Marea Criză Economică a avut loc în perioada 1929 – 1933, dar efectele fenomenului s-au resimţit planetar până când s-a declanşat o nouă conflagraţie mondială. Politicienii au făcut totul pentru oprirea dezastrului, dar a fost peste puterile lor de oameni. Este interesant însă de observat că afacerile mergeau de minune, dar mereu se spune că se putea mai bine. Pofta de arginţi depăşeşte orice limite în orice epocă şi în orice loc. Marea Britanie avea din 1919 un cadou pe care nu ştia cum să-l folosească: flota germană sabordată. Epavele scufundate la Scapa Flow încurcau navigaţia vapoarelor militare şi accidentele erau posibile. Erau totuşi confecţionate din oţel de calitate şi acesta se putea utiliza pentru propria flotă. Cum adâncimea nu era prea mare, un întreprinzător englez a considerat că se poate ranflua vapoarele în condiţii economice. Au fost aduse la lumină crucişătoarele de bătălie Von der Tann, Moltke, Seydlitz şi Hindenburg tocmai atunci când lumea începea să se îndrepte spre criză şi în timpul acesteia. Au fost salvate astfel patru nave din cele şapte care au fost finisate până în anul 1918, dar trebuie să se ţină cont că una fusese pierdută în război şi o alta aparţinea Turciei. A fost scos şi ultimul crucişător, Derfflinger, în 1939. Cuirasatele protejate de plăci de blindaje deosebit de puternice erau şi mai interesante pentru salvatori. Au fost scoase cu greu cinci epave în frunte cu masivul Bayern. O întreagă flotă răsărea din valuri şi era trimisă la casare. Este interesant de observat că marinarii germani au făcut un gest de eroism în 1919 prin sabordarea vapoarelor ce reprezentau mândria fostului imperiu, dar au făcut un cadou interesant pentru înfrângerea Reich-ului în Al Doilea Război Mondial. Omenirea avea probleme economice grave, dar politicienii căutau oţel pentru militari şi pe fundul mărilor.