumentul despre insuficienţa urmelor arheologice de la nord de fluviu este foarte drag celor ce vor cu orice preţ să fie urmaşii dacilor. Este ciudat că romanii au vărsat mult sânge pentru cucerirea teritoriului regatului inamic, dar apoi au devenit cam leneşi şi n-au fost interesaţi de dezvoltarea provinciei, ceea ce nu prea le stătea în fire. Chiar erau renumiţi drept constructori pricepuţi, dar în Dacia s-au lăsat păgubaşi. Adepţii teoriei nu mai pot de bucurie când lansează astfel de afirmaţii fără să mai facă un studiu minimal.

Împăratul Traian (98 – 117), ca orice conducător al epocii, a considerat oraşele drept centre de rezistenţă pentru păstrarea dominaţiei Romei şi a fost interesat în mod deosebit de edificarea unei capitale într-o regiune istorică şi protejată natural. Aşa a apărut Ulpia Traiana Sarmizegetusa, localitate ridicată după toate regulile arhitecturii romane. Trebuia să fie un centru economic, social şi politic de maximă strălucire, ceea ce guvernatorii au reuşit să realizeze în timp. Au delimitat prin ziduri o suprafaţă de 32,5 hectare, dar construcţiile identificate până astăzi se întind într-o zonă mai vastă şi s-ar fi ajuns la o populaţie de circa 20.000 de suflete, ceea ce era destul de mult pentru epocă şi pentru o zonă înconjurată de munţi. Nu este de mirare că alte centre urbane au avut condiţii mai bune pentru dezvoltare, mai ales că aveau parte de prezenţa unor efective militare numeroase. Oraşul Apulum a fost sediul permanent al Legiunii a XIII-a Gemina şi miile de soldaţi şi ofiţeri au atras meşteşugari şi comercianţi dornici de prosperitate. Dimensiunile localităţii pot fi cu greu bănuite astăzi din cauză că au fost acoperite de construcţiile moderne. Ceva mai la nord se afla Potaissa, Turda, centru urban care a progresat după sosirea Legiunii a V-a Macedonica. Nu se afla departe de Napoca, o altă aşezare înfloritoare în epoca existenţei provinciei. Este evident că aşa a apărut un amestec etnic şi genetic diversificat şi nu se mai poate spune că există populaţie pură la nord de fluviu. Un alt pol de urbanizare a fost tocmai la Porolissum, în apropiere de actualul oraş Zalău.

Numai aceste câteva centre urbane erau suficiente pentru pune bazele unui proces de romanizare rapid prin faptul că mulţi veterani au rămas cu familiile sau şi-au întemeiat un cămin aproape de zidurile şi suliţele ce ofereau protecţie împotriva migratorilor. Coloniştii sosiţi din toate colţurile imperiului au primit mari avantaje materiale şi astfel au apărut sate şi ferme prin toate colţurile provinciei. În plus, fiecare castru ce asigura paza frontierei avea în apropiere o aşezare civilă în care s-a dezvoltat o viaţă socială intensă şi amestecul etnic a implicat oameni de pe trei continente, liantul care-i unea fiind lumea romană. Viaţa economică pulsa şi de-a lungul fluviului şi oraşele Drobeta şi Sucidava au cunoscut o dezvoltare arhitecturală chiar şi după retragerea aureliană. Erau capete de pod şi porturi unde se făceau schimburi comerciale intense pentru că localnicii nu puteau să trăiască fără mărfurile manufacturate în imperiu.

Cum se explică puţinătatea de dovezi arheologice invocată de adepţii teoriei dacismului? Trecem acum peste lipsa de documentare şi plăcerea aruncării unor vorbe generale, cele ce prind mult la mase. Mulţimile nu sunt interesate să gândească şi acceptă repede ceea ce este uşor de reţinut. Problema românilor a fost că timp de milenii au avut o pasiune deosebită pentru ştergerea propriului trecut. Piatra şi cărămida din clădirile imperiale şi cele civile au fost exploatate fără milă pentru că era de calitate şi mai aproape de bisericile şi casele noi. Mai interesante erau obiectele din metal preţios, banii fiind adoraţi în toate epocile pentru a fi prelucraţi în bijuterii. Povestea comorilor cu flăcări ce dansau noaptea prin păduri a dominat mitologia localnicilor din spaţiul carpato – dunărean. Cum fierul era greu de obţinut în epoca medievală şi se ştie că plugurile sătenilor se rupeau într-un os de râmă, armele şi uneltele vechi, după ce poate au stârnit o curiozitate pentru că au fost făcute de uriaşi sau jidovi, au ajuns să fie modificate în fierăriile locale.

Roma a dat ordin să se construiască mult, dar localnicii au avut grijă să contribuie din plin la ştergerea trecutului istoric, arheologii contemporani găsind rămăşiţele unei epoci imperiale înfloritoare. Mai mult. Descoperitorii din trecut au avut grijă să trimită obiectele preţioase către muzee renumite sau către colecţionari cu dare de mână. Istoria neamului românesc n-a fost încă scrisă corect pentru că există prea multă pasiune ce nu se potriveşte cu ştiinţa.

Cei ce scriu astăzi teorii presupus revoluţionare au obiceiul să se documenteze puţin şi apoi aleg câteva surse mai senzaţionale şi le promovează drept noi adevăruri ştiinţifice.

Sursa imagine: DeviantArt